Proiecte
duminică, 23 decembrie 2012
sâmbătă, 22 decembrie 2012
duminică, 23 septembrie 2012
Epurarea apelor uzate
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VASLUI
GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL PUIEŞTI
CALIFICAREA:
TEHNICIAN ECOLOG SI PROTECŢIA CALITĂŢII MEDIULUI
ÎNDRUMĂTOR,
PROF. ING. CĂPRARU LILI
ABSOLVENT,
TITIREZ V. VALENTINA
ANUL ŞCOLAR:
2 0 0 7 – 2 0 0 8
TEMA PROIECTULUI
CUPRINS
CAPITOLUL I- INTRODUCERE
1.1.IMPORTANTA
1.2.RASPANDIRE SI SCURT ISTORIC
1.3.PROBLEMA CANALIZARII APELOR PLUVIALE
CAPITOLUL II- EPURAREA APELOR UZATE
2.1.POLUANTII SI SURSELE DE POLUARE ALE APEI
2.2.MODUL DE DISPERSIE A APELOR POLUATE
2.3.PROCESE SI METODE DE EPURARE
2.4.STATII DE EPURARE
CAPITOLUL III
3.1.CONCLUZII SI RECOMANDARI
3.2.NORME TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII
3.3.BIBLIOGRAFIE
3.4. ANEXE
ARGUMENT
Pentru a proteja mediul înconjurător
în adevăratul sens al cuvântului, este nevoie de cunoaştere şi de voinţa de a o
face.
Poluarea în zilele noastre tinde spre
maximum, totodată efectele negative ce le produce ne afectează în mod serios,
atât pe noi cât şi pe animale.
E limpede că pentru a proteja trebuie
să cunoşti bine ceea ce vrei să protejezi.
Aceasta înseamnă aprecierea corectă a
felului în care un ecosistem care intră în regim de protecţie, va ,,reacţiona”
la noua situaţie pe care omul o va impune. Pentru a putea lua măsuri practice
de reducere şi combatere a unor fenomene negative ca piluarea, dispariţia
speciilor de plante şi animale, ingineria
mediului face referire la interpretarea clasică.
Reglementările, aplicate fie la nivel
naţional, fie la nivel internaţional, privesc în mod separat apa, plantele,
animalele şi sănătatea umană, iar pe lângă acestea se adaugă aerul şi solul.
Pentru a putea aborda problemele protecţiei mediului în România, trebuie să
definim mai întâi cadrul care permite desfăşurarea acţiunilor concrete. În
acest sens reprezentăm instituţiile mediului.
Identificarea factorilor poluanţi,
interpretarea efectelor acestora nu ar avea nici un impact major la nivelul
mudiului fără elaborarea unor soluţii şi măsuri tehnice de combatere a
poluării.
Aceasta, de regulă, se referă în
primul rând la controlul surselor de poluare a diferitelor componente a
mediului: apă, aer, sol, faună şi floră.
Din momentul în care omul s-a
transformat, în vânător şi culegător, în crescător de animale şi cultivator de
plante, a început şi transformarea ecosistemelor naturale .
Creşterea populaţiei umane a
determinat dezvoltarea industriei şi aceasta a însemnat, pe lângă producerea
bunurilor necesare, elaborarea în aer, în ape şi în sol a zgurii,cenuşii,
fumului şi a tot felul de deşeuri în stare solidă, lichidă sau gazoasă . Devenind conştientă de impactul tot maim
puternic produs la nivelul mediului, societatea umană a început să adopte şi să
aplice măsuri şi tehnici de combatere a poluării şi de protecţie a
ecosistemelor.
Apa constituie o componentă de bază a mediului înconjurător, care prin
proprietăţile ce le posedă, întreţine viaţa pe planeta noastră.
Am ales această temă deoarece,
datorită activităţii umane, se observă în ultimul timp unele modificări ale
compoziţiei apei, mai ales în apropierea unor intreprinderi industriale şi în
oraşe, modificări ce influenţează negativ calitatea apei.
Desigur, o tehnologie care nu poluiază
este mai costisitoare dar apără sănătatea
plantelor, animalelor şi oamenilor.
Proiectul este structurat pe
următoarele capitole principale:
- Capitolul I cuprinde noţiuni
generale privind epurarea apelor uzate, scurt istoric şi probleme de
canalizare;
- Capitolul II cuprinde principalii
poluanţi şi sursele de poluare a apelor precum şi metodele cunoscute pentru
epurarea apelor uzate;
- Capitolul III cuprinde concluzii şi
recomandări, norme de securitate, bibliografie şi anexe.
Prin răsfoirea acestui proiect, orice
persoană îşi poate face o imagine privind importanţa apelor în economia naturii
şi influenţa omului (de multe ori foarte nocivă) asupra acesteia.
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
1.1.IMPORTANŢĂ
Apa ca şi aerul, este un factor de mediu
indispensabil vieţii. Apa se găseşte întotdeauna acolo unde există viaţă şi
formează substanţa cea mai răspîndită pe pămînt. Ea a avut un rol de prim ordin in apariţia vieţii pe
planeta noastră.Combaterea poluarii apelor se realizează prin măsuri ce
urmăresc,in primul rind,prevenirea poluării apelor.Penru multe ramuri
industriale,pentru zootehnie şi diverse activităţi sociale,modalitatea cea mai
eficienta de combatere şi limitare a poluării este epurarea apelor uzate
înainte de evacuare. În
această operaţie, apele uzate sunt supuse unor tratamente successive, prin care
conţinutul de poluanţi este diminuat astfel încît, în urma diluării cu apale
rîurilor în care ajung să înregistreze concentraţii cât mai mici.
Tratamentele care se aplică include tehnologii
bazate pe procese şi fenomene naturale: fizice, chimice şi biologice, aplicate
diferenţiat la diferite categorii de apă uzată, iar în cadrul acestora se
deosebesc diferite tehnici şi metode de lucru în funcţie de compoziţia apelor
uzate.
Calitatea apelor este cel mai mult afectată de
deversarea de către om de ape uzate. Prin urmare, principala măsură practică de
protecţie a calităţii apelor de suprafaţă este să epurăm apele uzate. Primul pas spre epurare
este colectarea apelor uzate, care se face prin sisteme de canalizare, ele sunt
mai simple la poluanţi industriali, dar foarte vaste şi complicate în cazul
canalizării localităţilor, deoarece trebuie să preia ape uzate
fecaloid-menajere de la un foarte mare număr de surse; toate chiuvetele,
wc-urile, căzile de duş sau baie. Apele acestea trebuie apoi conduse la staţia
de epurare de unde apoi de regulă sunt restituite în emisar, de obicei un rîu.
În final vom revedea o serie de reglementări în domeniu, pentru a înţelege mai
bine problema epurării apelor. Pagubele şi neajunsurile produse în urma
evacuării apelor uzate neepurate sau insuficient epurate sunt numeroase, astfel
în zonele învecinate ale cursurilor de ape infectate se produc epidemii de boli
hidrice (febră, dezinterie, etc.). Pagubele la şeptelul de vite sunt
importante, astfel apele uzate de la abatoare provoacă în aval epizotii de
pestă porcină, cele provenite de la senatoriile de TBC, epizotii de tuberculoză
de tip uman, cele evacuate din fabricile de vopsele, terebentină, săpunuri,
provoacă moartea vitelor mari.
În România începe să se acorde prioritate
problemelor de poluare a mediului după 1989, când se înfiinţează Ministerul
Apelor, Pădurilor si Mediului Înconjurător.
De protecţia apelor naturale este responsabilă Regia
Autonomă-Apele Române.
Indiciile de calitate pentru apele naturale sunt
stabilite printr-o serie de reglementări. Legea mediului menţionează că
protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice, are ca
obiectiv menşinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a
acestora în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii
umane şi bunurilor materiale.
Poluarea apei reprezintă modificarea în mod direct
sau indirect a compoziţiei apei normale ca urmare a activităţii omului într-o
astfel de măsură încât influenţează negativ caracteristicile apelor,
împiedicând folosirea lor în stare naturală.
Apa conţine în urma poluării mai multe categorii
de substanţe şi particule cum ar fi: particule solide (fibre de lemn), produse
chimice organice (săruri de fier, zinc, crom, săruri amoniacale) şi produse ale
industriei metalurgice, extractive ( ape acide, cianuri, cloruri, benzen).
Pentru determinarea acestor categorii de substanţe
poluante, apele naturale pentru a fi utilizate într-un anumit domeniu sunt
supuse unor analize. Aciditatea apei este determinată de prezenţa bioxidului de
carbon liber a acizilor minerali şi a sărurilor cu hidroliză acidă.
Legislaţia în domeniul protecţiei apelor naturale
constituie baza legală a organizării şi a măsurilor de ordin tehnic şi
organizatoric în domeniul protecţiei calităţii apeloa. Rolul legislaţiei este
de a crea prin prevedere de sancţiuni penale şi contravenţionale,n interesul
celor care sunt în situaţia de a impurifica apele naturale şi a limita
impurificarea apelor la nivelul impus de societate.
Complexitatea acţiunilor de protecţie a calităţii
apelor, depinde de normele şi standardele aflate în vigoare la nivelul fiecărei
ţări şi pe plan mondial.
Protecţia calităţii apelor constituie partea
integrantă a protecţiei mediului înconjurător, ea fiind o necesitate obiectivă
a civilizaţiei sub orice formă.
Protecţia calităţii apelor se realizează în cadrul
bunei gospodăriri a apelor care, în ansamblu, asigură dezvoltarea judicioasă a
tuturor folosinţelor, ca de exemplu cele privind alimentarea cu apă a oraşelor,
industriilor şi unităţilor agrozootehnice, irigarea terenurilor agricole,
navigaţie şi piscicultură.
Toate resursele de apă de suprafaţă şi subterane
constituie un bun de preţ naţional, care trebuie gospodărite în mod unitar,
urmărindu-se păstrarea proprietăţilor lor naturale, împiedicarea impurificării,
a poluării lor, îmbunătăţirea caracteristicilor fizico-chimice şi biologice a
apelor, în scopul unei cât mai bune gospodăriri a acestora.
1.2. Răspândire şi scurt istoric.
Primele staţii de epurare au apărut în Anglia în
secolul XIX. Iniţial s-au realizat canalizări, care au rezolvat problema
epidemiilor hidrice, dar au facut din Tamisia un râu mort ce degaja
miros pestilential, incât in geamurile parlamentului au trebuit atâtea carpe îmbibate
cu clorura de calciu. Abia atunci s-a trecut la realizarea de statii de
epurare. Tot in Anglia s-au pus bazele
monitoringului. “Parlamentul consum biochimic de
oxigen” (CBO5) introdus in 1898 si a fost conceput in concordanta cu
realizarile englezesti-temperatura de 200C. Timp de rezidenta in rau
de 5 zile, tip de poluare predominanta fiind cea fecaloid-menajera.
In Statele Unite ale Americii tot mai puţine ape
uzate, dupa epurare se descarca din nou in emisar. Se infiltrează in sol sau se
utilizează pentru irigaţii, in industrie, pentru recreere, pentru piscicultura,
şi chiar ca sursă de apa potabilă. Tehnologiile pentru epurarea apelor uzate se
răspândesc în ţările arabe şi africane.
1.3.Probleme canalizării apelor pluviale.
O mare probloblemă în zonele urbane o constituie apele
pluviale. Uneori sunt colectate de sisteme de canalizare distincte şi deversate
direct în emisar (de regula râul care trece prin, sau pe lângă localitatea în
cauză); dar ele sunt mai mult decât
nişte simple ape de şiruire încarcate cu suspensii. De pe străzi ele se încarcă
cu reziduuri petroliere şi de uleiuri, plumb de la combustibili, particule din
abrazarea cauciucurilor si discurilor de frână ale automobilelor. Deci sunt
sufficient de poluate încât sănecesite de fapt epurare în statia de epurare oraşenească
la fel ca alte ape uzate. În alte cazuri ele sunt colectate împreună cu apele
uzate fecaloid-menejere sau alte asemenea ape puternic poluate şi ajung în
comun în statiile de epurare. La ploi puternice însa, se generează debite
cărora nici o staţie de epurare nu le-ar putea face faţa, şi se ajunge ca
volume mari de ape uzate să fie deversate direct în râurile apropiate, scurtcircuitând
staţia de epurare, obţinând deci un efect şi mai grav decât dacă numai apele
pluviale ar fi fost deversate neepurate în emisar. Unele oraşe au cheltuit
imens pentru a construe rezervoare uriaşe pentru apele pluviale unde sa se
colecteze în timpul ploilor torenţiale, debitele ce nu pot fi preluate de
staţiile de epurare şi sa fie apoi treptat epurate în perioadele fără
precipitaţii. Mai logic şi mai efficient este sa se caute rezolvări cât mai
aproape de cauzele fenomenului, nu de efecte şi anume reducerea debitului
apelor uzate pluviale ce ajung în canalizare, fie pe ansamblu, fie cel putin
întârzierea lor pentru a evita debit de vârf. Reducerea permanenta se obţine
prin reducerea suprafeţelor sigilate (impermeabilizate) din zonele urbane şi
mărimea celor de pe care apa se poate infiltra în sol să se scurga în sistemul
de canalizare. Astfel în locul asfaltului sau altor materiale impermeabile se
pot pune pe trotuare, piete, parcaje şi chiar strazi pavate din materiale
poroase, permeabile la apă, ce permit o anumită infiltraţie. Acasta soluţie
deja se răspândeşte tot mai mult, deşi motivaţia este adesea uşurinţa desfacerii
ei în caz de apariţia necesitaţii unor săpaturi şi nu din motove de ape.
CAPITOLUL II
EPURAREA APELOR UZATE
2.1.POLUANŢII ŞI SURSELE DE POLUARE ALE APEI.
2.1.1.Poluanţii.
Se consideă poluanţi acele substanţe caref
în concentraţie suficienta, pot produce un efect masurabil asupra omului, animalelor,
plantelor si materialelor.Dată fiind multitudinea şi varietatea surselor de
poluare, precum şi numărul mare al elementor poluante a apărut şi necesitatea
unei împărţiri a lor.
A) După
provenienta şi caracterele comune se disting mai multe categorii de
poluanti: substanţe organice (hidrocarburi,
detergenti, pesticide), substanţe
anorganice (metale grele, azot, fosfor), suspensii (fibre de lemn şi celuloză, păr, deşeuri de carne, steril
de la exploatări miniere sau din cariere), substanţe
radioactive (din atmosferă, în urma exploziilor nucleare, de la reactorii
uzinelor nuclearo-electrice, din laboratoarele de cercetări cu izotopi
radioactivi), produse petroliere (de
la foraj-extracţie, din rafinări, din uzinele petrochimice, de la transportul
naval, auto şi prin conducte), ape
fierbinţi (din industrie sau centrale termoelectrice), microorganisme patogene (din spitale, crescătorii de animale,
ştranduri şi locuinţe).
După natura lor, poluanţii de provenienţă
artificială pot fi: poluanţi fizici (substanţe radioactive şi apele termale),
poluanţi chimici (plumb, mercur, azot, fosfor, hidrocarburi, detergenţi şi
pesticide), şi poluanţi biologici (microorganismele).
B).
După modificările pe care le produc apei, poluanţii pot fi:
a). Poluanţi care modifică
propietăţile chimice şi/sau biologice ale apei:
-
compuşi toxici anorganici (plumb, mercur, cupru, zinc, crom şi cianuri);
-
compuşi organici greu sau nedegradabili (pesticide, detergenţi);
-
săruri organice provenite din mine sau exploatări petroliere;
-
substanţe fertilizatoare (azot şi fosfor);
-
microorganisme (bacterii, viruşi şi paraziţi);
pH-ul reprezintă logaritmul cu sens
schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen (hidroniu).
pH-ul normal al ploii şi zăpezii este de
5,1. În apa naturală acest pH variază în jurul valorii neutre (7).
Apele continentale prezintă variaţii mai
mari ale pH-ului decât cele marine datorită în mare parte poluării.
Valoarea pH-ului este determinată în mare
măsură de procese biologice şi chimice; condiţionează tratamentele aplicate
apei. Pentru desfăşurarea normală a proceselor biochimice, pH-ul trebuie să fie
cuprins la apele naturale între 5,6 şi 8,5
pH-ul este datorat prezenţei în apă, în
diferite concentraţii a bioxidului de carbon, carbonaţilor,şi bicarbonaţilor
care formează un sistem tampon.
Apele reziduale cu pH acid sau alcalin,
împiedică desfăşurarea proceselor biologice, procese ce asigură autopurificarea
apei.
b).
Poluanţi care modifică proprietăţile fizice sau organoleptice ale apei pot fi: uleiurile, coloranţii, substanţe
degradabile care consumă oxigenul din apă şi substanţe solide cum ar fi
suspensiile cu ajutorul organelor de simţ. Proprietăţile organoleptice ale apei
sunt cele caracteristice care pot fi detectate
Gustul apei este determinatde substanţele şi gazele
dizolvate în apă. Dacă aceste componente sunt prezente în apă într-o cantitate
prea mare sau prea mică, pot da apei un gust neplăcut, care poate fi: sărat,
dulce amar, metalic, fad sau sălciu. Determinarea gustului apei, o fac în
general, persoanele dotate cu fineţea simţului gustativ. După clătirea gurii cu
apă fără gust şi fără miros, se gustă de câteva ori din proba de analizat, după
care se compară gustul astfel simţit cu un gust cunoscut.
Mirosul apei este
determinat de prezenţa unor substanţe naturale sau provenite din poluare precum şi de transformările chimice ale
substanţelor dizolvate. Determinarea mirosului apei se realizează în anumite
condiţii de temperatură şi de către persoane care au consumat, în prealabil,
anumite elemente şi băuturi iritante pentru mucoasa buco–nazală. Determinarea
constă în compararea mirosului unei probe de apă de analizat cu o probă de apă
cu miros cunoscut. Analiza se face mai întâi la temperatura camerei, iar apoi
la temperatura de 60 grade Celsius.
Exprimarea mirosului şi gustului apei este
dată prin intensitate şi grad
Apă fără miros şi fără gust.
Nr.
Crt.
|
Caracteristica apei
(miros, gust)
|
Intensitate
|
Grade
|
1.
|
Apă fără miros şi fără gust
|
Inodor
|
0
|
2.
|
Apă simţită doar de cineva cu experienţă
|
Foarte slabă
|
0
|
3.
|
Miros şi gust simţit de un cunoscător
|
Slabă
|
2
|
4.
|
Miros şi gust uşor de perceput
|
Perceptiv
|
3
|
5.
|
Miros şi gust puternic (apa este
neplăcută)
|
Pronunţată
|
4
|
6.
|
Miros şi gust puternic (apa nu se poate
consuma)
|
Foarte puternică
|
5
|
2.1.2. Influenţa poluanţilor apelor
asupra mediului.
A).Substantele organice de origine naturală (vegetală)
consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Lipsa
oxigenului din apă are ca efect oprirea proceselor aerobe printre care şi
autoepurarea.
Fenolul este pentru
peşti un toxic nervos, el imprimă gust şi miros neplăcut cărnii peştilor.
Detergenţii se
plasează la suprafaţa apei sub formă de spumă şi împiedică autoepurarea apei şi
folosirea ei pentru irigaţii.
Pesticidele pot
constitui cauza unor boli grave (cancer), tulburări neurologice,
afecţiuni ale glandelor endocrine.
B).Substanţele
anorganice pot provoca creşterea durităţii, iar apele cu duritate mare
produc depuneri şi micşorează capacitatea de transfer a căldurii.
Clorurile, peste
anumite limite, fac apa improprie pentru alimentare şi pentru irigaţii.
Metalele grele au
acţiuni toxice asupra organismelor acvatice, inhibînd în acelaşi timp şi
procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicaţii grave ale
organismului uman.
O intoxicaţie cu plumb
duce la anemie, insomnie, iritabilitate, greaţă, gust metalic (absorbţia
plumbului din apă este mai mică decât a celui prezent în apă). Intoxicatia cu mercur are ca manifestări dureri de cap, ameţeli, insomnie,
oboseală, tulburări de memorie (absorbţia mercurului din apă este relativ
mică).
Mercurul se acumulează în organism mai
ales în rinichi şi ficat.
Intoxicaţia cu cadmiu se manifestă prin afecţiuni ale rinichilor, ficatului,
cordului (absorbţia cadmiului din apă este mică).
Intoxicaţia cu arsen are ca efect asupra organismului:
cefalee, ameţeli, oboseală, dureri abdominale, reacţii cutanate. Arseniul reţinut
de organism se concentrează în piele, ficat, rinichi, plămîni şi splina.
Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apei.
Suspensiile organice,
cât şi cele anorganice se depun, formînd bancuri care împiedică navigaţia,
consumă oxigenul din apă.
Dacă substanţele în suspensie sunt numai
de natură organică ele conduc la formarea de gaze rău mirositoare.
2.1.3.Evacuarea apelor uzate radioactive
Evacuarea acestora în apele de suprafaţă
şi subterane, prezintă pericole deosebite datorită acţiunii radiaţiilor asupra
organismelor vii. Radiaţiile pot acţiona din exteriorul sau interiorul
organismului. Efectul biologic al radiaţiilor poate fi somatic (asupra sistemului
nervos central, gastrointestinal), sau genetic (perturbări ale codului genetic
prin mutaţii).
Produse
petroliere. Datorită
nemiscibilităţii ţiţeiului cu apa, cea mai mare parte a lui se ridică la
suprafaţă şi formează o peliculă uleioasă împiedicînd difuzia şi accesul
aerului atmosferic în mediul acvatic şi blocînd aproape total asimilaţia
clorofilială şi respiraţia organismelor.
Produsele petroliere dau apei gust şi
miros neplăcut, se depun pe diferite instalaţii, obturîndu-le, uneori chiar
blocîndu-le, colmatează filtrele pentru tratarea apei, sunt toxice pentru flora
şi fauna acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de
răcire, împiedică folosirea apei pentru irigaţii şi agrement.
Apele
calde, împiedică
dezvoltarea normală a peştilor, pentru că apa caldă stă deasupra, peştele se
retrege la fund, zonă în care nu se produce dezvoltarea lui normală. O dată cu mărirea
temperaturii, concentraţia de oxigen devine mai mică şi viaţa organismelor este
pusă în pericol.
Microorganismele sunt puternic
vătămătoare, produc infectarea apei, făcînd-o inutilizabilă.
Încă din antichitate, apa a fost
considerată ca una din cele mai importante căi de transmitere a unor boli zise
,,molipsitoare”.
Bolile infecţioase transmise prin apă se
pot împărţi în: boli microbiene (febră tifoidă, dezinterie şi holeră), boli
virotice (poliomelita şi hepatită epidemică) şi boli parazitare.
2.1.4.Sursele de poluare ale apei
Sursele de poluare sunt multiple. Ppoluanţii
solizi, lichizi sau gazoşi, ajung în apele naturale direct sau, în cele mai
multe cazuri, prin intermediul apelor uzate.
Din punct de vedere al provenienţei, sursele
de poluare pot fi:
- artificiale- rezultate ca
urmare a evacuării unor ape uzate în receptori;
- naturale- consecinţa
poluării apelor datorită unor procese naturale.
Pentru cele două mari categorii de
receptori de ape uzate- apele de suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri, mări), şi
apele subterane (straturi acvifere, izvoare), sursele de poluare sunt în
general aceleaşi.
Unele aspecte specifice ale poluării
apelor de suprafaţă sau subterane , vor fi puse în evidenţă atunci când va fi
cazul .
Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane
se datorează , în principal, unor proprietăţi specifice apei, astfel:
∆starea lichidă a apei, la variaţii mari de
temperatură care face ca apa să poată fi uşor transportată pe albii, canale şi
conducte, luând ca diferite substanţe, plutitori care sunt poluanţi .
∆proprietatea apei de a construi un mediu propice
şi de a uşura relizarea a numeroase
reacţii fizico-chimice, ca de exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau
artificiale şi sedimentarea suspensiilor. Datorită tuturor acestor proprietăţi
specifice care, în câteva cuvinte, o face să fie indispensabilă peste tot, apa
pe de o parte, este în permanenţă ameninţată a fi impurificată, iar pe de o
altă parte, în orice moment trebuie protejată contra poluării .
Sursele de poluare cele mai importante sunt
urmatoarele:
Apele uzate
publice, care de exemplu apa de la hoteluri, restaurante, instituţii
publice, asemănătoare în mare parte cu apele uzate menajere.
Apele provenite de la satisfacerea
nevoilor tehnologice de apă ale sistemelor de canalizare, ca : spălarea
canalelor, pregătirea solutiilor de reactivi, ape provenite din spălarea unor
obiecte din staţia de epurare. Apele uzate provenite de la spălatul şi
stripitul străzilor, de la stropitul spaţiilor verzi şi din drenarea câmpurilor
de irigaţie. Apele uzate rezultate din contactul apelor de ploaie cu depozitele
de deşeuri de orice natură (deşeuri menajere şi industriale, cenuşa de la
termocentralele care ard cărbuni ,zgurile metalurgice, sterilul de la
preparaţiile miniere, nămolul de la fabricile de zahăr, de produse clorosolide sau de la epurarea
apelor uzate).
Apele
meteorice care la prima vedere par a fi curate, acestea în timpul şiroirii
lor la suprafaţa solului, se încarcă cu diferite substanţe în suspensie şi
nocive şi sunt de cele mai multe ori, mai nocive ca celelalte ape uzate; de
exemplu, nocivitatea apelor de ploaie atunci când acestea antrenează
îngrăşăminte, pesticide sau alte
asemenea substanţe, este deosebit de
periculoasă.
Containerele cu deşeuri concentrate, au
nocivitate mare, care se aruncă pe fundul mărilor ori se îngroapă sau se depozitează
în cavităţio subterane, constituie surse potenţiale de impurificare a apelor, deoarece etanşietatea sau viaţa
containerelor nu poate fi evacuată cu suficienţă certitudine. Deosebit de
periculoase în acest sens sunt containerele cu deşeuri radioactive care se
aruncă pe fundul mărilor şi oceanelor, acestea constituind, în prezent, modul
cel mai frecvent de îndepărtare a acestor substanţe.
Apele
uzate menajere, care
rezultă din utilizarea apei în locuinţe, instituţii publice, băi, spălătorii,
spitale, şcoli, hoteluri, unităţi comerciale şi de alimentaţie publică. Peste
80% din totalul apelor utilizate în scopuri casnice se evacuează poluate. Apa
este un excelent agent de spălare pus la dispoziţie de natură. Apa spală şi
singură, ploile antrenează gunoaiele, uleiurile benzina de pe străzi, fumul şi
praful din aer, de pe clădiri şi de pe plante. Rezultatul curăţeniri făcute
este poluarea apei. Impurităţile acestor ape sunt de provenienţă biologică
(microorganisme şi paraziţi ), substanţe organice (produse petroliere),
substanţe minerale (rezultate din operaţii casnice sau edilitare) .
Apele uzate industriale, care rezultă din diverse procese de fabricaţie
şi care constituie cea mai masivă şi nocivă categorie de poluare.
Caracteristica esenţială a apelor uzate industriale o comstituie varietatea
nelimitată de poluanţi şi nocivitatea lor deosebită. Astfel, unele contin
germeni patogeni, precum cele din industria alimentară, altele, substanţe în
suspensie, ca cele provenite de la staţiile de flotaţie, iar cele mai multe
substanţe chimice potenţial toxice. Numărul substanţelor chimice poluante este
foarte mare, cele mai frecvente fiin
metalele grele, acizii minerali şi organici, substanţe azotate,
coloranţi, fenoli şi detergenţi. Unele pot degradabile, dar cele mai multe au o
persistenţă îndelungată. Industriile cele mai poluante sunt: chimică,
metalurgică, minieră, alimentară şi forestieră. Apele uzate industriale provin
de la industrii de orice natură
(alimentară, metalurgică, minieră şi chimică).
Apele uzate agrozootehnice, care rezultă
din ztilizarea apei în acopuri agricole
(irigaţii), alimentarea animalelor şi salubrizarea crescătoriilor de animale. În compoziţia acestor ape intră dejecţiile
animalelor, produşi de eroziune a solului, îngrăşăminte naturale sau sintetice,
substanţe chimice folosite împotriva dăunătorilor agricoli, biostimulatori,
agenţi infecţioşi specifici animalelor.
Sursele de poluare neorganizate sunt
prezentate de apele meteorice, (ploaie sau zăpadă), reziduuri solide de tot
felul, diversele utilizări necorespunzătoare (topirea inului sau a cânepei). Ele
au un caracter intermitent, de obicei debite reduse şi o compoziţie diversă,
producând o poluare difuză, difcil de stabilit
şi mai ales de stăpânit. În compoziţia lor intră, în general, suspensiile
organice sau minerale, germenii patogeni, paraziţii antrenaţi de pe sol şi
unele substanţe toxice.
2.2.Modul de dispersie a apelor poluate.
Apa
este un rector important al agenţilor poluanţi. Răspândirea acestora prin apă
se face cu o viteză mai redusă decât prin aer, deoarece circulaţia apei este
mai înceată decât circulaţia aerului datorată vânturilor. Apa este foarte
importantă pentru echilibrele ecologice şi perturbarea circuitului ei duce
prejudicii imediate în comunităţile ecologice.
Caracteristicile apei ca agent poluant sunt:
- oate dizolva multe substanţe nocive,
mobilizându-le în loc să le lase pe locul de producere;
- oate vehicula şi materiale mai dense care în atmosferă sar depune uşor;
- rezintă condiţii favorabile pentru
concentrări fizice , chimice şi biologice ale agenţilor poluanţi.
Fiind
cea mai importantă substanţă pentru procesele biochimice, poluarea ei poate
influenţa în cel mai înalt grad întreaga textură a lanţurilor alimentare. În
ţara noastră, aproape toate unităţile industriale îşi evacuează apele uzate în
emisarul învecinat. Emisarul reprezintă apa de suprafaţă, curgătoare sau
stătătoare, care colectează apele reziduale provenite de la întreprinderile
industriale sau apele menajere. Curenţii de apă au un mare rol în dispersarea
agentilor poluanţi: în apele stătătoare, curenţii verticali şi orizontali au ca efect o simplă amestecare, în apele
curgătoare însă fluxsul de apă
antrenează continuu, unidirecţional şi
dă o direcţie privilegiată dispersă a agenţilor poluanţi. În masa de apă
poluată (efluantul), de-a lungul evoluţiei acesteia, de la punctul de emisie,
până la dispersia şi diluţia sa completă, se disting trei zone principale :
zona de etaj, zona de tranziţie şi zona de dispersie.
Zona
de etaj, care apare la punctul de emisie şi se continuă atâta timp cât sursa de
energie preponderentă este aceea proprie efluentului.
Zona de tranziţie, care apare atunci când energia proprie a efluentului
ajunge de acelaşi ordin de marime cu cea a emisarului.
Zona de dispersie, este zona în
care efluentulş îşi pierde toată energia proprie şi evoluează numai sub
acţiunea dinamicii emisarului. Parametri externi care influenţează evoluţia şi
amestecul apelor poluate cu emisarul sunt de natură hidrodinamică (curentul
transversal sau coozial din emisar şi vântul) şi termică (procesele de transfer
termic la interfaţa apă-atmosferă şi stratificarea termică a maselor de apă
aflate în repaus). În apele curgătoare, turbulenţa lor ajută la difuzia
agenţilor poluanţi; încetineşte sedimentarea şi accentuează aerarea.
Apele freatice nu sunt ferite de poluare: unii poluanţipot
difuza până la adâncimi de zeci şi sute
de metri, infiltrându-se prin straturile de roci până la apele
subterane. Dacă poluanţii sub formă de suspensii întâlnesc în sol o barieră se
opresc, poluanţii sub formă de soluţie
ajung cu uşurinţă până la apele freatice . Căile prin care agenţii poluanţi
sunt vehiculaţi de ape sunt: ingerarea directă a apei contaminate de către
plante şi animale, utilizarea apei contaminate pentru irigaţii şi acumularea
agentului poluant pe plaja bazinelor de apă, utilizate în scopuri sportive sau recreative.
2.3. Procese si metode de epurare.
Combaterea poluării apelor se realizează
prin măsuri ce urmăresc, în primul rând, prevenirea poluării apelor. Pentru
multe ramuri industriale, pentru zootehnie şi diverse activităţi siciale,
modalitatea cea mai eficientă de combatere şi limitare a poluării este epurarea apelor uzate înainte de evacuare. Prin această
operaţie, apele uzate sunt supuse unor tratamente succesive, prin care conţinutul
de poluanţi este diminuat, astfel încât, în urma diluării cu apele râurilor în
care ajung să înregistreze concentraţii cât mai mici.
2.3.1.Epurarea mecanică.
Se mai numeşte epurare primară şi se bazează pe procese fizice de separare a
poluanţilor din apele uzate .
Epurarea mecanică realizează în prima
etapă îndepărtarea materiilor grosiere în suspensie, mai mari de 1 milimetru,
în general solide organice plutitoare, prin reţinerea lor pe grătare şi site. În
a doua etapă, prin procese de decantare gravitaţională, în instalaţii numite deznisipatoare,
se îndepărtează suspensiile constituite din particule minerale (sol şi nisip).
Materiile grosiere se îndepărtează ăentru protejarea pompelor şi evitarea
înfundării conductelor. Apele uzate, după primele două etape, sunt conduse
în instalaţii numite decantoare primare,
unde se sedimentează restul de substanţe în suspensie şi parţial cele aflate în
dispersie coloidală, care contin şi
substanţe organice. Există mai multe tipuri de decantoare, în funcţie de natura apelor şi procedeul aplicat. Decantoarele
sunt construcţii din beton de formă dreptunghilară sau radială în care apa uzată
curge cu viteză mică pentru a grăbi depunerea particulelor în suspensie.
Namolul rezultat din depuneri e colectat, periodic şi evacuat din instalaţie.
Unele staţii de epurare mecanice sunt prevăzute suplimentar cu separatoare de uleiuri şi grăsimi.
2.3.2.Epurarea
chimică
Această
metodă utilizează pentru îndepărtarea poluanţilor prin procese chimice şi
fizico-chimice. Metoda se aplică apelor uzate industriale şi altor categorii de
ape când se urmăreşte o epurare rapidă şi eficientă. Epurarea chimică se aplică
atît poluanţilor în suspensie, cît şi celor dizolvaţi.
Astfel materiile în suspensie fină care nu
se decantează în decantorul primar, ele aflîndu-se dispersate coloidal, se
elimină cu ajutorul unor reactivi chimici, numiţi coagulanţi, se mai folosesc
şi coagulanţi sintetici numiţi polielectroliţi. Aplicarea produsului de
decantare cu coagulanţi, asigură eliminarea materiilor în suspensie şi reduce
conţinutul de substanţe organice dizolvate.
Pentru eliminarea poluanţilor dizolvaţi se
recurge la reacţii chimice în care reactivul introdus formează cu poluantul un
produs greu solubil, care se depune pe fundul bazinului de reacţie sau e
descompus sau transformat într-o substanţă inactivă. Astfel se pot elimina din soluţie: metale grele, cianuri, fenoli şi coloranţi.
Ca reactivi se utilizează laptele de var, clorul şi ozonul.
Apele uzate acide sau alcaline, datorită
agresivităţii lor chimice, se supun preepurării, operaţie ce constată în
neutralizarea lor în bazine cu ajutorul unor reactivi chimici.
2.3.3.Epurarea biologică.
I se mai spune epurare secundară şi se
aplică pentru eliminarea din apă a poluanţilor organici biodegradabili, care
pot constitui hrană pentru microorganisme.
Eliminarea substanţelor organice dizolvate
în apă se face prin absorbţia lor la suprafaţa celulelor, microorganismelor, în
principal bacterii.
Ca urmare apar noi celule de bacterii şi
aşa numiţi metaboliţi (bioxid de carbon ,săruri minerale). Se practică trei
procedee principale de epurare biologică.
a).Cu nămol activ .
Instalaţia de epurare include un bazin de
aerare numit aerotanc, în care apa uzată provenită de la decantorul primar este
aerată puternic cu ajutorul unor dispozitive de insuflare a aerului şi un bazin
de sedimentare- decantorul secundar. Nămolul sedimentat în decantorul este utilizat
parţial pentru însămânţarea aerotancului, iar excesul este îndepărtat sau
condus în altă instalaţie a staţiei de epurare.
b).Cu biofiltre.
Instalaţia de epurare conţine biofiltru
propriu-zis, care este un turn de 1-4 metri înălţime, ce conţine o umplutură de
material inert, formată din piatră sau mase plastice, şi un decantor secundar.
Apa uzată provenită de la decantorul
primar este introdusă prin partea superioară a biofiltrului şi cade liber pe
materialul de umplutură, contra curent cu aerul. În timp ce la nămolul activ
biocenoza este relativ uniformă în masa aerotancului, datorită agitării
continuie a apei, în biofiltru are loc o stratificare a grupelor pe înălţime,
în funcţie de gradul de epurare realizat.
c).Cu iazuri de oxidare.
Se
utilizează de obicei ca un procedeu de epurare globală pentru ape uzate cu
volum relativ mic. Iazul biologic poate fi amenajat în bazine de pământ cu
adâncime mică, sub un metru şi dotat sau nu cu instalaţii de agitare şi
reaerare. El poate prelua toate operaţiile efectuate în treptele staţiei de
epurare, sau poate fi utilizat în completarea decantoarelor primare ca treaptă
de epurare biologică, aşa cum se practică de obicei pentru epurarea apelor
uzate provenite de la fermele zootehnice. Populaţiile de microorganisme care
participă la epurare, în iazuri sunt aceleaşi ca şi în instalaţii şi în plus se
adaugă şi algele care prin procesul de fotosinteză aduc un aport de oxigen. În
plus algele asimilează pentru hrană proprie, ionii de amoniu şi sărurile
fosfatice care rezultă din descompunerea substanţelor organice şi de către
bacterii, realizând în acest mod epurarea apelor şi sub acest aspect.
2.3.4.Eputarea avansată.
Prin aplicarea procedeelor de epurare
mecanică şi biologică nu pot fi eliminate din apele uzate multe dintre
substanţele, organice nedegradabile biologic, astfel încât, pentru unele
folosinţe importante, cum sunt alimentările cu apă pentru populaţie şi unele
alimentări industriale, epurarea clasică, convenţională, nu sete suficientă.
Este necesară o epurare mai avansată din punct de vedere al îndepărtării
poluanţilor şi datorită neutilizării surselor de apă, care conduce la
concentrarea poluanţilor neepuraţi în treapta primară şi secundară.
Epurarea avansată a apelor uzate, ca şi a
apelor reutilizate se poate obţine prin aplicarea procedeelor care se bazează
pe procesele fizico-chimice cunoscute şi folosite deja în tehnologiile chimice
de fabricaţie; adsorbţie, extracţie, distilare, spumarea, dinitrificarea,
schimbul ionic şi oxidarea chimică.
a). Procedee de epurare cu adsorbţie.
Se aplică pentru eliminarea cantităţilor
mici de substanţe organice rămase după epurarea biologică. În practică se utilizează,
în special, pentru epurarea avansată a fenolilor, detergenţilor şi a
substanţelor care pot împrumuta miros şi gust neplăcut apei de băut.
Ca
material adsorbant se utilizează, cel mai des cărbunele activ obţinut prin
condiţionarea specială a cărbunelui vegetal sau fosil.
b).Procedeul
de epurare cu schimbători de ioni.
Se aplică în general pentru
demineralizarea apelor uzate sau de alimentare, sărurile organice nefiind
epurate în instalaţii clasice. Schimbătorii de ioni se utilizează frecvent
pentru eliminarea poluanţilor minerali aflaţi în apă sub formă ionică: fenoli,
detergenţi şi coloranţi.
c).Procedeele
de oxidare chimică.
Utilizează o gamă largă de produşi chimici
cu proprietăţi oxidante, dintre care cele mai uzuale sunt substanţele care degajă
oxigen: ozonul, apa oxigenată şi clorul cu produşii săi.
2.3.5.Epurarea
apelor fenolice.
În prezent se procedează la extracţia
fenolului prin dizolvare selectivă în hidrocarburi aromatici, diizopropil eter,
sau se aplică procedee de epurare biologică, mai lente decât cele catalitice şi
care necesită volum mare de investiţii şi consumuri energetice ridicate.
Dacă se urmăreşte recuperarea fenolului
din apele uzate de la fabricarea fenolului se poate realiza o epurare în
trepte; în primul rând prin extracţia fenolului dintr-un amestec rezultat
intermediar şi din care nu poate fi separat prin distilare cu soluţie de
hidroxid de natriu, urmat de descompunerea acestuia cu acid sulfonic. Distrugerea fenolului din apa reziduală sulfatică în
care concentraţia fenol este mai mică de 20 ppm. şi se face în continuare prin
epurare biologică.
2.3.6.Injectarea profunda- o
alternativa la epurare.
O solutie mai putin ecologica in locul
tratarii in statii de epurare sau alta metoda este injectarea profunda a apelor
uzate, in zone si adancimi unde nu contamineaza surse de apa subterana in uz
curent sau cunoscute. In functie de natura poluantului, unele speram sa isi
modifice sau reduca continutul de poluanti, dar la majoritatea se spera doar sa
nu ne deranjeze in urmatoarele secole sau chiar milenii,ceea ce nu este deloc o
abordare durabila, dar se practica, la fel ca depozitarea deseurilor nucleare
puternic radioactive.
Injectarea se face la adancimi, de regula
de 500-2000 metri, cu extreme de la cateva sute de metri pana la peste 4000 de
metri. Depinde si de tipul de roca– formatiune geologica in care se injecteaza
,de regula nisip,gresie, dolomit sau calcare.
Debitul si presiune sunt si ele variabile,
iar tipurile de ape uzate care se injecteaza sunt de regula ape grav contaminate
si foarte greu de epurat sau in cantitati foarte mari.
Categorii de ape uzate injectate profund :
-ape uzate comunale si industriale,
-ape sarate de la exploatari petroliere,
-ape utilizate la minerit prin solvire a diverselor minerale (clorura de
sodiu ,potasiu, fosfati, uraniu, cupru etc.).
-ape utilizate in procedeul de ardere in situ a combustibililor fosili
(carbune, sisturi bituminoase,etc.).
Producerea de energie electrica pe baza
celei geotermale ;
-ape radiactive sau incarcate cu substante de inalta toxicitate din
industria farmaceutica, chimica etc.
-ape de racire,
-ape meteorice colectate de canalizari municipale si alte structuri.
Se practica si reinjectare de ape ne sau putin
uzate din ratiuni hidrogeologice, cum sunt reincarcarea acviferelor, injectii
de barare a intruziunii apei sarate in acvifer, injectii de solide sub forma de
suspensie apoi in golurile de unde au fost extrase, exemplu: steril inapoi in
mine. In Statele Unite ale Americii, cel mai frecvent a fost injectate ape
uzate de provenienta din industria chimica, farmaceutica, petrochimica,
rafinarii si industrie extractiva de gaze naturale si industria metalurgica.
Evacuarea
apelor uzate in retelele de canalizare ale localitatilor este permisa numai
daca prin aceasta:
·
nu se
aduc prejudicii igienei si sanatatii publice sau personalului de exploatare;
·
nu se
diminueaza prin depunere capacitatea de transport a canalelor colectoare;
·
nu se
degradeaza constructiile si instalatiile retelelor de canalizare, ale statiilor
de epurare si ale echipamentelor asociate;
·
nu
sunt perturbate procesele de epurare din statiile de epurare, sau nu se
diminueaza capacitatea de preluare a acestora;
·
nu se
creeaza pericole de explozie.
Apele uzate care se evacueaza in retele de canalizare ale localitatilor si
direct in statiile de epurare nu trebuie sa contina:
- materii in suspensie, in
cantitati si dimensiuni care pot constitui un factor activ de erodare a
canalelor, care pot provoca depuneri sau care pot stanjeni curgerea normala cum
sunt:
- materialele
care, la vitezele realizate in colectoarele de canalizare corespunzatoare
debitele minime de calcul ale acestora, pot genera depuneri;
- diferitele substante care se
pot solidifica si astfel pot obtura sectiunea canalelor;
- corpurile solide, plutitoare
sau antrenate, care nu trec prin gratarul cu spatiul liber de 20 mm intre bare,
iar in cazul fibrelor si firelor textile ori al materialelor similare (pene,
fire de par de animale- care nu trec prin sita cu latura fantei de 2 mm);
- suspensiile dure si abrazive ca
pulberile metalice si granulele de roci, precum si altele asemenea, care prin
antrenare pot provoca erodarea canalelor;
- pacura, uleiul, grasimile sau
alte materiale care prin forma, cantitate sau aderenta pot conduce la crearea
de zone de acumulari si depuneri pe peretii canalului colector;
- substantele
care, singure sau in amestec cu alte substante continute in apa din retelele de
canalizare, coaguleaza, existand riscul depunerii lor pe peretii canalelor, sau
conduc la aparitia de substante agresive noi.
1.
substante
cu agresivitate chimica asupra materialelor din care sunt realizate retelele de
canalizare si echipamentele si conductele din statiile de epurare a apelor
uzate.
2.
substante
de orice natura, care, plutitoare sau dizolvate in stare coloidala sau de
suspensie,pot stanjeni exploatarea normala a canalelor si statiilor de epurare
a apelor uzate sau care impreuna cu aerul pot forma amestecuri explozive, cum
sunt: benzina, benzenul, eterii, cloroformul, acetilena, sulfura da carbon,
solventii, dicloretilena si alte hidrocarburi clorurate, apa sau namolul din
generatoarele de acetilena.
3.
substante
toxice sau nocive care, singure sau in amestec cu apa de canalizare, pot pune
in pericol personalul de exploatare a retelei de canalizare si a statiei de
epurere.
4.
substante
cu grad ridicat de periculozitate, cum sunt:
-
metalele
grele si compusii lor;
-
compusii
organici halogenati;
-
compusii
organici cu fosfor sau cu staniu;
-
agenti
de productie a plantelor, pesticide-fungicide, erbicide, insecticide, algicide
– si substantele chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, a
pieilor sau a materialelor textile;
-
substantele
chimice toxice, carcinogene, mutagene sau teratogene, ca: acrilonitril,
hidrocarburi policiclice aromatice, ca benzpiren, benzantracen, si altele
asemenea;
-
substante
radioactive, inclusiv reziduurile;
-
substante
care, singure sau in amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri ce
contribuie la poluarea mediului;
-
substante
colorante ale caror cantitata si natura, chiar in conditiile diluarii realizate
in reteaua de canalizare si in statiile de epurare, determina prin descarcarea
lor o data cu apele uzate modificarea culorii apei receptorului natural;
-
substante
inhibitoare ale procesului biologicde epurare a apelor uzate sau de tratare a
namolului;
-
substante
organice greu biodegradabile;
Apele uzate provenite de la unitatile
medicale si veterinare, curative sau profilactice, de la laboratoarele si
institutele de cercetare medicala si veterinara, intreprinderile de ecarisaj,
precum si de la orice fel de intreprinderi si institutii care prin specificul
activitatii lor pot produce contaminarea cu agenti patogeni microbi, virusuri,
oua de paraziti se descarca in retelele de canalizare ale localitatilor si in
statiile de epurare numai in conditiile in care s-au luat toate masurile de
dezinfectie/sterilizare prevazute de legislatia sanitara in vigoare.
2.3.7.Staţii de epurare.
Staţia de epurare poate funcţiona cu una,
două sau trei trepte după provenienţa şi caracteristicile apelor uzate. Astfel,
apele uzate provenind din industriile prelucrătoare ale materiilor prime şi ale
materialelor anorganice necesită, după caz, tratamente în treapta mecanică,
treapta chimică sau ambele trepte în succesiune. Apele uzate provenind din
industria prelucrătoare de materii prime organice, ca şi cele provenite din
activitatea socială şi zootehnică, necesită, după caz, tratament mecano-chimic,
mecano-biologic sau mecano-chimic-biologic, în succesiune.
În instalaţia de epurare se urmăreşte, în
general, epurarea sau inactivitatea tuturor substanţelor care pot polua mediul
înconjurător. Astfel, materiile organice, reţinute în separatoarele mecanice şi
în decantorul primar, împreună cu o parte din depunerile decantorului secundar
sunt trecute în instalaţia numită metatanc şi supuse unui proces de fermentaţie
anaerobă.
Prin această operaţie, substanţele
volatile, cu miros neplăcut, rezultate în urma hidrolizei enzimatice a
substanţelor organice, îndeosebi a lipidelor şi protidelor, sunt transformate
în gaz metan şi bioxid de carbon .
În continuare, reziduul obţinut în
metatanc, nămolul, este deshidratat de păturile de uscare, de unde rezultă un produs
în mare parte mineralizat şi în general inactiv. Pe de altă parte, apa
reziduuală din decantorul secundar este trecută printr-o instalaţie de dezinfecţie,
în care apa este tratată cu clor şi în acest mod cea mai mare parte a
bacteriilor, în formă vegetativă, este distrusă, râul receptor primind o apă cu
potenţial infecţios mai redus.
Schemele tehnologice de epurare menţionate
sunt deseori completate, în practică, cu diferite instalaţii şi mecanisme
suplimentare cu scopul asigurării unei
eficienţe avansate. La fiecare treaptă de epurare, timpul de staţionare al
apelor uzate variază între 30 minute şi 2 - 4 ore, funcţie de tehnologia
aplicată.
Apele uzate industriale au de regula
nivele inalte de incarcare cu poluant si mai ales au caracteristici frecvent
foarte diferite de cele uzate fecaloid-menajere.
De aceea ele nu pot fi epurate direct in
statiile de epurare orasenesti, ci trebuie supuse unui proces de preepurare
specifica, adaptata naturii poluantului sau poluantilor in cauza, si apoi
eventual descarcate in canalizarea oraseneasca si duse la statia clasica de
epurare.
Se poate
face si o statie complet separata pentru
apele industriale, care sa asigure epurare pana la nivelul la care pot fi
descarcate legal in emisar. O asemenea statie complet separata se poate
justifica economic la mari intreprinderi.
La noi in tara s-a realizat un astfel de experiment la centrul de
cercetare stiintifica Piatra Neamt.
Modul
natural de purificare a apelor reziduuale
descoperit in mlastinile populate cu macrofite, a fost testat in
laborator, unde a fost imbunatatit si modificat astfel incat sa se poata folosi
la tratarea apelor poluate instalatii de purificare.
Biomasa
este compusa din: Typha angustifolia, Typha latifolia (pacura), Scirpus
lacustria (rogos), Phragmites australis (stuf) si Iris pseudacorus (stanjenel).
Apele industriale uzate sunt si cele ce
provin din spalarea gazelor, inclusiv a celor de la centralele termice sau
termoelectrice, unde apele incarca bioxid de sulf, rezultand gaze mai putin
poluante pentru atmosfera dar ape foarte poluate, ce trebuie epurate.
Uneori apele uzate industriale au
incarcari de poluanti pentru care nu exista tehnologie de epurare adecvata,
singura solutie ramanand in acest caz injectarea profunda.
NORME TEHNICE DE SECURITATE A MUNCII
1. Organizarea locului de munca in
conditii corespunzatoare lucrarii ce urmeaza a fi efectuate.
2.
Purtarea echipamentului de protectie.
3.
Se verifica si se manevreaza corespunzator echipamentul de protectie.
4.
Se interzice joaca in timpul efectuarii lucrarii.
5.
Se manevreaza cu atentie materialele utilizate.
6.
Respectarea intocmai a etapelor si operatiunilor in desfasurarea
lucrarilor.
7.
Utilizarea numai a materialelor specifice temei.
8. In
efectuarea lucrarilor de reamenajare a terenurilor se va respecta legislatia de
protectie a mediului inconjurator.
9. Determinarile
indiciilor calitative ale apei si solului se vor efectua cu personal calificat
si instruit in laboratoarele de specialitate folosind aparatura
corespunzatoare.
10.
Efectuarea analizelor de mediu se vor efectua respectand standardele de
mediu care se aplica pe teritoriul tarii noastre.
CONCLUZII
Sursele de poluare a apei sunt
reprezentate de:
1. Poluanti industriali care ajung in
apele naturale in urma deversarii apelor industriale in ape naturale sau in
canalizarea oraselor.
2. Apele menajere care ajung in apele
naturale sau in conductele ce aprovizioneaza cu apa potabila orasele
(localitatile).
3. Ape agrozootehnice ce contin dejectii
de animale, pesticide, detergenti, microorganisme deversate in iazuri, rauri
sau care ajung in pinze freatice.
4. Apele meteorice imbogatite in substante
toxice ce ajung in atmosfera din industrie chimica (ploile acide).
5 Apele poluate din diverse surse produc
modificari solului, vegetatiei, animalelor si omului dupa cum urmeaza:
* cianurile produc afectiuni ale
ficatului, rinichilor, sistemului digestiv.
*
metalele grele produc anemii, afectiuni ale sistemului nervos,
circulator si digestiv.
* fenolul din apele reziduale poate avea
urmari grave asupra florei, faunei si organismului uman.
* agenti poluanti produc eutrofizarea
bazinelor acvatice.
* poluantii industriali duc la moartea
pestilor atunci cand au loc deversari ale apelor reziduale in amenajari
piscicole.
* substante petroliere care ajung in apele
naturale actioneaza asupra florei si faunei acvatice.
* detergenti sunt periculosi atat pentru
viata acvatica cat si pentru populatia care util
* materiile aflate in suspensie si
reziduul fix duc la colmatarea sistemelor de aductiune a apei putand influenta
negativ si proprietatile organoleptice ale apei potabile.
RECOMANDARI
Construirea de statii de epurare a apei
uzate.
Dotarea statiilor de epurare cu aparatura
performanta.
Extinderea sau construirea in numere mai
mari a statiilor de epurare biologica.
Efectuarea periodica a analizelor apelor
naturale si reziduale in vederea inlaturari complete a agentilor poluanti
existenti in aceste ape.
Refacerea canalizari si a sistemului de
aductiune a apei potabile atat in zona rurala cat si in zona urbana.
Angajarea in aceste statii de epurare de
personal calificat care are rol in intretinerea si functionare la parametrei
normali a acestor statii.
Implicarea agentilor de mediu in
verificarea parametrilor calitativi ai apelor potabile si reziduale.
Compostarea si tratarea namolului rezultat
din statiile de epurare si utilizarea acestuia ca ingrasamant in agricultura si
silvicutura dupa caz.
BIBLIOGRAFIE
BARNEA M. si col.,Probleme
actuale de biologie, vol. III.,Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.
BAICU T. Combaterea
integrala a bolilor si daunatorilor si limitarea poluarii cu pesticide,
Ed.Ceres, Bucuresti 1982.
BALOI V. Apararea
terenurilor agricole impotriva eroziunii, alunecarilor si inundatiilor. Ed.
Ceres, Bucuresti.
BOTNARIUC N. Ecologie,
Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1982.
BUZDUGAN Gh. Chimie
analitica , manual pentru clasele a-IX-a si a-X-a, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti 1985.
CROITORU V. Irigatii
si drenaje, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1981.
CIPLEA L.I. Poluarea
mediului ambiant, Ed. Tehnica, Bucuresti 1978.
ANGELESCU A. Protectia
mediului ambiant
CALIN G. Tehnologie
si inovare , Ed.ASE. 2003.
BOTEZAT L. Tehnologii
dezvoltate in Europa, Ed. ASE. 2003.
MIRCEA NEGULESCU- Protectia
calitatii apelor.Ed. Tehnica.
CAMELIA CALIN SI LIDIA BOTEZAT Catedra de tehnologie industriala, academia de studii economice, Bucuresti.
TURLEA S. Natura in
pericol, Ed. Politica, Bucuresti 1989.
TUFESCU V. SI M. Ecologia
si activitatea umana, Ed. Albatros, Bucuresti 1981.
VESPREMEANU E. Mediul
inconjurator- Ocrotirea si conservarea lui., Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti 1981.
MINESCU S. Poluarea
mediului si sanatatea , Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1978.
PATRU OLIMPIA Cartea
operatorului din statii de epurare a apelor uzate, Ed. Tehnica, Bucuresti 1997.
CODREANU M. Apele in
viata poporului roman, Ed. Ceres, Bucuresti, 1989.
DIACONU GHIORGHITA Chimia
sanitara a mediului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1994.
VOICAN V. Ecologia
umana Ed. Medicala, Bucuresti, 1979.
SANDU ANA MARIA
Vibratii mecanice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)