MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII
SI TINERETULUI
INSPECTORATUL JUDEŢEAN VASLUI
GRUP ŞCOLAR AGRICOL PUIEŞTI
PROIECT DE SPECIALITATE
CALIFICARE: TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECŢIA
CALITĂŢII MEDIULUI
ÎNDRUMĂTOR,
PROF.ING. CĂPRARU LILI
ABSOLVENT,
TOMA
LUMINITA
ANUL ŞCOLAR 2007-2008
TEMA
PROIECTULUI
POLUAREA SOLULUI CU AGENTI
CONTAMINANTI
CUPRINS
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Probleme actuale
legate de utilizarea pesticidelor în combaterea agentilor patogeni
CAPITOLUL
II
Poluarea
solului cu agenţi patogeni contaminanţi
2.1.Agenţi infecţioşi
2.2.Parazitoze
2.3.Agenti patogeni vegetali
2.4.Poluarea indirectă a
solului
2.5.Autoepurarea solului.
Rezistenţa agenţilor patogeni în sol
2.6.Gunoiul
de păsări
2.7. Nămolul provenit de la
compezele industriale de creştere a porcilor
2.8.
Apele uzate
2.9. Dejecţiile umane
2.10. Materiile
reziduale ale oraşlor
CAPITOLUL III
CONCLUZII
RECOMANDĂRI
NORME
TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII
BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
Intre problemele de baza ale
lumii contemporane se numara in primul
rind satisfacerea nevoilor de hrana si cresterea nivelului de trai material si spiritual a populatiei
globului care se afla in crestere continua. Este cunoscut faptul ca cresterea
productiei agricole se poate realiza in
momentul de fata doar prin practicarea unei agriculturi intensive care
presupune utilizarea ingrasamintelor cu rol primordial in cresterea productiei
agricole.
In secolul actual omenirea se
confrunta cu o criza energica motiv pentru care omul trebuie sa gaseasca alte
surse de energie. Se preconizeaza
inlocuirea sau reducerea
consumului de ingrasaminte chimice, cu ingrasaminte organice rezultate din
diverse activitati. Este cunoscut faptul ca ingrasamintele organice au un rol
important in fertilizarea culturilor , in refacerea insusirlor solului precum
si la obtinerea unor productii superioare.
Îngrăşămintele organice rezultate
din comlexele de creştere a animalelor, din nămolul apelor agrozootehnice şi
menajere, pe lângă aportul în substanţe nutritive conţin cantităţi mari de
agenţi patogeni, paraziţi digestivi, detergenţi, pesticide, dacă sunt utilizate
în stare umedă. Ca atare ele trebuie supuse unor procese de fermentare, tratare
şi compostare de lungă durată în funcţie de provenienţa lor.
În proiectul meu mi-am propus să
scot în evidenţă pericolul reprezentat de utilizarea îngrăşămintelor organice
rezultate din sursele amintite utilizate în fertilizarea culturilor, în stare
proaspătă sau insuficient fermentate sau compostate, datorită aportului de
agenţi patogeni ce pot produce boli grave la om, plante şi animale.
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Probleme actuale legate de utilizarea pesticidelor în
combaterea agentilor patogeni
Avînd în vedere riscurile
multiple şi încă imprevizibile ale folosiri pesticidelor în productia vegetală,
acestea au făcut mai ales în ultimii 10 ani, obiectul unor preocupări susţinute
în scopul preveniri poluării, pentru care s-au elaborat programe speciale
experimentale şi operaţionale. Rezultatele cercetărilor au dat posibilitatea să
se ia măsuri adecvate, în sensul sistării folosirii unor pesticide
caracterizate de o persistenţă mai mare, a înlocuirii lor cu altele cu o
persistenţă mai mică, cu riscuri mai mici de poluare.
Totodată, s-a acordat atenţie tot
mai mare elaborării şi introducerii în practica producţiei vegetale a metodelor
de combatere a bolilor şi dăunătorilor cu risc cît mai mic de poluare sau
nepoluante, apelîndu-se din ce în ce mai mult la combaterea integrală în care
pesticidelor le revin un rol minor cu totul
suplimentar şi numai în cazuri de strictă necesitate. De altfel, acest
lucru este subliniat în mod deosebit prin legislaţia in vigoare privind
protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi regimul pesticidelor care
prevede ca, în întreaga activitate de protecţie a plantelor cultivate şi a
pădurilor, să se promoveze şi generalizeze sistemul integrat de prevenire şi
combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruenilor, prin îmbinarea raţională a mijloacelor chimice cu
cele biologice, folosirea metodelor fizico-mecanice şi aplicarea intregului
comlex de măsuri agrofitotehnice respectiv:
-extinderea şi generalizarea cultivării unor
soiuri şi hibrizi rezistenţi la atacul dăunătorilor şi bolilor;
-generalizarea tratării seminţelor şi a
materialului săditor pentru toate culturile;
-respectrea rotaţiei culturilor în cadrul
organizării asolamentelor unice;
-admiterea uniformă şi în raport echilibrat a
îngrăşămintelor naturale şi chimice;
-asigurarea densităţi optime a culturilor în
vederea obţinerii unei eficienţe corespunzătoare a tratamentelor de combatere;
-extinderea metodelor fizice şi biologice de
combatere, prin folosirea iradierii, a produselor hormonale, a preparatelor
microbiologice şi a altor asemenea mijloace;
-limitarea utilizării produselor chimice şi
excluderea celor dăunătoare pentru om sau care ar putea avea efecte negative
asupra mediului înconjurător şi a echilibrului biologic în natură, prin
acumularea de reziduuri în sol, în produsele agroalimentare şi în organismul
uman;
-perfecţionarea şi generalizarea sistemlor de
prognoză a atacurilor şi de avertizare a tratamentelor împotriva dăunătorilor
şi bolilor, precum şi a cartări ale buruenilor, în vederea raţionalizării
stricte şi reducerii la minimum posibil a numărului de tratamente chimice, la
creşterea eficienţei acestora.
De asemenea, pentru aplicarea în
cele mai bune condiţii a mijloacelor de prevenire şi combatere a dăunătorilor, bolilor
şi buruienilor, această lege prevede, printre altele, obligaţia Ministerul Agriculturi,
Minisrerul Agriculturi Dezvoltări
Durabile, Ministerul Pădurilor şi Silviculturi, Miniserul Mediului, Miniserul
Industriei Chimice, Ministerul Industriilor, Ministertul Învăţămîntului şi
Educaţiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi alte organe centrale
interesante, să organizeze studierea efectelor reţinerii, cedării şi remanenţei
pesticidelor în sol, plante şi organismul uman şi animal, precum şi prevederea
ca: Ministerul Agriculturi, Ministerul Agriculturi şi Dezvoltări Durabile,
Ministerul Pădurilor şi Silviculturii, Ministerul Mediului, Ministerul
Industriei Chimice, Ministerul Industriilor, Ministerul Învăţămîntului Educaţiei
şi Cercetării.
CAPITOLUL
II
Poluarea
solului cu agenţi patogeni contaminanţi
2.1.Agenţii infecţioşi
Alături de aer şi apă, solul este
factor de mediu care influenţează în mod deosebit sănătatea omului. Solul are un rol recunoscut în
determinarea unor boli cu caracter zonal, specifice anumitor regiuni şi
încadrate în denumirea generală de
patologie geografică.
Pe lîngă aceasta, solul, ca urmare a poluării lui este un
factor important în răspîndirea unei
game tot mai mari şi mai diversificate de boli.
Impactul aerului poluat asupra
sănătăţii omului este determinată, în primul rînd, de poluarea biologică a
acestuia, datorită degajării pe sol, odată cu deşeuri reziduale şi dejecţii, a
diverşi germeni patogeni care pot produce diferite îmbolnăvirii.
Elementele biologice sunt reprezentate
de microoranisme (bacterii, virusuri, nematozi, paraziţi) eliminate de om şi de
animale, fiind în cea mai mare parte patogene. De exemplu, streptostafilococii
pot rezista în asemenea materiale 50-150 de zile, bacilul febrei tifoide 2-3
luni, bacilul difteric 20-30 zile, bacilii dezinteriei 15-20 de zile, iar
virusul febrei aftoase, în general puţin rezistent, poate supravieţui cîteva
zile. Unii germenii care dau naştere la spori (forme de rezistenţă) ca bacilul
tetanic, antraxul, bacilul botulinic şi alţii pot supraveţui ani de zile.
După provenienţa şi modul de
transmitere germenii patogeni din sol care afectează sănătatea omului se împart
în două grupe:
-germeni patogeni excretaţi de om şi transmişi prin intermediul solului,
contaminarea om-sol-om.
-germni patogeni eliminaţi de animale şi transmişii
omului prin intermediul solului, grupă care se referă la contaminarea
anima-sol-om (zoonoze)
De asemenea, se poate separa o
grupă de germeni patogeni eliminaţi de animale şi care, prin intermediul solului,
ajung la animale, contaminarea anima-sol-animal (zoonoze).
Contaminarea om-sol-om este
caracteristică mai ales pentru germenii patogeni care produc boli specifice
organismului uman şi provin din intestin ca: bacilul tific şi bacilii
paratifici, bacilii dizenterici, vibrionul holeric, virusurile poliomielitice, virusul
hepatitei epidemice. De asemenea, această contaminare este specifică pentru o
serie de germeni condiţionat patogeni, dar şi pentru streptostafilococi, micrococi
şi alţi.
Totuşi, aceşti germeni au o
supravieţuire redusă în sol. Astfel enterobacteriile au viabilitate medie de la
10 la 30 de zile, iar enterovirusurile de 4 la 6 săptămînii.
Solurile intens poluate cu
reziduuri bogate în sustanţe organice, soluri cultivate, solurile umede, ferite
de radiaţiile solare, oferă condiţii de umiditate mai mare pentru
aceşti germeni. Cu toate acestea, transmiterea bolii prin contactul direct cu
solul este foarte rar întâlnită, deşi se citează o epidemie de holeră izbucnită
în primul război mondial în armatele austro-ungare ca urmare a săpării unor
tranşee într-un sol poluat cu vibrioni holerici. De asemenea epidemia de febră
tifoidă care a avut loc la Vulcan în 1942 s-a datorat poluării solului din
apropierea localităţii cu reziduuri fecaloide şi nu a putut fi combătută decît
după îndeărtarea dejecţiilor respective.
De cele mai multe ori, transmiterea
acestor germeni are loc indirect prin intermediul apei sau al alimentelor
contaminate de pe sol. De aceea, rolul solului în transmiterea acestor boli
este neglijat de multe ori şi ca atare, şi acţiunile de prevenire şi combatere
a îmbolnăvirilor nu dau rezultate pe măsura eforturilor.
Contaminarea animal-sol-om este
caracteristică unui număr mult mai mare de germeni ca: bacilul tetanic,
bacilus-antracis sau cărbunele, germenii gangrenei gazoase (clostridii), Rikettsia
burnetti, leptospire, brucele, pasteurele etc. Bolile provocate de aceşti
germeni sunt comune atît omului căt şi animalelor. Deşi fără forme de
rezistenţă în mediul exterior, leptospirele, brucelele şi pasteurelele pot
supravieţui în sol cîteva săptămîni.
Boala se transmire atît prin
contact cu solul, mai ales în cazul muncitorilor agricoli, cît şi prin
itermediul apei şi alimentelor.
Rikettsia burnetti, agentul etiologic al febrei Q,
reprezintă o imortantă problemă în numerose ţări din lume, cu precădere în cele
cu zootehnie dezvoltată.
Viabilitatea în sol a acestui
agent patogen este mai mare (peste 30 de zile) ca urmare a rezistenţei sale
mari la uscăciune. Contaminarea se realizează, mai ales pri intermediul
prafului. O problemă deosebită o pun însă germenii cu formă de rezistenţă în
mediul extern ca bacilul antracis, bacilul tetanic, germenii gangrenei gazoase (clostridium
welhi, clostridium edematiens etc.). Rezistenţa lor în sol este deosebit de
mare, deoarece au capacitatea de a trece în forme sporulate, se citează aşa
numitele terenuri blestemate din Franţa unde animalele care păşteau contactau
antax din cauza contaminării solului cu aceşti germeni.
Transmiterea afecţiunilor produse
de aceşti germeni se face prin contactul direct cu solul, însă numai în
condiţiile existenţei unei plăgi sau leziuni cutanate deschise şi acoperite cu
sol, care favorizează dezvoltarea germenilor şi producerea bolii (în condiţii
de lipsă de ozigen). În aceeşi caregorie intră şi bacilul botulinic care, după
unii autori, se găseşte în mod natural în sol, iar după alţii are o provenienţă
animală fiind constant în intestinul acestora.
Imbolnăvirea omului se produce
prin intermediul alimentelor contaminate de pe sol cu bacilul botulinic şi
insuficent prelucrate termic.
In cazul conservării unor
asemenea în condiţii anaerobe, prielnice dezvoltării bacilului botulinic, acesta
eliberează o toxină cu mare afinitate pentru sistemul nervos, producând
toxiinfecţii alimentare (botulismul).
O altă
sursă importantă de afecţiune o reprezintă bolile parazitare transmise prin
sol, cele mai frecvente fiind bolile determinate de viermi sau helminţi care, în
funcţie de modul de transmitere se separă în: biohelminţi şi geohelminţi.
Biohelminţii sunt paraziţii intestinali care necesită gazdă
intermediară pentru a atinge stadiul infestant dintre acestea fac parte
teniile, care se elimină din intestinul omului bolnav sub formă de ouă.
Ajunse pe sol, dacă nu întîlnesc
condiţii favorabile de dezvoltare pot
dispare. Dar, frecvent, sunt preluate de pe sol de diverse animale care le pot
servi ca gazdă pentru a se dezvolta şi a
ajunge în faza infestantă necesară îmbolnăvirii omului.
Diferitelor tipuri de tenii le
corespund diferite animale ca gazdă intermediară (bovinele penru tania
saginată, porcinele pentru tania solium, cîinele pentru tania echinococus etc).
Geohelminţi
sunt paraziţi intestinali care se dezvoltă direct pe sol pînă la stadiul
infestant (de producere a îmbolnăvirii), de unde şi denumirea de helminţi ai
solului.
În această categorie intră o
serie de helminţi răspîndiţi ca ascaridul (Ascaris lumbricoides) şi
tricocefalul (tricocephalus trichiura).
Ambele afecţiuni sunt răspândite
cu deosebire în condiţii de salubritate
necorespunzătoare, prima fiind mai frecventă la copii, iar cealaltă la adulţi.
De asemenea, se cunosc şi unele distibuţii pedoclimatice. Rezistenţa acestor
paraziţi în sol este destul de mare. În cazul cînd nu întâlnesc condiţiile de dezvoltare până la
stadiul infestant, pot supravieţui pînă la un an de zile.
Pentru a se dezvolta au însă
nevoi de o anumită temperatură (14-15ºC) şi umiditate mare (60-80%) dar ferite
de radiaţi solare directe care le usucă şi le distrug. Asemenea condiţii sunt
relativ uşor întîlnite mai ales in grădinile de legume, din care cauză
transmiterea acestor parazitoze se realizeză prin intermediul legumelor şi
zarzavaturilor consumate crude.
În aceeaşi măsură se pot transmite prin intrermediul fructelor
care vin în contact cu solul, al apei care spală solul contaminat sau al
diverselor obiecte. Foarte frecvent transmiterea se realizează şi prin contactul
direct cu solul, mai ales în cazul copiilor care se jocă pe sol sau introducând
în gură diferite obiecte căzute pe jos, cu mâinile murdare etc.
O altă parazitoză transmisă prin sol, este strongiloidoza, larvele parazitului
putînd, în condiţii nefavorabile, să se închisteze şi să reziste în sol mai
multe săptămînii.
Deşi puţin cunoscută în ţara
noastră, a fost întîlnită, mai ales, în Transilvania. Din aceeaşi caregorie
face parte o altă parazitoză, ankilostomioza,
care se transmite prin sol, întâlnită în mediul exterior numai în ţările calde,
iar în ţara noastră, ca şi în ţările din zona temperată, numai în minele adânci,
dezvoltîndu-se la temperaturi ridicate (24-26ºC), de unde şi denumirea maladia
minerilor.
O
serie de ciuperci şi actinomicete, care
se dezvoltă în mod normal, pot cauza micoze acute subcutanate, profunde şi
generalizate, foarte grave, respectiv contaminarea sol-om. Totodată, aceste
organisme pot deveni patogeni şi pot invada unele ţesuturi sau sisteme. Transmiterea
bolii se face mai adesea prin inhalarea sporilor sau prin pătrunderea lor în
piele la nivelul unei leziuni. În acest fel, se produc micetoane,
diversele micete pătrunzînd în piele prin înţepături, cum ar fi cele cauzate de
pătrunderea spinilor la persoanele care merg cu picioarele descoperire sau ale căror încălţăminte şi
îmbrăcăminte nu le asigură o bună protecţie. Ca şi chromblastomicoza sau alte
afecţiuni micotice, micetonele determină invalidităţi prelungite şi, în absenţa
unui tratament corespunzător, obligă
adesea la amputarea membrului atins. O altă afecţiune determinată de spori Coccidioides immitis, care se întâlnesac
în straturile de la suprafaţa solului din apropierea vizuinelor rozătoarelor
este Coccidioidosmicoză, afecţiune
răspîndită mai ales în zonele aride şi semiaride.
Numeroase alte afecţiuni pot fi
determinate de ciuperci care se dezvoltă în sol (geotrichoze), în solul fertilizat
cu gunoi de la păsări, lilieci (histoplasmoza).
Cunoaşterea acestor organisme potenţial patogene şi al mecanismului de
producere a maladiior determinate de ele este departe de a fi elucidată, dată
fiind atenţia minimă ce a foat acordată
acestor micoze pînă în prezent, deşi acestea ridică probleme de un interes
deosebit general sau local, pentru lucrătorii din producţia vegetală, mai ales
agricolă.
2.2.Parazitoze
Numărul parazitozelor care se
propagă prin intermediul solului este mult mai mare, la unele din ele solul
avînd numai un rol pasiv, ca în cazul oziurazei,
iar la altele solul jucînd un rol activ, ca în cazul unor parazitoze care se
întîlnesc numai în regiunile calde, fiind denumite maladii tropicale.
Unele cercetări au arătat că
nămolul proaspăt şi apele uzate de la creşterea porcilor constitue o sursă de
contaminare a solului cu salmonele, escherichia
coli, clostridium, perfringens, bacteriofagi şi ouă de helminţi, ceea ce a
impus cercetări pentru stabilirea unor mijloace de decontaminare a acestor reziduuri
înainte de folosirea lor pentru fertilizarea solurilor.
Un alt aspect al poluării
biologice a solului îl constituie prezenta în sol a unor agenţi patogeni care
afecteză plantele.
2.3.Agenti patogeni vegetali
O problemă deosebită o ridică
însă microorganismele din sol ce devin dăunătoare plantelor numai în anumite
condiţii care, de cele mai multe ori, apar în urma intervenţiei omului prin
provocare de dezechilibre nutritive în sol, acidifierea solului, compactarea
solului, exces de umiditate, practicarea mononculturii, poluarea chimică, etc. Astfel,
în asemenea condiţii, unele micromicete, cum sunt genurile Fusarium, Mucor, Penicillium, Aspergillus, cunoscute în general, ca
nedăunătoare, devin agresive, avînd ca rezultat afectarea şi necrozarea
rădăcinilor plantelor.
2.4.Poluarea indirectă a solului
Pe lîngă afecţiunea directă,
poluarea solului are şi o acţiune indirectă, importantă asupra sănătăţi omului. Aceasta se prezintă sub diferite aspecte,
cum sunt poluarea aerului sau apei, transferul de poluanţi din sol în alimente
etc. În această privinţă un rol deosebit îl joacă poluarea solului cu deşeuri
şi reziduuri organice, creând adăpost şi condiţii de dezvoltare unor vectori
(transmiţători) de boli infecto-contagioase. Insectele cele mai diverse găsesc
în solul poluat cu asemenea substanţe un rol prielnic de hrană şi înmulţire.
Printre acestea, un rol important îl ocupă blatidele (Blatta germanica şi
Periplaneta orientalis) sau gîndacii
roşii şi negrii de casă care se dezvoltă în asemenea condiţii şi se pot
contamina uşor cu cei mai diverşi germeni pe care-i transportă în locuinţe, pe
obiecte şi alimente.
Uneori, în solurile poluate cu deşeuri şi reziduuri oranice, mai ales în
cele umede, se pot dezvolta unele specii de ţînţari din Clasa Culicidelor
(Culex urban sau Culex pipiens) care, chiar dacă, nu transmit malaria, produc
dezagremente prin înţepături sau pot transmite hepatita de inoculare (de
seringă).
Dar cea mai importantă insectă care
trăieşte şi se dezvoltă în solurile poluate cu materii organice este musca (musca
domestică). În funcţie de temperatura şi umiditatea mediului, ouăle ecloziază
în aproximativ 12-48 ore, dînd naştere la larve care în cîteva zile se
transformă în pupe în sol, la o temperatură mai coborâtă, dînd apoi naştere la
muşte. În condiţii nefavorabile, pupele pot rezista în sol, uneori, din toamnă
până în primăvară.
De asemenea şoarecii, şobolanii şi alte
animale care trăiesc pe terenurile cu soluri poluate cu deşeuri şi reziduuri
organice pot constitui vectori de transmitere la mari distanţe a unor boli foarte grave, cum sunt
febrele enterale, salmonelozele, leptospirozele etc.
2.5.Autoepurarea solului. Rezistenţa
agenţilor patogeni în sol
Datorită prezenţei în sol a unui
număr mare de microorganisme autotrofe care contribue la descompunerea
deşeurilor, reziduurilor şi dejecţiilor, ca şi la distrugerea germenilor, solul posedă o putere de autoepurare
mult mai mare decît apa şi aerul.
Factori care afecteză rezistenţa
solului la poluarea biologică includ tipul şi numărul microorganismelor, textura,
structura, umiditatea, reacţia (pH), conţinutul de mareri organică, temeratura,
precipitaţiile, lumina, acoperirea cu vegetaţie şi competitivitatea florei
microbiene. De exemplu, prezenţa germenilor proprii solului (care formează flora telurică) constituie factorul
hotărît, care, prin antogonism microbian duce la distrugerea germenilor
patogeni. Solul biologic activ nu oferă condiţii favorable bacteriilor
coliforme fiind distruse mai ales în solul bogat în humus şi mai puţin în solul
nisipos. Rădăcinile de trifoi exercită cea mai puternică inhibare a bacteriei
Escherichia coli.
*Unele specii de Salmonella au supravieţuit peste 40 de zile în soluri cu conţinut
ridicat de materie organică şi mai puţin în soluri cu conţinut redus de materie
organică.
* Leptospirele pot să reziste într-un sol
excesiv de umed cu pH neutru sau uşor alcalin, timp de cîteva săptămîni.
* Unele
specii de brucele trăiesc în
condiţii favorabile pînă la şase săptămîni în praf şi zece săptămîni în sol.
* Sporii
de antax pot rezista în sol zeci de
ani.
* Mycobacrterium tuberculosis a fost
detectată în viaţă şi viabilă în probele de sol recoltate de cinci luni după
tratarea cu reziduuri în timpul iernii şi la două luni în timpul verii.
* În apele uzate folosite la irigat,
stagnează pe sol în microdepresiuni în
condiţii de pH 6,1-8,0 temperatură iarnă-primăvară de 0-17ºC, primăvară-vară
12-19ºC, toamnă-iarnă 11-0ºC, pot persista mult timp agenţii etiologici ai
principalelor boli infecto-contagioase şi parazitare cum sunt: bacilul rujetului-92 zile
(primăvară-vară) şi 157 zile (tomna-iarna), Salmonella 85 zile (vara) şi 158 zile (iarna-primăvara), brucelele 108 zile (vara-toamna) şi 174
zile (toamna-iarna), bacilul
tuberculozei peste 475 zile, virusul
febrei aftoase 42 zile (vara).
*
În funcţie de particularităţile tipului de virus şi proprietăţile solului
(natura solului, pH, umiditate încărcătură microbiană etc), virusurile pot
persista în sol pînă la 170 zile. Rezistenţa în sol a germenilor patogeni este
limitată de condiţiile nefavorabile dezvoltării lor.
Temperaturile scăzute şi umiditatea redusă
în straturile superficiale ale solului (primii 5-15 cm) în care sunt reţinuţi,
de cele mai multe ori, germenii aduşi prin poluare, ca şi acţiunea radiaţiilor
solare (ultraviolete) la acest nivel, împedică îmulţirea, ducînd la dispariţia
germenilor patogeni.
Mineralizarea
materieii organice, respectiv dispariţia suportului de hrană, constituie o altă cauză
care duce la dispariţia germenilor patogeni ajunşi pe în sol. Desigur, în sol,
ca şi în deşeuri, reziduuri sau dejecţii, germenii care au forme de rezistenţă
(spori), pot rezista un timp mai mare decît cei care nu au această calitate.
Odată
cu creştera nivelului de poluare a solului, s-a constat că această
capacitate a solului de a se autoepura a
fost, în multe zone, depăşită de fenomenul de poluare, ceea ce a dus la
acordarea, în ultimul timp, a unei atenţii tot mai mari acestui fenomen.
De
aici a apărut necesitatea de a se elabora măsuri de profilaxie adecvate. Deoarece,
chiar în zilele noastre, încă, există ideea la multă lume că solul este o formaţiune naturală capabilă să recicleze
şi recircule deşeurile, reziduurile şi dejecţiile, s-a acordat atenţie mult mai mică poluării solului cu agenţi
patogeni decît în cazul apei şi aerului ca şi metodele medicale de prevenire şi
combatere a poluării solului cu atenţie specială la protecţia sănătăţii omului.
2.6.Gunoiul de păsări
Este un îngrăşămînt complet cu acţiune rapidă. Conţinutul în
substanţe nutritive a gunoiului de păsări, depinde de natura nutreţului
consumat şi modul cum se păstreză. Un consum ridicat de nutreţuri concentrate
măreşte conţinutul gunoiului de păsări în azot, fosfor şi potasiu, iar păstrarea
dejecţiilor în stare umedă, micşorează conţinutul în azot al gunoiului de păsări,
pe cînd păstrarea uscată în amestec cu aşternutul de rumeguş de lemn, turbă
uscată, cînd gunoiul se usucă repede, conţinutul în azot se menţine aproape
integral. Cantităţile de gunoi provenite de la păsări sunt, în general mici, fiind
de numai 5-6 kg an de la o găină, 7-8 kg pe an de o raţă şi 10-11 kg pe an de
la o gîscă. Uneori dejecţiile de păsări din complexele mari sunt evacuate cu
apă şi se folosesc direct pentru fertilizare, folosind doze de 10-15 t-ha, în
funcţie de conţinutul lui de azot, fosfor şi potasiu. În starea semiuscată sau uscată, înainte de administrare se
mărunţeşte şi se aplică în doze de 1000-1500 kg/ha şi se încorporează imediat
cu ajutorul polidiscului sau a cultivatorului rotativ, la fertilizarea de bază
la culturile de câmp, la livezi şi vii. În timpul vegetaţiei se aplică în
legumicultură în cantitate de 300-400 kg/ha subţiat cu apă în proporţie de
1:10-1:-20. Asupra solului are un efect uşor alcalinizant.
2.7. Nămolul provenit de la
compezele industriale de creştere a porcilor
Rezultat de pe urma decantării în
staţiile de epurare şi a eliminării apelor uzate nămolul rămas este transportat
pe platforme de uscare, unde ajunge la umiditate de circa 50 la sută.
Conţinutul în materie organică se ridică
până la 88% din S.U., restul fiind substante minerale. Nămolul deshidratat este
un îngrăşământ organic bogat în azot, fosfor, sodiu şi alte săruri şi sărac în
potasiu.
Reacţia nămolului are pH-ul=5,7- 7,0.
Nămolurile proaspete, care nu au suferit procese de fermentare au mirosuri
specifice, fiind bogate în germeni patogeni. Nămolurile uscate fermentate şi
depozitate 4-6 luni, nu mai degajă mirosuri nepăcute, putând fi utilizate cu
uşurinţă, având un conţinut de germeni patogeni mult mai redus. Nămolul aplicat
umed poate avea o influenţă negativă pin distribuire neuniformă pe teren prin
tasarea excesivă a terenurilor umezite de către tractoare şi aportul masiv de
germeni patogeni. Aplicarea excesivă pe terenurile din jurul complexelor a nămolurilor
duce la aşa-numita „îmbâcsire” a solului cu materie organică peste capacitatea
de mineralizare a solului.
2.8. Apele uzate
Acestea rezultă din apele uzate la spălarea
pardoselelor şi resturilor de hrană, destinate porcinelor. Au culoare închisă,
portocalie-roşiatică, netransparente datorită încărcăturii organice deosebit de
mare, însoţită de un miros greu, pătrunzător caracteristic. Conţine
suspensii formate din dejecţi solide,
rumeguşuri, resturi alimentare în cantitate de 1-12 g/l. Compoziţia chimică a
apei uzate prezintă fluctuaţii foarte
mari, depinzând de volumul de apă folosită la spălare şi de compoziţia raţiilor
alimentare. Pentru utilizarea NaOH, Na2Co3 sau a
detergenţilor ca agenţi de curăţire a grajdurilor de porci, valoarea pH-ului
apelor uzate creşte până la 9. Adăugarea în hrană a antibioticelor, acţionează
depresiv asupra microflorei din apă. Apa uzată este bogată în microfloră
patogenă, dominată îndeosebi de anterobacterii, clostridii şi uneori în virusul
pestei. Apa uzată se foloseşte sub formă diluată de 1:1. Datorită conţinutului
ridicat în sodiu, cantităţile mari de apă uzată folosită (2000- 4000 m3/ha),
contribuie la salinizarea solurilor.
2.9. Dejecţiile umane
Constituie un amestec de dejecţii consistente
şi lichide numite fecale. Conţinutul lor în substanţe nutritive este foarte
variabil, în funcţie de alimentele consumate, ca şi de modul lor de păstrare.
Conţinutul este cuprins între 0,3-1,5 N; 0,4-5,5 P2O5;
0,2- 0,3% K2O, iar de NaCl 0,5- 0,8%. În sistemul W.C. închis se
apreciază o producţie de 500 Kg dejecţii/an/locuitor. Utilizarea imediată a
dejecţiilor umane sub formă de îngrăşminte este contraindicată, deoarece
constituie un pericol de infecţie. Conţinutul de ouă, de viermi intestinali,
tenie, oxiuri, de germeni de boli infecţioase ca tifosul, dezinteria, icterul
epidemic, poliomielită, dalacul, tuberculoza, contaminează solul, apa potabilă
şi legumele care se consumă în stare proaspătă. Se utilizeză în primul rând sub
formă compostată cu turbă, paie tocate şi pământul bogat în materie organică.
Ridicarea temperaturi până la 50-60ºC în timpul comostării pe platforme
distruge germenii infecţioşi. De asemenea dispare şi mirosul neplăcut al
fecalelor. Compostul obţinut se aplică în doze de 20-30 t/ha la rădăcinoase,
cartof, la cânepă, leguminoase furajere ete.
Pudreta este o categorie de
îngrăşământ ce se obţine prin tratarea fecalelor ca acid sulfuric pentru a
evita pierderile de amoniac în timpul uscării. În urma acestui tratament
rezultă o masă uscată negricioasă care se macină obţinându-se o pulbere de unde
şi denumirea. Conţine în medie 8% N, 3%
P2O5 şi 2-3% K2O. Se poate folosi la toate
culturile, mai puţin sensibile la clor în doze de circa 1000 kg/ha, în amestec
cu mraniţa şi îngrăşăminte complexe în
diferite doze. Aplicarea prin sisteme de irigaţie constă în colectarea
fecalelor din sistemele de canalizare ale oraşelor în bazine, unde suferă
procese de fermentare. Partea consistentă se depune şi suferă un proces de
putrefacţie, iar partea lichidă mai mult sau mai puţin tulbure este dirijată
prin pompare într-un sistem de rigole pe câmpurile cultivate de legume, livezi,
culturi furajere sau spre eleştee cu peşte. Nămolul fecalelor rămas se supune
unei aerări intense în vederea stimulării proceselor de mineralizare. Când se
constată creştera conţinutului de nitraţi, se poate folosi pe câmpurile
irigate, de preferinţă pe cele cu
textură nisipoasă sau se dă în hrană peştilor în combinaţie cu alte nutreţuri.
2.10. Materiile reziduale ale oraşelor
Deşeurile menajere ale oraşelor care se
pot acumula sunt de 0,4- 0,9 kg/zi/locuitor/.Compoziţia lor este extrem de
variată, în funcţie de particularităţile fiecărui oraş şi în funcţie de sezon. Compoziţia deşeurilor menajere este foarte
heterogenă şi pune probleme deosebite şi din punct de vedere al compoziţiei lor
fizice care se deosebeşte de la oraş la oraş. Prelucrarea deşeurilor urbane
comportă două faze;
A) Operaţiuni mecanice care constau
din mai multe operaţiuni ca: tăiere, respectiv recuperarea hârtiei, cârpelor şi
a metalelor, după care urmează transformarea resturilor în particule fine în
scopul obţinerii unui amestec omogen.
B)Operaţiuni de ordin biologic,
care constă în adăugarea de calcar pentru corectarea pH-ului la 7,5, adăugarea
de 1-2% N pentru actiavarea fermentării şi de culturi bacteriene. Reziduurile
astfel prelucrate se introduc în celule
de beton cu o capacitate de 20-100 m3 şi unde umiditatea amestecului
se menţine la 70-80%. Materialul este supus unei aerări puternice. După 1-3
săptămâni, fermentarea este terminată obţinându-se un produs negricios,
sfărâmicios. Conţinutul în azot este în medie
0,5-1% de P2O5 de 0,6-0,9% de K2O de
0,5-0,9%, de CaO de 4-6% şi materie organică 15-20%. Se descompune repede în
sol, fără să producă acumulări de substanţă humică. Se foloseşte în cantitate
de 1000 kg/ha la legume, pomi, viţă de vie. Rezultatele cele mai bune se obţin
când se aplică la cuib. În cazul când se
constată că şi după prelucrarea biologică conţin germeni patogeni, se incinerează
şi cenuşa obţinută se foloseşte ca îngrăşământ.
CAPITOLUL III
CONCLUZII
1) Apele uzate din compexele de creştere
a animalelor conţin: detergenţi, pesticide, antibiotice, care acţionează
depresiv asupra microflorei apei şi solului, şi o microfloră patogenă.
2) Nămolul rezultat din staţiile de
epurare a apelor uzate orăşeneşti conţin cantităţii mari de agenţii patogeni,
detergenţi şi alţi agenţi poluanţi toxici pentu om, plante şi animale.
3) Agenţii conaminanţii prezenţii în sol
pot proveni din:
- dejecţiile umane care ajung în apele naturale
sau pe soluri;
- din dejecţiile animale deversate pe sol sau în
apele naturale;
- o serie de ciuperci şi actinomicete care se
dezvoltă în mod natural în sol şi pot cauza micoze subcutanate;
- din apele menajere orăşeneşti.
4)Agenţii contaminanţi din sol pot cauza:
- tetanosul produs de bacilul tetanic, se
transmite prin sol omului;
- agenţii contaminanţi care produc zoonoze cum ar
fii: leptospire,T.B.C. rujetul,
bruceloza, antrax;
- agenţii contaminanţii pot fi transmişi fie prin
conaminarea om-sol- om, animal-sol-om, animal-sol-animal;
- agenţii conaminanţi din sol au viabilitate
diferită, îndelungată rezistând sub formă de spori, dezoltându-se când
întâlneşte gazda specifică;
- îmbolnăvirea omului şi animalelor se poate
realiza prin intermediul alimentelor contaminate de pe sol, cum ar fi: bacilul
botulinic, alimente insuficient prelucrate termic.
-sunt şi paraziţii intestinali care au ca gazdă
intermediară omul-ex teniile
- o serie de paraziţi intestinali, se dezvoltă pe
sol, ex: parazitul ce produce tricofiţia, care apoi contaminează diverse specii
de animale.
- o serie de agenţi patogeni şi paraziţi
intestinali se dezvoltă la temperaturi de 14-15 °C şi umiditate mare ex:
grădinile de zarzavat. Aceşti agenţi patogeni ajung pe legume şi prin
intermediul lor în tubul digestiv uman.
5) Agenţii patogeni trnsmişi prin intermediul
solului sau a prafului pot produce
afecţiuni cutanate, digestive, respiratorii, neurologice, putând duce la paralizii
sau chiar moarte.
- o serie de agenţi patogeni prezenţi în sol pot
produce şi îmbolnăviri ale plantelor: ex: mana viţei de vie, a cartofului şi
fusarioza cerealelor.
6) Solul
posedă o putere de autoepurare mult mai mare decât
apa şi aerul prin prezenţa florei telurice.
RECOMANDĂRI
- Deoarece nămolul rezultat din
epurarea apelor menajere este utilizat ca îngrăşământ organic recomand,
tratarea corespunzătoare a acestui nămol destinat fertilizării culturilor
agricole.
- Fertilizarea cu nămolul
rezultat a speciilor silvice deoarece nu sunt utilizate în alimentaţia umană.
- Se recomandă dezinfecţia
solurilor utilizate în producerea răsadurilor şi în cultivarea legumelor.
- Se recomandă depozitarea
corespunzătoare a îngrăşămintelor organice, pentru a evita impurificarea apelor
freatice şi a apelor naturale.
- Conştientizarea populaţiei
privind riscul contaminării cu agenţi patogeni şi dăunători la consumul de
fructe şi legume proaspete nespălate.
- Instruirea personalului ce
lucrează cu animale privind contactarea unor boli comune
- Controlul periodic al
alimentelor de provenienţă animală pentru a evita înbolnăviri în masă.
- Adoptarea unei igiene corespunzătoare
de către toţi adulţii, ştiut fiind faptul că, lipsa igienei personale duce la
contactarea unor bolii trasmise prin sol, apă şi aer.
NORME
TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII
-
organizarea locului de muncă în condiţii corespunzătoare
lucrării ce urmează a fi efectuată
-
purtarea echipamentului de protecţie
-
se verifică şi se manevrează corespunzător echipamentul
de protecţie
-
se interzice joaca în timpul efectuării lucrărilor
-
se manevrează cu atenţie materialele utilizate
-
respectarea în tocmai a etapelor şi operaţiuni lor în
desfăşurarea lucrărilor
-
utilizare muncii, a materialelor specifice temei
-
în efectuarea lucrărilor de reamenajare a terenurilor se
va respecta legislaţia de protecţie a mediului înconjurător
-
determinările indicelor calitativ ai apei şi solului se
vor efectua cu personal calificat şi instruit în laboratoarele de specialitate
folosind aparatură corespunzătoare
-
efectuarea analizelor de mediu se vor efectua respectând
standardele de mediu care se aplică pe teritoriul ţări noastre
BIBLIOGRAFIE
1. Bally R., Alunecările
şi stabilitatea versanţilor agricoli, Ed. Ceres, Bucureşti, 1977
2. Băloiu V., Amenajarea
torenţilor şi teritoriul agricol, Ed. Agrosilvică, Bucureşti,
3. Băloiu V.,
Amenajarea bazinelor hidografice şi a cursurilor de apă, Ed. Ceres, Bucureşti, 1980
4. Boeru S., Mândru R., Îndiguiri, Editura Ceres, 1970
5. Dan E., Regularizări
de râuri, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965
6. Hâncu S., Regularizarea
albiilor râurilor, Ed. Ceres, Bucureşti, 1976
7. Hâncu S., Hidrologia
agricolă, Ed. Ceres, Bucureşti, 1971
8. Ioan N.G., Îndrumător
pentru dimensionarea construcţiilor hidroameliorative, Editura Agrosilvică,
Bucureşti 1969
9. Ionescu Viorel, Procedee tehnologice eficiente pentru execuţia teraselor pe terenurile
arabile în pantă. Probleme agricole, nr. 11/ 1972
10. Ionescu Viorel, Combaterea eroziunii solului, IDT Bucureşti, 1973
11. Ionescu Viorel, Giurma Ion, Popovici Gabriel, Calcule şi modele matematice pentru combaterea eroziunii solului,
INID, Bucureşti, 1978
12. Manta A., Baraje
de pământ şi bazine de retenţie în agricultură, Edi. Agrosilvica Bucureşti,
1965
13. Martiniu C., Băcăoanu V., Porniturile de teren şi modul cum pot fi prevenite sau
stabilizate, Natura, nr. 3/ 1961
14. Moţoc M., Eroziunea
solului şi metode de combatere, Ed. Ceres, Buc, 1975
15. Munteanu S.A., Corectarea torenţilor şi combaterea eroziunii terenurilor
16. Pricop A., Popovici N., Dimensiunea optimă a barajelor cu fundaţie evazată folosiţi în menajarea torenţilor,
Hidrotehnica, nr. 8, Bucureşti, 1985
17. Cazacu E., Florescu G.H., Mihnea I., Pop V.,
Teodosiu I., Tehnologia lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare, Editura Ceres, Bucureşti, 1986
18. Vasile Băloiu, Viorel Ionescu, Apărarea terenurilor agricole împotriva
eroziunii, alunecărilor şi
inundaţiilor, Editura Ceres, Bucureşti, 1986
19. Rodica Cearlău şi colab., Ecologie şi protecţia mediului Editura Economică –
Preuniversitaria, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu