Epurarea apelor uzate

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI

GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL PUIEŞTI

CALIFICAREA:

TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECŢIA CALITĂŢII MEDIULUI

ÎNDRUMĂTOR,

PROF. ING. CĂPRARU LILI                            

ABSOLVENT,

                                                         TITIREZ V. VALENTINA

ANUL ŞCOLAR:

2 0 0 7 – 2 0 0 8

                   TEMA PROIECTULUI

                                                                                     

CUPRINS

CAPITOLUL I- INTRODUCERE

1.1.IMPORTANTA

1.2.RASPANDIRE SI SCURT ISTORIC

1.3.PROBLEMA CANALIZARII APELOR PLUVIALE

CAPITOLUL II- EPURAREA APELOR UZATE

2.1.POLUANTII SI SURSELE DE POLUARE ALE APEI

2.2.MODUL DE DISPERSIE A APELOR POLUATE

2.3.PROCESE SI METODE DE EPURARE

2.4.STATII DE EPURARE

CAPITOLUL III

3.1.CONCLUZII SI RECOMANDARI

3.2.NORME TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII

3.3.BIBLIOGRAFIE

3.4. ANEXE

ARGUMENT

Pentru a proteja mediul înconjurător în adevăratul sens al cuvântului, este nevoie de cunoaştere şi de voinţa de a o face.

Poluarea în zilele noastre tinde spre maximum, totodată efectele negative ce le produce ne afectează în mod serios, atât pe noi cât şi pe animale.

E limpede că pentru a proteja trebuie să cunoşti bine ceea ce vrei să protejezi.

Aceasta înseamnă aprecierea corectă a felului în care un ecosistem care intră în regim de protecţie, va ,,reacţiona” la noua situaţie pe care omul o va impune. Pentru a putea lua măsuri practice de reducere şi combatere a unor fenomene negative ca piluarea, dispariţia speciilor de plante şi animale, ingineria mediului face referire la interpretarea clasică.

Reglementările, aplicate fie la nivel naţional, fie la nivel internaţional, privesc în mod separat apa, plantele, animalele şi sănătatea umană, iar pe lângă acestea se adaugă aerul şi solul. Pentru a putea aborda problemele protecţiei mediului în România, trebuie să definim mai întâi cadrul care permite desfăşurarea acţiunilor concrete. În acest sens reprezentăm instituţiile mediului.

Identificarea factorilor poluanţi, interpretarea efectelor acestora nu ar avea nici un impact major la nivelul mudiului fără elaborarea unor soluţii şi măsuri tehnice de combatere a poluării.

Aceasta, de regulă, se referă în primul rând la controlul surselor de poluare a diferitelor componente a mediului: apă, aer, sol, faună şi floră.

Din momentul în care omul s-a transformat, în vânător şi culegător, în crescător de animale şi cultivator de plante, a început şi transformarea ecosistemelor naturale .

Creşterea populaţiei umane a determinat dezvoltarea industriei şi aceasta a însemnat, pe lângă producerea bunurilor necesare, elaborarea în aer, în ape şi în sol a zgurii,cenuşii, fumului şi a tot felul de deşeuri în stare solidă, lichidă sau gazoasă .       Devenind conştientă de impactul tot maim puternic produs la nivelul mediului, societatea umană a început să adopte şi să aplice măsuri şi tehnici de combatere a poluării şi de protecţie a ecosistemelor.

Apa constituie o componentă de bază  a mediului înconjurător, care prin proprietăţile ce le posedă, întreţine viaţa pe planeta noastră.

Am ales această temă deoarece, datorită activităţii umane, se observă în ultimul timp unele modificări ale compoziţiei apei, mai ales în apropierea unor intreprinderi industriale şi în oraşe, modificări ce influenţează negativ calitatea apei.

Desigur, o tehnologie care nu poluiază este mai costisitoare dar apără sănătatea  plantelor, animalelor şi oamenilor.

Proiectul este structurat pe următoarele capitole principale:

- Capitolul I cuprinde noţiuni generale privind epurarea apelor uzate, scurt istoric şi probleme de canalizare;

- Capitolul II cuprinde principalii poluanţi şi sursele de poluare a apelor precum şi metodele cunoscute pentru epurarea apelor uzate;

- Capitolul III cuprinde concluzii şi recomandări, norme de securitate, bibliografie şi anexe.

Prin răsfoirea acestui proiect, orice persoană îşi poate face o imagine privind importanţa apelor în economia naturii şi influenţa omului (de multe ori foarte nocivă) asupra acesteia.   

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1.IMPORTANŢĂ

Apa ca şi aerul, este un factor de mediu indispensabil vieţii. Apa se găseşte întotdeauna acolo unde există viaţă şi formează substanţa cea mai răspîndită pe pămînt. Ea a avut  un rol de prim ordin in apariţia vieţii pe planeta noastră.Combaterea poluarii apelor se realizează prin măsuri ce urmăresc,in primul rind,prevenirea poluării apelor.Penru multe ramuri industriale,pentru zootehnie şi diverse activităţi sociale,modalitatea cea mai eficienta de combatere şi limitare a poluării este epurarea apelor uzate înainte de evacuare. În această operaţie, apele uzate sunt supuse unor tratamente successive, prin care conţinutul de poluanţi este diminuat astfel încît, în urma diluării cu apale rîurilor în care ajung să înregistreze concentraţii cât mai mici.

Tratamentele care se aplică include tehnologii bazate pe procese şi fenomene naturale: fizice, chimice şi biologice, aplicate diferenţiat la diferite categorii de apă uzată, iar în cadrul acestora se deosebesc diferite tehnici şi metode de lucru în funcţie de compoziţia apelor uzate.

Calitatea apelor este cel mai mult afectată de deversarea de către om de ape uzate. Prin urmare, principala măsură practică de protecţie a calităţii apelor de suprafaţă este să  epurăm apele uzate. Primul pas spre epurare este colectarea apelor uzate, care se face prin sisteme de canalizare, ele sunt mai simple la poluanţi industriali, dar foarte vaste şi complicate în cazul canalizării localităţilor, deoarece trebuie să preia ape uzate fecaloid-menajere de la un foarte mare număr de surse; toate chiuvetele, wc-urile, căzile de duş sau baie. Apele acestea trebuie apoi conduse la staţia de epurare de unde apoi de regulă sunt restituite în emisar, de obicei un rîu. În final vom revedea o serie de reglementări în domeniu, pentru a înţelege mai bine problema epurării apelor. Pagubele şi neajunsurile produse în urma evacuării apelor uzate neepurate sau insuficient epurate sunt numeroase, astfel în zonele învecinate ale cursurilor de ape infectate se produc epidemii de boli hidrice (febră, dezinterie, etc.). Pagubele la şeptelul de vite sunt importante, astfel apele uzate de la abatoare provoacă în aval epizotii de pestă porcină, cele provenite de la senatoriile de TBC, epizotii de tuberculoză de tip uman, cele evacuate din fabricile de vopsele, terebentină, săpunuri, provoacă moartea vitelor mari.

În România începe să se acorde prioritate problemelor de poluare a mediului după 1989, când se înfiinţează Ministerul Apelor, Pădurilor si Mediului Înconjurător.

De protecţia apelor naturale este responsabilă Regia Autonomă-Apele Române.  

Indiciile de calitate pentru apele naturale sunt stabilite printr-o serie de reglementări. Legea mediului menţionează că protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice, are ca obiectiv menşinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a acestora în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale.

Poluarea apei reprezintă modificarea în mod direct sau indirect a compoziţiei apei normale ca urmare a activităţii omului într-o astfel de măsură încât influenţează negativ caracteristicile apelor, împiedicând folosirea lor în stare naturală.

Apa conţine în urma poluării mai multe categorii de substanţe şi particule cum ar fi: particule solide (fibre de lemn), produse chimice organice (săruri de fier, zinc, crom, săruri amoniacale) şi produse ale industriei metalurgice, extractive ( ape acide, cianuri, cloruri, benzen).

Pentru determinarea acestor categorii de substanţe poluante, apele naturale pentru a fi utilizate într-un anumit domeniu sunt supuse unor analize. Aciditatea apei este determinată de prezenţa bioxidului de carbon liber a acizilor minerali şi a sărurilor cu hidroliză acidă.

Legislaţia în domeniul protecţiei apelor naturale constituie baza legală a organizării şi a măsurilor de ordin tehnic şi organizatoric în domeniul protecţiei calităţii apeloa. Rolul legislaţiei este de a crea prin prevedere de sancţiuni penale şi contravenţionale,n interesul celor care sunt în situaţia de a impurifica apele naturale şi a limita impurificarea apelor la nivelul impus de societate.

Complexitatea acţiunilor de protecţie a calităţii apelor, depinde de normele şi standardele aflate în vigoare la nivelul fiecărei ţări şi pe plan mondial.

Protecţia calităţii apelor constituie partea integrantă a protecţiei mediului înconjurător, ea fiind o necesitate obiectivă a civilizaţiei sub orice formă.

Protecţia calităţii apelor se realizează în cadrul bunei gospodăriri a apelor care, în ansamblu, asigură dezvoltarea judicioasă a tuturor folosinţelor, ca de exemplu cele privind alimentarea cu apă a oraşelor, industriilor şi unităţilor agrozootehnice, irigarea terenurilor agricole, navigaţie şi piscicultură.

Toate resursele de apă de suprafaţă şi subterane constituie un bun de preţ naţional, care trebuie gospodărite în mod unitar, urmărindu-se păstrarea proprietăţilor lor naturale, împiedicarea impurificării, a poluării lor, îmbunătăţirea caracteristicilor fizico-chimice şi biologice a apelor, în scopul unei cât mai bune gospodăriri a acestora.

1.2. Răspândire şi scurt istoric.

Primele staţii de epurare au apărut în Anglia în secolul XIX. Iniţial s-au realizat canalizări, care au rezolvat problema epidemiilor hidrice, dar au facut din Tamisia un râu mort ce degaja miros pestilential, incât in geamurile parlamentului au trebuit atâtea carpe îmbibate cu clorura de calciu. Abia atunci s-a trecut la realizarea de statii de epurare. Tot in Anglia s-au pus bazele monitoringului. “Parlamentul consum biochimic de oxigen” (CBO₅) introdus in 1898 si a fost conceput in concordanta cu realizarile englezesti-temperatura de 20⁰C. Timp de rezidenta in rau de 5 zile, tip de poluare predominanta fiind cea fecaloid-menajera.                                                                                                                                                                                                                                                                                              In  Statele Unite ale Americii tot mai puţine ape uzate, dupa epurare se descarca din nou in emisar. Se infiltrează in sol sau se utilizează pentru irigaţii, in industrie, pentru recreere, pentru piscicultura, şi chiar ca sursă de apa potabilă. Tehnologiile pentru epurarea apelor uzate se răspândesc în ţările arabe şi africane.

1.3.Probleme canalizării apelor pluviale.

O mare probloblemă în zonele urbane o constituie apele pluviale. Uneori sunt colectate de sisteme de canalizare distincte şi deversate direct în emisar (de regula râul care trece prin, sau pe lângă localitatea în cauză); dar  ele sunt mai mult decât nişte simple ape de şiruire încarcate cu suspensii. De pe străzi ele se încarcă cu reziduuri petroliere şi de uleiuri, plumb de la combustibili, particule din abrazarea cauciucurilor si discurilor de frână ale automobilelor. Deci sunt sufficient de poluate încât sănecesite de fapt epurare în statia de epurare oraşenească la fel ca alte ape uzate. În alte cazuri ele sunt colectate împreună cu apele uzate fecaloid-menejere sau alte asemenea ape puternic poluate şi ajung în comun în statiile de epurare. La ploi puternice însa, se generează debite cărora nici o staţie de epurare nu le-ar putea face faţa, şi se ajunge ca volume mari de ape uzate să fie deversate direct în râurile apropiate, scurtcircuitând staţia de epurare, obţinând deci un efect şi mai grav decât dacă numai apele pluviale ar fi fost deversate neepurate în emisar. Unele oraşe au cheltuit imens pentru a construe rezervoare uriaşe pentru apele pluviale unde sa se colecteze în timpul ploilor torenţiale, debitele ce nu pot fi preluate de staţiile de epurare şi sa fie apoi treptat epurate în perioadele fără precipitaţii. Mai logic şi mai efficient este sa se caute rezolvări cât mai aproape de cauzele fenomenului, nu de efecte şi anume reducerea debitului apelor uzate pluviale ce ajung în canalizare, fie pe ansamblu, fie cel putin întârzierea lor pentru a evita debit de vârf. Reducerea permanenta se obţine prin reducerea suprafeţelor sigilate (impermeabilizate) din zonele urbane şi mărimea celor de pe care apa se poate infiltra în sol să se scurga în sistemul de canalizare. Astfel în locul asfaltului sau altor materiale impermeabile se pot pune pe trotuare, piete, parcaje şi chiar strazi pavate din materiale poroase, permeabile la apă, ce permit o anumită infiltraţie. Acasta soluţie deja se răspândeşte tot mai mult, deşi motivaţia este adesea uşurinţa desfacerii ei în caz de apariţia necesitaţii unor săpaturi şi nu din motove de ape.

CAPITOLUL  II

EPURAREA APELOR UZATE

2.1.POLUANŢII ŞI SURSELE DE POLUARE ALE APEI.

2.1.1.Poluanţii.

Se consideă poluanţi acele substanţe caref în concentraţie suficienta, pot produce un efect masurabil asupra omului, animalelor, plantelor si materialelor.Dată fiind multitudinea şi varietatea surselor de poluare, precum şi numărul mare al elementor poluante a apărut şi necesitatea unei împărţiri a lor.

A) După provenienta şi caracterele comune se disting mai multe categorii de poluanti: substanţe organice (hidrocarburi, detergenti, pesticide), substanţe anorganice (metale grele, azot, fosfor), suspensii (fibre de lemn şi celuloză, păr, deşeuri de carne, steril de la exploatări miniere sau din cariere), substanţe radioactive (din atmosferă, în urma exploziilor nucleare, de la reactorii uzinelor nuclearo-electrice, din laboratoarele de cercetări cu izotopi radioactivi), produse petroliere (de la foraj-extracţie, din rafinări, din uzinele petrochimice, de la transportul naval, auto şi prin conducte), ape fierbinţi (din industrie sau centrale termoelectrice), microorganisme patogene (din spitale, crescătorii de animale, ştranduri şi locuinţe).

După natura lor, poluanţii de provenienţă artificială pot fi: poluanţi fizici (substanţe radioactive şi apele termale), poluanţi chimici (plumb, mercur, azot, fosfor, hidrocarburi, detergenţi şi pesticide), şi poluanţi biologici (microorganismele).

B). După modificările pe care le produc apei, poluanţii pot fi:

           a). Poluanţi care modifică propietăţile chimice şi/sau biologice ale apei:

 - compuşi toxici anorganici (plumb, mercur, cupru, zinc, crom şi cianuri);

 - compuşi organici greu sau nedegradabili (pesticide, detergenţi);

 - săruri organice provenite din mine sau exploatări petroliere;

 - substanţe fertilizatoare (azot şi fosfor);

 - microorganisme (bacterii, viruşi şi paraziţi);

pH-ul reprezintă logaritmul cu sens schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen (hidroniu).

pH-ul normal al ploii şi zăpezii este de 5,1. În apa naturală acest pH variază în jurul valorii neutre (7).

Apele continentale prezintă variaţii mai mari ale pH-ului decât cele marine datorită în mare parte poluării.

Valoarea pH-ului este determinată în mare măsură de procese biologice şi chimice; condiţionează tratamentele aplicate apei. Pentru desfăşurarea normală a proceselor biochimice, pH-ul trebuie să fie cuprins la apele naturale între 5,6 şi 8,5

pH-ul este datorat prezenţei în apă, în diferite concentraţii a bioxidului de carbon, carbonaţilor,şi bicarbonaţilor care formează un sistem tampon.

Apele reziduale cu pH acid sau alcalin, împiedică desfăşurarea proceselor biologice, procese ce asigură autopurificarea apei.

b). Poluanţi care modifică proprietăţile fizice sau organoleptice ale apei pot fi: uleiurile, coloranţii, substanţe degradabile care consumă oxigenul din apă şi substanţe solide cum ar fi suspensiile cu ajutorul organelor de simţ. Proprietăţile organoleptice ale apei sunt cele caracteristice care pot fi detectate

Gustul  apei este determinatde substanţele şi gazele dizolvate în apă. Dacă aceste componente sunt prezente în apă într-o cantitate prea mare sau prea mică, pot da apei un gust neplăcut, care poate fi: sărat, dulce amar, metalic, fad sau sălciu. Determinarea gustului apei, o fac în general, persoanele dotate cu fineţea simţului gustativ. După clătirea gurii cu apă fără gust şi fără miros, se gustă de câteva ori din proba de analizat, după care se compară gustul astfel simţit cu un gust cunoscut.

Mirosul apei este determinat de prezenţa unor substanţe naturale sau provenite din poluare  precum şi de transformările chimice ale substanţelor dizolvate. Determinarea mirosului apei se realizează în anumite condiţii de temperatură şi de către persoane care au consumat, în prealabil, anumite elemente şi băuturi iritante pentru mucoasa buco–nazală. Determinarea constă în compararea mirosului unei probe de apă de analizat cu o probă de apă cu miros cunoscut. Analiza se face mai întâi la temperatura camerei, iar apoi la temperatura de 60 grade Celsius.

Exprimarea mirosului şi gustului apei este dată prin intensitate şi grad

Apă fără miros şi fără gust.

Nr. Crt.	Caracteristica apei (miros, gust)	Intensitate	Grade
1.	Apă fără miros şi fără  gust	Inodor	0
2.	Apă simţită doar de cineva cu experienţă	Foarte slabă	0
3.	Miros şi gust simţit de un cunoscător	Slabă	2
4.	Miros şi gust uşor de perceput	Perceptiv	3
5.	Miros şi gust puternic (apa este neplăcută)	Pronunţată	4
6.	Miros şi gust puternic (apa nu se poate consuma)	Foarte puternică	5

 2.1.2. Influenţa poluanţilor apelor asupra mediului.

A).Substantele  organice de origine naturală (vegetală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Lipsa oxigenului din apă are ca efect oprirea proceselor aerobe printre care şi autoepurarea.

Fenolul este pentru peşti un toxic nervos, el imprimă gust şi miros neplăcut cărnii peştilor.

Detergenţii se plasează la suprafaţa apei sub formă de spumă şi împiedică autoepurarea apei şi folosirea ei pentru irigaţii.

Pesticidele pot constitui cauza unor boli grave (cancer), tulburări neurologice, afecţiuni ale glandelor endocrine.

B).Substanţele anorganice pot provoca creşterea durităţii, iar apele cu duritate mare produc depuneri şi micşorează capacitatea de transfer a căldurii.

Clorurile, peste anumite limite, fac apa improprie pentru alimentare şi pentru irigaţii.

Metalele grele au acţiuni toxice asupra organismelor acvatice, inhibînd în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicaţii grave ale organismului uman.

 O intoxicaţie cu plumb duce la anemie, insomnie, iritabilitate, greaţă, gust metalic (absorbţia plumbului din apă este mai mică decât a celui prezent în apă).               Intoxicatia cu mercur are ca manifestări dureri de cap, ameţeli, insomnie, oboseală, tulburări de memorie (absorbţia mercurului din apă este relativ mică).

 Mercurul se acumulează în organism mai ales în rinichi şi ficat.

 Intoxicaţia cu cadmiu se manifestă prin afecţiuni ale rinichilor, ficatului, cordului (absorbţia cadmiului din apă este mică).

Intoxicaţia cu arsen are ca efect asupra organismului: cefalee, ameţeli, oboseală, dureri abdominale, reacţii cutanate. Arseniul reţinut de organism se concentrează în piele, ficat, rinichi, plămîni şi splina.

Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apei.

Suspensiile organice, cât şi cele anorganice se depun, formînd bancuri care împiedică navigaţia, consumă oxigenul din apă.

Dacă substanţele în suspensie sunt numai de natură organică ele conduc la formarea de gaze rău mirositoare.

2.1.3.Evacuarea apelor uzate radioactive

Evacuarea acestora în apele de suprafaţă şi subterane, prezintă pericole deosebite datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Radiaţiile pot acţiona din exteriorul sau interiorul organismului. Efectul biologic al radiaţiilor poate fi somatic (asupra sistemului nervos central, gastrointestinal), sau genetic (perturbări ale codului genetic prin mutaţii).

Produse petroliere. Datorită nemiscibilităţii ţiţeiului cu apa, cea mai mare parte a lui se ridică la suprafaţă şi formează o peliculă uleioasă împiedicînd difuzia şi accesul aerului atmosferic în mediul acvatic şi blocînd aproape total asimilaţia clorofilială şi respiraţia organismelor.

Produsele petroliere dau apei gust şi miros neplăcut, se depun pe diferite instalaţii, obturîndu-le, uneori chiar blocîndu-le, colmatează filtrele pentru tratarea apei, sunt toxice pentru flora şi fauna acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, împiedică folosirea apei pentru irigaţii şi agrement.

Apele calde, împiedică dezvoltarea normală a peştilor, pentru că apa caldă stă deasupra, peştele se retrege la fund, zonă în care nu se produce dezvoltarea lui normală. O dată cu mărirea temperaturii, concentraţia de oxigen devine mai mică şi viaţa organismelor este pusă în pericol.

Microorganismele sunt puternic vătămătoare, produc infectarea apei, făcînd-o inutilizabilă.

Încă din antichitate, apa a fost considerată ca una din cele mai importante căi de transmitere a unor boli zise ,,molipsitoare”.

Bolile infecţioase transmise prin apă se pot împărţi în: boli microbiene (febră tifoidă, dezinterie şi holeră), boli virotice (poliomelita şi hepatită epidemică) şi boli parazitare.

2.1.4.Sursele de poluare ale apei

 Sursele de poluare sunt multiple. Ppoluanţii solizi, lichizi sau gazoşi, ajung în apele naturale direct sau, în cele mai multe cazuri, prin intermediul apelor uzate.

 Din punct de vedere al provenienţei, sursele de poluare pot fi:

           - artificiale- rezultate ca urmare a evacuării unor ape uzate în receptori;  

           - naturale- consecinţa poluării apelor datorită unor procese naturale.

Pentru cele două mari categorii de receptori de ape uzate- apele de suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri, mări), şi apele subterane (straturi acvifere, izvoare), sursele de poluare sunt în general aceleaşi.

Unele aspecte specifice ale poluării apelor de suprafaţă sau subterane , vor fi puse în evidenţă atunci când va fi cazul .

Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane se datorează , în principal, unor proprietăţi specifice apei, astfel:

∆starea lichidă a apei, la variaţii mari de temperatură care face ca apa să poată fi uşor transportată pe albii, canale şi conducte, luând ca diferite substanţe, plutitori care sunt poluanţi .

∆proprietatea apei de a construi un mediu propice şi de a uşura  relizarea a numeroase reacţii fizico-chimice, ca de exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale şi sedimentarea suspensiilor. Datorită tuturor acestor proprietăţi specifice care, în câteva cuvinte, o face să fie indispensabilă peste tot, apa pe de o parte, este în permanenţă ameninţată a fi impurificată, iar pe de o altă parte, în orice moment trebuie protejată contra poluării .

  Sursele de poluare cele mai importante sunt urmatoarele:  

 Apele uzate  publice, care de exemplu apa de la hoteluri, restaurante, instituţii publice, asemănătoare în mare parte cu apele uzate menajere.

Apele provenite de la satisfacerea nevoilor tehnologice de apă ale sistemelor de canalizare, ca : spălarea canalelor, pregătirea solutiilor de reactivi, ape provenite din spălarea unor obiecte din staţia de epurare. Apele uzate provenite de la spălatul şi stripitul străzilor, de la stropitul spaţiilor verzi şi din drenarea câmpurilor de irigaţie. Apele uzate rezultate din contactul apelor de ploaie cu depozitele de deşeuri de orice natură (deşeuri menajere şi industriale, cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni ,zgurile metalurgice, sterilul de la preparaţiile miniere, nămolul de la fabricile de zahăr,  de produse clorosolide sau de la epurarea apelor uzate).

          Apele meteorice care la prima vedere par a fi curate, acestea în timpul şiroirii lor la suprafaţa solului, se încarcă cu diferite substanţe în suspensie şi nocive şi sunt de cele mai multe ori, mai nocive ca celelalte ape uzate; de exemplu, nocivitatea apelor de ploaie atunci când acestea antrenează îngrăşăminte, pesticide sau  alte asemenea substanţe, este deosebit  de periculoasă.

Containerele cu deşeuri concentrate, au nocivitate mare, care se aruncă pe fundul mărilor ori se îngroapă sau se depozitează în cavităţio subterane, constituie surse potenţiale de impurificare  a apelor, deoarece etanşietatea sau viaţa containerelor nu poate fi evacuată cu suficienţă certitudine. Deosebit de periculoase în acest sens sunt containerele cu deşeuri radioactive care se aruncă pe fundul mărilor şi oceanelor, acestea constituind, în prezent, modul cel mai frecvent de îndepărtare a acestor substanţe.

Apele uzate menajere, care rezultă din utilizarea apei în locuinţe, instituţii publice, băi, spălătorii, spitale, şcoli, hoteluri, unităţi comerciale şi de alimentaţie publică. Peste 80% din totalul apelor utilizate în scopuri casnice se evacuează poluate. Apa este un excelent agent de spălare pus la dispoziţie de natură. Apa spală şi singură, ploile antrenează gunoaiele, uleiurile benzina de pe străzi, fumul şi praful din aer, de pe clădiri şi de pe plante. Rezultatul curăţeniri făcute este poluarea apei. Impurităţile acestor ape sunt de provenienţă biologică (microorganisme şi paraziţi ), substanţe organice (produse petroliere), substanţe minerale (rezultate din operaţii casnice sau edilitare) .

     Apele uzate industriale, care rezultă din diverse procese de fabricaţie şi care constituie cea mai masivă şi nocivă categorie de poluare. Caracteristica esenţială a apelor uzate industriale o comstituie varietatea nelimitată de poluanţi şi nocivitatea lor deosebită. Astfel, unele contin germeni patogeni, precum cele din industria alimentară, altele, substanţe în suspensie, ca cele provenite de la staţiile de flotaţie, iar cele mai multe substanţe chimice potenţial toxice. Numărul substanţelor chimice poluante este foarte mare, cele mai frecvente fiin  metalele grele, acizii minerali şi organici, substanţe azotate, coloranţi, fenoli şi detergenţi. Unele pot degradabile, dar cele mai multe au o persistenţă îndelungată. Industriile cele mai poluante sunt: chimică, metalurgică, minieră, alimentară şi forestieră. Apele uzate industriale provin de la industrii de  orice natură (alimentară, metalurgică, minieră şi chimică).

 Apele uzate agrozootehnice, care rezultă din ztilizarea apei în acopuri  agricole (irigaţii), alimentarea animalelor şi salubrizarea crescătoriilor de animale. În  compoziţia acestor ape intră dejecţiile animalelor, produşi de eroziune a solului, îngrăşăminte naturale sau sintetice, substanţe chimice folosite împotriva dăunătorilor agricoli, biostimulatori, agenţi infecţioşi specifici animalelor.

 Sursele de poluare neorganizate sunt prezentate de apele meteorice, (ploaie sau zăpadă), reziduuri solide de tot felul, diversele utilizări necorespunzătoare (topirea inului sau a cânepei). Ele au un caracter  intermitent,  de obicei debite reduse şi o compoziţie diversă, producând o poluare difuză, difcil de  stabilit şi mai ales de stăpânit. În compoziţia lor intră, în general, suspensiile organice sau minerale, germenii patogeni, paraziţii antrenaţi de pe sol şi unele substanţe toxice.

2.2.Modul de dispersie a apelor poluate.

            Apa este un rector important al agenţilor poluanţi. Răspândirea acestora prin apă se face cu o viteză mai redusă decât prin aer, deoarece circulaţia apei este mai înceată decât circulaţia aerului datorată vânturilor. Apa este foarte importantă pentru echilibrele ecologice şi perturbarea circuitului ei duce prejudicii imediate în comunităţile ecologice.

Caracteristicile apei ca agent poluant sunt:

- oate dizolva multe substanţe nocive, mobilizându-le în loc să le lase pe locul de producere;

- oate vehicula şi materiale mai  dense care în atmosferă sar depune uşor;

- rezintă condiţii favorabile pentru concentrări fizice , chimice şi biologice ale agenţilor poluanţi.

 Fiind cea mai importantă substanţă pentru procesele biochimice, poluarea ei poate influenţa în cel mai înalt grad întreaga textură a lanţurilor alimentare. În ţara noastră, aproape toate unităţile industriale îşi evacuează apele uzate în emisarul învecinat. Emisarul reprezintă apa de suprafaţă, curgătoare sau stătătoare, care colectează apele reziduale provenite de la întreprinderile industriale sau apele menajere. Curenţii de apă au un mare rol în dispersarea agentilor poluanţi: în apele stătătoare, curenţii verticali şi orizontali  au ca efect o simplă amestecare, în apele curgătoare  însă fluxsul de apă antrenează  continuu, unidirecţional şi dă o direcţie privilegiată dispersă a agenţilor poluanţi. În masa de apă poluată (efluantul), de-a lungul evoluţiei acesteia, de la punctul de emisie, până la dispersia şi diluţia sa completă, se disting trei zone principale : zona de etaj, zona de tranziţie şi zona de dispersie.

   Zona de etaj, care apare la punctul de emisie şi se continuă atâta timp cât sursa de energie preponderentă este aceea proprie efluentului.

   Zona de tranziţie, care apare atunci când energia proprie a efluentului ajunge de acelaşi ordin de marime cu cea a emisarului.

   Zona de  dispersie, este zona în care efluentulş îşi pierde toată energia proprie şi evoluează numai sub acţiunea dinamicii emisarului. Parametri externi care influenţează evoluţia şi amestecul apelor poluate cu emisarul sunt de natură hidrodinamică (curentul transversal sau coozial din emisar şi vântul) şi termică (procesele de transfer termic la interfaţa apă-atmosferă şi stratificarea termică a maselor de apă aflate în repaus). În apele curgătoare, turbulenţa lor ajută la difuzia agenţilor poluanţi; încetineşte sedimentarea şi accentuează aerarea.

 Apele freatice nu sunt ferite de poluare: unii poluanţipot difuza până la adâncimi de zeci şi sute  de metri, infiltrându-se prin straturile de roci până la apele subterane. Dacă poluanţii sub formă de suspensii întâlnesc în sol o barieră se opresc, poluanţii  sub formă de soluţie ajung cu uşurinţă până la apele freatice . Căile prin care agenţii poluanţi sunt vehiculaţi de ape sunt: ingerarea directă a apei contaminate de către plante şi animale, utilizarea apei contaminate pentru irigaţii şi acumularea agentului poluant pe plaja bazinelor de apă, utilizate în  scopuri sportive sau recreative.

2.3. Procese si metode de epurare.

Combaterea poluării apelor se realizează prin măsuri ce urmăresc, în primul rând, prevenirea poluării apelor. Pentru multe ramuri industriale, pentru zootehnie şi diverse activităţi siciale, modalitatea cea mai eficientă de combatere şi limitare a poluării este epurarea apelor uzate  înainte de evacuare. Prin această operaţie, apele uzate sunt supuse unor tratamente succesive, prin care conţinutul de poluanţi este diminuat, astfel încât, în urma diluării cu apele râurilor în care ajung să înregistreze concentraţii cât mai mici.

2.3.1.Epurarea mecanică.

Se mai numeşte epurare primară şi se bazează pe procese fizice de                               separare a poluanţilor din apele uzate .

Epurarea mecanică realizează în prima etapă îndepărtarea materiilor grosiere în suspensie, mai mari de 1 milimetru, în general solide organice plutitoare, prin reţinerea lor pe grătare şi site. În a doua etapă, prin procese de decantare gravitaţională, în instalaţii numite deznisipatoare, se îndepărtează suspensiile constituite din particule minerale (sol şi nisip). Materiile grosiere se îndepărtează ăentru protejarea pompelor şi evitarea înfundării conductelor. Apele uzate, după primele două etape, sunt conduse în  instalaţii numite decantoare primare, unde se sedimentează restul de substanţe în suspensie şi parţial cele aflate în dispersie coloidală, care contin  şi substanţe organice. Există mai multe tipuri de decantoare, în funcţie  de natura apelor şi procedeul aplicat. Decantoarele sunt construcţii din beton de formă dreptunghilară sau radială în care apa uzată curge cu viteză mică pentru a grăbi depunerea particulelor în suspensie. Namolul rezultat din depuneri e colectat, periodic şi evacuat din instalaţie. Unele staţii de epurare mecanice sunt prevăzute suplimentar cu separatoare de uleiuri şi grăsimi.

 2.3.2.Epurarea chimică

 Această metodă utilizează pentru îndepărtarea poluanţilor prin procese chimice şi fizico-chimice. Metoda se aplică apelor uzate industriale şi altor categorii de ape când se urmăreşte o epurare rapidă şi eficientă. Epurarea chimică se aplică atît poluanţilor în suspensie, cît şi celor dizolvaţi.

Astfel materiile în suspensie fină care nu se decantează în decantorul primar, ele aflîndu-se dispersate coloidal, se elimină cu ajutorul unor reactivi chimici, numiţi coagulanţi, se mai folosesc şi coagulanţi sintetici numiţi polielectroliţi. Aplicarea produsului de decantare cu coagulanţi, asigură eliminarea materiilor în suspensie şi reduce conţinutul de substanţe organice dizolvate.

Pentru eliminarea poluanţilor dizolvaţi se recurge la reacţii chimice în care reactivul introdus formează cu poluantul un produs greu solubil, care se depune pe fundul bazinului de reacţie sau e descompus sau transformat într-o substanţă inactivă.  Astfel se pot elimina din soluţie:  metale grele, cianuri, fenoli şi coloranţi. Ca reactivi se utilizează laptele de var, clorul şi ozonul.

Apele uzate acide sau alcaline, datorită agresivităţii lor chimice, se supun preepurării, operaţie ce constată în neutralizarea lor în bazine cu ajutorul unor reactivi chimici.

2.3.3.Epurarea biologică.

I se mai spune epurare secundară şi se aplică pentru eliminarea din apă a poluanţilor organici biodegradabili, care pot constitui hrană pentru microorganisme.

Eliminarea substanţelor organice dizolvate în apă se face prin absorbţia lor la suprafaţa celulelor, microorganismelor, în principal bacterii.

Ca urmare apar noi celule de bacterii şi aşa numiţi metaboliţi (bioxid de carbon ,săruri minerale). Se practică trei procedee principale de epurare biologică.

a).Cu nămol activ .

           Instalaţia de epurare include un bazin de aerare numit aerotanc, în care apa uzată provenită de la decantorul primar este aerată puternic cu ajutorul unor dispozitive de insuflare a aerului şi un bazin de sedimentare- decantorul secundar. Nămolul sedimentat în decantorul este utilizat parţial pentru însămânţarea aerotancului, iar excesul este îndepărtat sau condus în altă instalaţie a staţiei de epurare.

b).Cu biofiltre.

Instalaţia de epurare conţine biofiltru propriu-zis, care este un turn de 1-4 metri înălţime, ce conţine o umplutură de material inert, formată din piatră sau mase plastice, şi un decantor secundar.

Apa uzată provenită de la decantorul primar este introdusă prin partea superioară a biofiltrului şi cade liber pe materialul de umplutură, contra curent cu aerul. În timp ce la nămolul activ biocenoza este relativ uniformă în masa aerotancului, datorită agitării continuie a apei, în biofiltru are loc o stratificare a grupelor pe înălţime, în funcţie de gradul de epurare realizat.

c).Cu iazuri de oxidare.

 Se utilizează de obicei ca un procedeu de epurare globală pentru ape uzate cu volum relativ mic. Iazul biologic poate fi amenajat în bazine de pământ cu adâncime mică, sub un metru şi dotat sau nu cu instalaţii de agitare şi reaerare. El poate prelua toate operaţiile efectuate în treptele staţiei de epurare, sau poate fi utilizat în completarea decantoarelor primare ca treaptă de epurare biologică, aşa cum se practică de obicei pentru epurarea apelor uzate provenite de la fermele zootehnice. Populaţiile de microorganisme care participă la epurare, în iazuri sunt aceleaşi ca şi în instalaţii şi în plus se adaugă şi algele care prin procesul de fotosinteză aduc un aport de oxigen. În plus algele asimilează pentru hrană proprie, ionii de amoniu şi sărurile fosfatice care rezultă din descompunerea substanţelor organice şi de către bacterii, realizând în acest mod epurarea apelor şi sub acest aspect.

      2.3.4.Eputarea avansată.

Prin aplicarea procedeelor de epurare mecanică şi biologică nu pot fi eliminate din apele uzate multe dintre substanţele, organice nedegradabile biologic, astfel încât, pentru unele folosinţe importante, cum sunt alimentările cu apă pentru populaţie şi unele alimentări industriale, epurarea clasică, convenţională, nu sete suficientă. Este necesară o epurare mai avansată din punct de vedere al îndepărtării poluanţilor şi datorită neutilizării surselor de apă, care conduce la concentrarea poluanţilor neepuraţi în treapta primară şi secundară.

Epurarea avansată a apelor uzate, ca şi a apelor reutilizate se poate obţine prin aplicarea procedeelor care se bazează pe procesele fizico-chimice cunoscute şi folosite deja în tehnologiile chimice de fabricaţie; adsorbţie, extracţie, distilare, spumarea, dinitrificarea, schimbul ionic şi oxidarea chimică.

a). Procedee de epurare cu adsorbţie.

Se aplică pentru eliminarea cantităţilor mici de substanţe organice rămase după epurarea biologică. În practică se utilizează, în special, pentru epurarea avansată a fenolilor, detergenţilor şi a substanţelor care pot împrumuta miros şi gust neplăcut apei de băut.

 Ca material adsorbant se utilizează, cel mai des cărbunele activ obţinut prin condiţionarea specială a cărbunelui vegetal sau fosil.

b).Procedeul de epurare cu schimbători de ioni.

Se aplică în general pentru demineralizarea apelor uzate sau de alimentare, sărurile organice nefiind epurate în instalaţii clasice. Schimbătorii de ioni se utilizează frecvent pentru eliminarea poluanţilor minerali aflaţi în apă sub formă ionică: fenoli, detergenţi şi coloranţi.

c).Procedeele de oxidare chimică.

Utilizează o gamă largă de produşi chimici cu proprietăţi oxidante, dintre care cele mai uzuale sunt substanţele care degajă oxigen: ozonul, apa oxigenată şi clorul cu produşii săi. 

2.3.5.Epurarea apelor fenolice.

În prezent se procedează la extracţia fenolului prin dizolvare selectivă în hidrocarburi aromatici, diizopropil eter, sau se aplică procedee de epurare biologică, mai lente decât cele catalitice şi care necesită volum mare de investiţii şi consumuri energetice ridicate.

Dacă se urmăreşte recuperarea fenolului din apele uzate de la fabricarea fenolului se poate realiza o epurare în trepte; în primul rând prin extracţia fenolului dintr-un amestec rezultat intermediar şi din care nu poate fi separat prin distilare cu soluţie de hidroxid de natriu, urmat de descompunerea acestuia cu acid sulfonic. Distrugerea fenolului din apa reziduală sulfatică în care concentraţia fenol este mai mică de 20 ppm. şi se face în continuare prin epurare biologică.

2.3.6.Injectarea profunda- o alternativa la epurare.

O solutie mai putin ecologica in locul tratarii in statii de epurare sau alta metoda este injectarea profunda a apelor uzate, in zone si adancimi unde nu contamineaza surse de apa subterana in uz curent sau cunoscute. In functie de natura poluantului, unele speram sa isi modifice sau reduca continutul de poluanti, dar la majoritatea se spera doar sa nu ne deranjeze in urmatoarele secole sau chiar milenii,ceea ce nu este deloc o abordare durabila, dar se practica, la fel ca depozitarea deseurilor nucleare puternic radioactive.

Injectarea se face la adancimi, de regula de 500-2000 metri, cu extreme de la cateva sute de metri pana la peste 4000 de metri. Depinde si de tipul de roca– formatiune geologica in care se injecteaza ,de regula nisip,gresie, dolomit sau calcare.

Debitul si presiune sunt si ele variabile, iar tipurile de ape uzate care se injecteaza sunt de regula ape grav contaminate si foarte greu de epurat sau in cantitati foarte mari.

Categorii de ape uzate injectate profund :

    -ape uzate comunale si industriale,

    -ape sarate de la exploatari petroliere,

    -ape utilizate la minerit prin solvire a diverselor minerale (clorura de sodiu ,potasiu, fosfati, uraniu, cupru etc.).

    -ape utilizate in procedeul de ardere in situ a combustibililor fosili (carbune, sisturi bituminoase,etc.).

Producerea de energie electrica pe baza celei geotermale ;

     -ape radiactive sau incarcate cu substante de inalta toxicitate din industria farmaceutica, chimica etc.

      -ape de racire,

      -ape meteorice colectate de canalizari municipale si alte structuri.

   Se practica si reinjectare de ape ne sau putin uzate din ratiuni hidrogeologice, cum sunt reincarcarea acviferelor, injectii de barare a intruziunii apei sarate in acvifer, injectii de solide sub forma de suspensie apoi in golurile de unde au fost extrase, exemplu: steril inapoi in mine. In Statele Unite ale Americii, cel mai frecvent a fost injectate ape uzate de provenienta din industria chimica, farmaceutica, petrochimica, rafinarii si industrie extractiva de gaze naturale si industria metalurgica.

             Evacuarea apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor este permisa numai daca prin aceasta:

·                                          nu se aduc prejudicii igienei si sanatatii publice sau personalului de exploatare;

·                                          nu se diminueaza prin depunere capacitatea de transport a canalelor colectoare;

·                                          nu se degradeaza constructiile si instalatiile retelelor de canalizare, ale statiilor de epurare si ale echipamentelor asociate;

·                                          nu sunt perturbate procesele de epurare din statiile de epurare, sau nu se diminueaza capacitatea de preluare a acestora;

·                                          nu se creeaza pericole de explozie.

Apele uzate care se evacueaza in retele de canalizare ale localitatilor si direct in statiile de epurare nu trebuie sa contina:

          -  materii in suspensie, in cantitati si dimensiuni care pot constitui un factor activ de erodare a canalelor, care pot provoca depuneri sau care pot stanjeni curgerea normala cum sunt:

          - materialele care, la vitezele realizate in colectoarele de canalizare corespunzatoare debitele minime de calcul ale acestora, pot genera depuneri;

          -  diferitele substante care se pot solidifica si astfel pot obtura sectiunea canalelor;

          -   corpurile solide, plutitoare sau antrenate, care nu trec prin gratarul cu spatiul liber de 20 mm intre bare, iar in cazul fibrelor si firelor textile ori al materialelor similare (pene, fire de par de animale- care nu trec prin sita cu latura fantei de 2 mm);

          -  suspensiile dure si abrazive ca pulberile metalice si granulele de roci, precum si altele asemenea, care prin antrenare pot provoca erodarea canalelor;

          -  pacura, uleiul, grasimile sau alte materiale care prin forma, cantitate sau aderenta pot conduce la crearea de zone de acumulari si depuneri pe peretii canalului colector;

-   substantele care, singure sau in amestec cu alte substante continute in apa din retelele de canalizare, coaguleaza, existand riscul depunerii lor pe peretii canalelor, sau conduc la aparitia de substante agresive noi.

1.                                       substante cu agresivitate chimica asupra materialelor din care sunt realizate retelele de canalizare si echipamentele si conductele din statiile de epurare a apelor uzate.

2.                                       substante de orice natura, care, plutitoare sau dizolvate in stare coloidala sau de suspensie,pot stanjeni exploatarea normala a canalelor si statiilor de epurare a apelor uzate sau care impreuna cu aerul pot forma amestecuri explozive, cum sunt: benzina, benzenul, eterii, cloroformul, acetilena, sulfura da carbon, solventii, dicloretilena si alte hidrocarburi clorurate, apa sau namolul din generatoarele de acetilena.

3.                                       substante toxice sau nocive care, singure sau in amestec cu apa de canalizare, pot pune in pericol personalul de exploatare a retelei de canalizare si a statiei de epurere.

4.                                       substante cu grad ridicat de periculozitate, cum sunt:

-                     metalele grele si compusii lor;

-                     compusii organici halogenati;

-                     compusii organici cu fosfor sau cu staniu;

-                     agenti de productie a plantelor, pesticide-fungicide, erbicide, insecticide, algicide – si substantele chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, a pieilor sau a materialelor textile;

-                     substantele chimice toxice, carcinogene, mutagene sau teratogene, ca: acrilonitril, hidrocarburi policiclice aromatice, ca benzpiren, benzantracen, si altele asemenea;

-                     substante radioactive, inclusiv reziduurile;

-                     substante care, singure sau in amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri ce contribuie la poluarea mediului;

-                     substante colorante ale caror cantitata si natura, chiar in conditiile diluarii realizate in reteaua de canalizare si in statiile de epurare, determina prin descarcarea lor o data cu apele uzate modificarea culorii apei receptorului natural;

-                     substante inhibitoare ale procesului biologicde epurare a apelor uzate sau de tratare a namolului;

-                     substante organice greu biodegradabile;

Apele uzate provenite de la unitatile medicale si veterinare, curative sau profilactice, de la laboratoarele si institutele de cercetare medicala si veterinara, intreprinderile de ecarisaj, precum si de la orice fel de intreprinderi si institutii care prin specificul activitatii lor pot produce contaminarea cu agenti patogeni microbi, virusuri, oua de paraziti se descarca in retelele de canalizare ale localitatilor si in statiile de epurare numai in conditiile in care s-au luat toate masurile de dezinfectie/sterilizare prevazute de legislatia sanitara in vigoare.                   

 

2.3.7.Staţii de epurare.

Staţia de epurare poate funcţiona cu una, două sau trei trepte după provenienţa şi caracteristicile apelor uzate. Astfel, apele uzate provenind din industriile prelucrătoare ale materiilor prime şi ale materialelor anorganice necesită, după caz, tratamente în treapta mecanică, treapta chimică sau ambele trepte în succesiune. Apele uzate provenind din industria prelucrătoare de materii prime organice, ca şi cele provenite din activitatea socială şi zootehnică, necesită, după caz, tratament mecano-chimic, mecano-biologic sau mecano-chimic-biologic, în succesiune.

În instalaţia de epurare se urmăreşte, în general, epurarea sau inactivitatea tuturor substanţelor care pot polua mediul înconjurător. Astfel, materiile organice, reţinute în separatoarele mecanice şi în decantorul primar, împreună cu o parte din depunerile decantorului secundar sunt trecute în instalaţia numită metatanc şi supuse unui proces de fermentaţie anaerobă.

Prin această operaţie, substanţele volatile, cu miros neplăcut, rezultate în urma hidrolizei enzimatice a substanţelor organice, îndeosebi a lipidelor şi protidelor, sunt transformate în gaz metan şi bioxid de carbon .

În continuare, reziduul obţinut în metatanc, nămolul, este deshidratat de păturile de uscare, de unde rezultă un produs în mare parte mineralizat şi în general inactiv. Pe de altă parte, apa reziduuală din decantorul secundar este trecută printr-o instalaţie de dezinfecţie, în care apa este tratată cu clor şi în acest mod cea mai mare parte a bacteriilor, în formă vegetativă, este distrusă, râul receptor primind o apă cu potenţial infecţios mai redus.

Schemele tehnologice de epurare menţionate sunt deseori completate, în practică, cu diferite instalaţii şi mecanisme suplimentare  cu scopul asigurării unei eficienţe avansate. La fiecare treaptă de epurare, timpul de staţionare al apelor uzate variază între 30 minute şi 2 - 4 ore, funcţie de tehnologia aplicată.

Apele uzate industriale au de regula nivele inalte de incarcare cu poluant si mai ales au caracteristici frecvent foarte diferite de cele uzate fecaloid-menajere.

De aceea ele nu pot fi epurate direct in statiile de epurare orasenesti, ci trebuie supuse unui proces de preepurare specifica, adaptata naturii poluantului sau poluantilor in cauza, si apoi eventual descarcate in canalizarea oraseneasca si duse la statia clasica de epurare.

          Se poate face si o statie complet separata  pentru apele industriale, care sa asigure epurare pana la nivelul la care pot fi descarcate legal in emisar. O asemenea statie complet separata se poate justifica economic la mari intreprinderi.

La noi in tara s-a realizat  un astfel de experiment la centrul de cercetare stiintifica Piatra Neamt.

Modul natural de purificare a apelor reziduuale  descoperit in mlastinile populate cu macrofite, a fost testat in laborator, unde a fost imbunatatit si modificat astfel incat sa se poata folosi la tratarea apelor poluate instalatii de purificare.

Biomasa este compusa din: Typha angustifolia, Typha latifolia (pacura), Scirpus lacustria (rogos), Phragmites australis (stuf) si Iris pseudacorus (stanjenel).

Apele industriale uzate sunt si cele ce provin din spalarea gazelor, inclusiv a celor de la centralele termice sau termoelectrice, unde apele incarca bioxid de sulf, rezultand gaze mai putin poluante pentru atmosfera dar ape foarte poluate, ce trebuie epurate.

Uneori apele uzate industriale au incarcari de poluanti pentru care nu exista tehnologie de epurare adecvata, singura solutie ramanand in acest caz injectarea profunda.  

NORME TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII

1. Organizarea locului de munca in conditii corespunzatoare lucrarii ce urmeaza a fi efectuate.

2.   Purtarea echipamentului de protectie.

3.   Se verifica si se manevreaza corespunzator echipamentul de protectie.

4.   Se interzice joaca in timpul efectuarii lucrarii.

5.   Se manevreaza cu atentie materialele utilizate.

6.   Respectarea intocmai a etapelor si operatiunilor in desfasurarea lucrarilor.

7.   Utilizarea numai a materialelor specifice temei.

8.  In efectuarea lucrarilor de reamenajare a terenurilor se va respecta legislatia de protectie a mediului inconjurator.

9.  Determinarile indiciilor calitative ale apei si solului se vor efectua cu personal calificat si instruit in laboratoarele de specialitate folosind aparatura corespunzatoare.

10.  Efectuarea analizelor de mediu se vor efectua respectand standardele de mediu care se aplica pe teritoriul tarii noastre.

                            

CONCLUZII

Sursele de poluare a apei sunt reprezentate de:

1. Poluanti industriali care ajung in apele naturale in urma deversarii apelor industriale in ape naturale sau in canalizarea oraselor.

2. Apele menajere care ajung in apele naturale sau in conductele ce aprovizioneaza cu apa potabila orasele (localitatile).

3. Ape agrozootehnice ce contin dejectii de animale, pesticide, detergenti, microorganisme deversate in iazuri, rauri sau care ajung in pinze freatice.

4. Apele meteorice imbogatite in substante toxice ce ajung in atmosfera din industrie chimica (ploile acide).

5 Apele poluate din diverse surse produc modificari solului, vegetatiei, animalelor si omului dupa cum urmeaza:       

        * cianurile produc afectiuni ale ficatului, rinichilor, sistemului digestiv.

*  metalele grele produc anemii, afectiuni ale sistemului nervos, circulator si digestiv.

* fenolul din apele reziduale poate avea urmari grave asupra florei, faunei si organismului uman.

* agenti poluanti produc eutrofizarea bazinelor acvatice.

* poluantii industriali duc la moartea pestilor atunci cand au loc deversari ale apelor reziduale in amenajari piscicole.

* substante petroliere care ajung in apele naturale actioneaza asupra florei si faunei acvatice.

* detergenti sunt periculosi atat pentru viata acvatica cat si pentru populatia care util

* materiile aflate in suspensie si reziduul fix duc la colmatarea sistemelor de aductiune a apei putand influenta negativ si proprietatile organoleptice ale apei potabile.  

RECOMANDARI

Construirea de statii de epurare a apei uzate.

Dotarea statiilor de epurare cu aparatura performanta.

Extinderea sau construirea in numere mai mari a statiilor de epurare biologica.

Efectuarea periodica a analizelor apelor naturale si reziduale in vederea inlaturari complete a agentilor poluanti existenti in aceste ape.

Refacerea canalizari si a sistemului de aductiune a apei potabile atat in zona rurala cat si in zona urbana.

Angajarea in aceste statii de epurare de personal calificat care are rol in intretinerea si functionare la parametrei normali a acestor statii.

Implicarea agentilor de mediu in verificarea parametrilor calitativi ai apelor potabile si reziduale.

Compostarea si tratarea namolului rezultat din statiile de epurare si utilizarea acestuia ca ingrasamant in agricultura si silvicutura dupa caz.

    

                              

BIBLIOGRAFIE

BARNEA M. si col.,Probleme actuale de biologie, vol. III.,Ed. Didactica si             Pedagogica, Bucuresti, 1978.

BAICU T. Combaterea integrala a bolilor si daunatorilor si limitarea poluarii cu pesticide, Ed.Ceres, Bucuresti 1982.

BALOI V. Apararea terenurilor agricole impotriva eroziunii, alunecarilor si inundatiilor. Ed. Ceres, Bucuresti.

BOTNARIUC N. Ecologie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1982.

BUZDUGAN Gh. Chimie analitica , manual pentru clasele a-IX-a si a-X-a, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1985.

CROITORU V. Irigatii si drenaje, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1981.

CIPLEA L.I. Poluarea mediului ambiant, Ed. Tehnica, Bucuresti 1978.

ANGELESCU A. Protectia mediului ambiant

CALIN G. Tehnologie si inovare , Ed.ASE. 2003.

BOTEZAT L. Tehnologii dezvoltate in Europa, Ed. ASE. 2003.

MIRCEA NEGULESCU- Protectia calitatii apelor.Ed. Tehnica.

CAMELIA CALIN SI LIDIA BOTEZAT Catedra de tehnologie industriala, academia de studii economice, Bucuresti.

TURLEA S. Natura in pericol, Ed. Politica, Bucuresti 1989.

TUFESCU V. SI M. Ecologia si activitatea umana, Ed. Albatros, Bucuresti 1981.

VESPREMEANU E. Mediul inconjurator- Ocrotirea si conservarea lui., Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1981.

MINESCU S. Poluarea mediului si sanatatea , Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1978.

PATRU OLIMPIA Cartea operatorului din statii de epurare a apelor uzate, Ed. Tehnica, Bucuresti 1997.

CODREANU M. Apele in viata poporului roman, Ed. Ceres, Bucuresti, 1989.

DIACONU GHIORGHITA Chimia sanitara a mediului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1994.

VOICAN V. Ecologia umana Ed. Medicala, Bucuresti, 1979.

SANDU ANA MARIA Vibratii mecanice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.