EFECTELE EROZIUNII SOLULUI ASUPRA INSUSIRILOR ACESTUIA SI A MEDIULUI INCONJURATOR

Ministerul  Educaţie, Cercetării

si Tineretului

Inspectoratul Judeţean Vaslui

Grup Şcolar Agricol Puieşti

PROIECT  DE  SPECIALITATE

Calificare : TEHNICIAN  ECOLOG  SI  PROTECŢIA

                          CALITĂŢII  MEDILUI

  Îndrumător:

  Prof. Ing.Căpraru Lili  

                                                                                Absolvent

                                                                 Mîrzac Camelia                                                          

Anul şcolar 2007-2008

Tema proiectului:

EFECTELE EROZIUNII SOLULUI

ASUPRA INSUSIRILOR ACESTUIA SI

A MEDIULUI INCONJURATOR

  CUPRINS  

                                                        

CAPITOLUL I.

1.1.        INTRODUCERE-Importanţa solului pentru om, natură, societate.

1.2.        Eroziunea.                                                                                                                            

CAPITOLUL II.- MODIFICAREA PROPRIETĂŢILOR FIZICE ŞI CHIMICE ALE SOLULUI.

              2. 1. 1.Modificarea proprietăţilor chimice ale solului.

              2.1.2.Modificarea proprietăţilor fizice ale solului.   

              2.2. REGIMUL UMIDITĂŢII SOLULUI.                                                                    

              2.2.1.Solul- verigă în reglarea bilanţului hidric.

              2.2.2.Compactarea solului.

              2.3. REDUCEREA PRODUCŢIILOR AGRICOLE.

              2.4.COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI DE PE PANTE.

              2.4.1. Factorii care influienţează eroziunea.

              2.4.2.Pagube provocate de către eroziune .

              2.4.3.Suprafeţele erodate de eroziune în România.

              2.5.MĂSURI ANTIEROZIONALE PE TERENURI ÎN  

                    PANTĂ

              2.5.1. Organizarea teritoriului.

              2.5.2.Reducerea plantelor de cultură.

              2.5.3. Cultivarea plantelor în fâşii.

              2.5.4. Sistemul de cultură cu benzi înierbate.

              2.5.5.Particularităţile măsurilor agrotehnice.

CAPITOLUL III.-CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI.

              3.1. Concluzii.

              3.2.Recomandări.

              3.3 Norme de tehnica a securităţii muncii.

              3.4.Anexe.

              3.5. Bibliografie.

ARGUMENT

Multa vreme omul a acţionat ca un stapan şi a tratat natura  ca  pe învinsul sau. Uitând că face parte din natură, considerându-se în afara ei şi ceea ce este mai grav, ignorând uneori legile naturii, omul a ajuns prin unele acţiuni neraţionale, să-şi provoace lui însuşi şi societăţii omeneşti, pagube imense. Exemple de acest fel, din nefericire, se întâlnesc destul de des şi în zilele noastre.

Eroziunea solului, este un fenomen complex şi extrem de răspândit, sub diferite forme.

Eroziunea se manifestă în ţara noastră în Podişurile: Moldovenesc, Getic, Someşan, Transilvănean.

Solul reprezintă sursă de viaţă, de abundenţă şi fertilitate, are un rol fundamental în mediul înconjurător, fără de care este de neconceput viaţa pe pământ.

Un vechi proverb spunea că „Paza bună trece primejdia rea”; prin urmare este mai uşor să previi decât să combaţi.

Întreaga umanitate trebuie să fie informată că un centimetru de sol se formează în cele mai bune condiţii de gospodărire pe rocă afânată (loess) în circa 12 ani, în condiţiile unor practici agricole normale în circa 40 de ani, iar întro situaţie oarecum obişnuită de formare a solului este posibil să dureze de la 200 până la 1000 ani.

Majoritatea solurilor an de an îşi reduc capacitatea de producţie, îşi pierd din elemetele nutritive şi materia organică întro proporţie mai mare decât are loc procesul de completare a acestora, ceea ce, în cele din urmă, duce la epuizarea lor.

Să încercăm să nu aşteptăm acest lucru!   

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 IMPORTANŢA SOLULUI PENTRU OM, NATURĂ, SOCIETATE.

Gheorghe Munteanu-Murgoci în anul 1924, fondatorul pedologiei româneşti afirma: „Solul este un corp cu viaţă în el este locul de petrecere a felurite fenomene fizice,  chimice şi biologice, dar el suferă schimbări continue, are chiar un schimb regulat de materie ca întrun corp viu organizat, aşa că această formaţiune este o punte de trecere între domeniul rocilor inerte şi între lumea indivizilor organizati, cu viaţa în ei”.

Solul reprezintă sursă de viaţă, de abundenţă şi fertilitate,are un rol fundamental în mediul înconjurător, fără de care este de neconceput viaţa pe pămînt.Anticii vorbeau de patru elemente esenţiale: solul, apa, aerul şi focul. Solul apare atât ca factor indispensabil de echilibru ecologic, cât şi ca un factor esenţial în viaţa societăţii, a colectivităţilor umane. El este una din resursele naturale fundamentale care condiţionează dezvoltarea economică–socială a societăţii. Dezvoltarea contemporană, calitatea vieţii colectivităţilor umane presupun, ca o condiţie elementară, asigurarea corespunzătoare a alimentelor necesare populaţiei umane în continuă creştere, ca una din acţiumile fundamentae pentru eliminarea subdezvoltării.

Pe lângă condiţiile naturale activitatea omului, are un rol deosebit în procesul de eroziune. Întotdeauna eroziunea solului a produs pagube însemate atât agriculturii cât şi altor sectoare economice. Ca urmare a acestui fenomen, solurile afectate îşi înrăutăţesc de cele mai multe ori proprietăţile, micşorându-se corespunzător producţiile agricole, apar dificultăţi în exploatarea terenurilor de pe versanţi, se colmatează lacuri de acumulare, se pun în pericol căi de comunicaţii, construcţii şi aşezări omeneşti .

Pe lângă distrugerea solului de pe versanţi, eroziunea contribuie şi la degradarea solurilor de la baza acestora, datorită colmatărilor puternice ce se produc.

1.2. EROZIUNEA

Eroziunea este procesul de desprindere şi transport al materialului de la suprafaţa solului, proces determinat şi influienţat de o serie de agenţi şi factori erozivi. Prin eroziune solul îşi pierde, de regulă, orizontul fertil sau îşi pierde şi celelalte orizonturi, suferind o distrugere parţială sau totală, cu implicaţii serioase asupra fertilităţii acestuia. Desprinderea şi transportul materialului de la suprafaţa solului pe terenurile în pantă se datoresc în cea mai mare măsură apei, atât sub formă de picături de ploaie cât şi sub formă de curenţi dispersaţi sau concentraţi. După forma, ca şi după intensitatea sub care se manifestă eroziunea produsă de apă, se disting eroziunea în suprafaţă şi eroziunea în adîncime.

Eroziunea în suprafaţă se produce sub efectul picăturilor de ploaie şi al şiroaielor superficiale şi are ca efect erodarea destul de uniformă a solului pe întreaga suprafaţă afectată. Ea se observă uşor după încetarea ploilor, prin şiroirile formate, cu adîncimi de până la 5cm, această formă de eroziune deşi este mai puţin „spectaculoasă” este foarte periculoasă.

Formaţiunile eroziunii în suprafaţă n-au caracter permanent, ele fiind continuu nivelate prin lucrările agrotehnice aplicate solului. Datorită acestui fapt, de cele mai multe ori atenţia acordată eroziunii în suprafaţă nu a fost pe măsura gravităţii acestui fenomen, fapt ce a dus în multe cazuri la reducerea importantă a fertilităţii solului şi la mari diminuări de producţie.

Eroziunea ân adâncime este reprezentată prin rigole, ogaşe, ravene şi torenţi, formaţiuni mai mari, cu caracter permanent şi cu o răspândire mult mai restrânsă decât formaţiunile eroziunii în suprafaţă.

Rigolele au adâncimea până la 50cm şi pot fi uşor nivelate cu plugul, prin efectuarea unor arături repetate pe ambele laturi şi aruncarea pământului în ele. Acestea se formează prin adâncirea şănţuleţelor provenite de la eroziunea în suprafaţă şi reprezintă cea mai răspândită formă a eroziunii în adâncime.

Ogaşele au adâncimea maximă de până la 3cm şi lăţimi ce pot ajunge până la 8m. Pe terenurile afectate de ogaşe, datorită dimensiunilor acestora, maşinile agricole nu le mai pot traversa, iar mecanizarea lucrărilor este mult îngreunată. Atunci când densitatea ogaşelor este mare,suprafeţele respective nemaiputând fi exploatate corespunzător sunt părăsite şi scoase din circuitul agricol.

Ravenele reprezintă forme şi mai avansate ale eroziunii în adâcime, rezultate de regulă din dezvoltarea ogaşelor. Acestea au adâncimi de până la 30cm şi lăţimi ce pot ajunge la 50m. Ravenele pot afecta atât suprafeţe agricole cât şi diverse obiective, aşezări omeneşti, căi de comunicaţiişi altele. Ravenele de dimensiuni mici, a căror nivelere este absolut necesară prin faptul că afectează obiective importante sau împiedică desfăşurarea mecanizată normală a lucrărilor agricole, se pot nivela, ca şi ogaşele, cu ajutorul buldozerelor.

Ravenele de dimensiuni mai mari, ai căror nivelare ar fi foarte costisitoare, este recomandabil să se împădurească cu diferite specii ca:salcâm, plop, salcie. În unele cazuri speciale, pentru stingerea ravenelor ssunt necesare lucrări hidrotehnice mult mai scumpe şi mai greu de executat.

Torenţii  sunt caracterizaţi ca formaţiuni ale eroziunii în adâncime, în care se formează viituri mari de scurtă durată, datorită ploilor torenţiale sau topirii zăpezilor şi a căror turbiditate 50g/l. Aceştia au o răspândire mai mare în zonele montane şi pe pajiştile puternic degradate.

CAPITOLUL   II

EFECTELE EROZIUNII SOLULUI ASUPRA ÎNSUŞIRILOR SOLULUI, PROTECŢIEI SOLULUI ŞI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

 2.1 Modificarea proprietăţilor fizice şi chimice ale solului.

2.1.1. Modificarea proprietăţilor chimice ale solului.

Cercetări foarte numeroase făcute în această direcţie au stabilit gradul de modificare prin eroziune a principalilor indicatori chimici ai solului şi în primul rând a modifcării conţinutului în substanţe nutritive. Pe baza cercetărilor efectuate şi a coeficienţilor de corelaţie stabiliţi, avându-se în vedere şi producţia, s-a constatat că cei mai buni indicatori ai caracterizării fertilităţii solurilor erodate sunt cei care se referă la rezerva de humus, fosfor, carbonaţi, ca şi cei legaţi de capacitatea de apă utilă a solului. Astfel, în legătură cu modificarea conţinutului de humus, se remarcă faptul că apare o importantă diferenţiere cantitativă a acestuia, în funcţie de tipul de sol.       

În Moldova, pe solurile afectate moderat de eroziune, rezerva de humu s-a redus cu până la 48%, în timp ce pe solurile afectate puternic şi foarte puternic aceasta sa redus cu până la 83%. Reducerea considerabilă a cantităţii de humus din sol, a dus în majoritatea cazurilor la distrugerea structurii acestuia şi la micşorarea permeabilităţii şi capacităţii de infiltrare a apei. Situaţia creată favorizează în continuare dezvoltarea şi mai accentuată a fenomenului de eroziune, concomitent cu intensificarea condiţiilor necorespunzătoare creşterii şi dezvoltăriiplantelor. Pierderile cele mai importante de humus s-au produs,în majoritatea cazurilor, pe adîncimea până la 30cm. Variaţia acestuia se produce atât în funcţie de tipul de sol cât şi de intensitatea de eroziune.

Prin determinarea rezervelor de humus ale solului se produce o pierdere importantă de de materie organică şi elemente fertilizante, în special în azot, elementul cel mai afectat de eroziune. Din această cauză îngrăşămintele cu azot, încorporate pe terenurile erodate influienţează puternic producţia majorităţiiculturilor în multe zone colinare ale ţării.

În privinţa conţinutului mediu de fosfor total, se constată o situaţie analoagă humusului, pe măsura accentuării eroziunii, rezerva totală de fosfos scade, mai mult în orizonturile superioare şi mai puţin în adâncime. Astfel, în timp ce pe terenurile moderat erodate, conţinutul mediu de fosfor s-a redus la solurile studiate cu până la 29% pe terenurile erodate puternic şi tipurile de sol, pierderile cele mai mari de fosfor s-au produs în orizonturile superioare.

Pierderile prin eroziune şi a unei însemnate cantităţi de fosfor, alături de cea de azot, repreuintă unul din principalii factori ce condiţionează nivelul scăzut al producţiilor pe terenurile erodate.

La carbonaţi, spre deosebire de indicatorii analizaţi până acum, se constată o evoluţie inversă. Rezervele de carbonaţi cresc cu intensitatea de eroziune, pe întreg profilul de 1,5 ori până la 3,2,ori, pe seama orizonturilor inferioarea ajunse la zi.

          Creşterea cantităţii de carbonaţi şi reducerea însemnată a fosforului, influienţează în mod direct creşterea plantelor pe solurile erodate şi prin aceasta, producţiile obţinute.

          2.1.2.Modificarea proprietăţilor fizice ale solului.

          Prin eroziune se modifică în măsură însemnată şi însuşirile fizice ale solurilor pe care le afectează. Dintre acestea, transformările cele mai importante le suferă structura solului,în sensul scăderii stabilităţii hidrice a acesteia. Ca urmare a modificării atât a structurii cât şi a texturii, se modifică în ansamblu pe profilul solului şi relaţiile acestuia cu apa. În acestă situaţie, capacitatea de apă în câmp, coeficientul de ofilire şi intervalul umidităţii active se reduc în mod corespunzător.

          Modificarea relaţiilor solului cu apa se produce în mod diferit de la un tip de sol la altul şi în raport cu gradul de eroziune. În majoritatea cazurilor, pe măsură ce eroziunea solului avansează, cantitatea de apă pusă la dispoziţia plantelor se reduce, iar producţiile obţinute vor depinde de numărul şi intensitatea ploilor căzute în timpul vegetaţiei acestora.

          Pe solurile grele, cu acumularea argilei în orizontul B prin eroziune se produce restrângerea acestui orizont precum şi mărimea permeabilităţii lui. Îndepărtarea totală a orizontului cu argilă datorită unei eroziuni avansate duce adesea la înrăutăţirea rapidă a relaţiilor solului cu apa. La solurile brune de pădure şi cenuşiu-închis, reducerea capacităţii de apă utilă este mai mică, ajungând la maximum 22%.

          Înrăutăţiea relaţiilor solului cu factorii de vegetaţie constitue unul din principalii factori ai diminuării producţiei pe solurile erodate. Reducerea sau lipsa unei importante cantităţi de apă care să fie pusă la dispoziţia plantelor duce în cele din urmă la realizarea unor culturi necorespunzătoare care oferă şi o slabă protecţie antierozională solului.

Din prezentarea sumară a datelor privind unele modificări ce se produc în sol ca urmare a eroziunii solului, reiese faptul că proprietăţile chimice ale solului erodate sunt mai puternic influienţate de eroziune decât cele fizice. Astfel,în timp ce pe solurile afectate foarte puternic de eroziune, valoarea indicatorilor chimici se reduc cu până la 83%a celor fizici se modifică cu maximum 30%.Această înseamnă că pentru a se putea obţine producţii mai corespunzătoare pe solurile erodate este necesar ca lucrările de ameliorare să se îndrepte în primul rând spre înbunătăţirea proprietăţilor chimice ale acestora.

      2.2. REGIMUL UMIDITĂŢII SOLULUI.

      2.2.1.Solul -  veriga in reglarea bilantului hidric

          Solul intervine în circuitul hidrologic ca receptor, rezervor şi reglator al umidităţii, contribuind, stfel, la tamponarea axcedentelor şi deficitelor periodice ale bilanţului hidrologic al teritoriului. Prin intermediul solului se intervine, pe diferite căi, în reglareaunor elemente de bilanţ hidric, aducându-se, aşadar, o contribuţieimportantă la creşterea eficienţei în utilizarea resurselor de apă şi, în acelaş timp, la sporirea producţiei de biomasă, deci, la intensificarea conversiei energiei solare în energie alimentară.

          Capacitatea maximă a solului de înmagazinare a apei accesibile plantelor depinde de anumite caracteristici ale lui.În această privinţă, unul din indicii sintetici ai solului este volumul edafic util pentru plante, adică volumul de sol accesibil sistemului radicular al plantelor. Datorită variaţiei teritoriale a solurilor, acest volum nu este uniform.

          Capacitatea maximă a solului de înmagazinare a apei accesibile plantelor este, pe teritoriul agricol al României, de circa 20km³, adică în medie 134mm. Orice aport absolut de apă din precipitaşii sau alte surse, care depăşesc această valoare, este excedentar din punctul de vedere al bilanţului hidrologic actual al solului. În funcţie de varietatea de condiţii privind permeabilitatea solului, relieful, litologia şi hidrologia, acest excedent de apă poate să treacă în apa freatică prin infiltraţie, să se scurgă la suprafaţa terenului său să băltească pe sol, provocând dereglarea echilibrului normal al bilanţului hidric, fapt care are repercursiuni atât asupra landşaftului natural, mediului înconjurător, cât şi asupra fertilităţii solului, asupra activităţii economice constituind, de fapt, un factor de poluare a solului.

          În ce priveşte ţara noastră, suprafaţa totală, care potenţial poate fi afectată de poluare prin exces de apă în anii extrem de ploioşi, se estimează la circa 7400mii ha teren agricol, respectiv circa 4.200mii ha teren arabil.

          În anumiţi ani, din cauza precipitaţiilor mai bogate decât media multianuală, precum şi a unor aporturi suplimentare de apă în sistemele de irigaţii, neasigurate cu drenaj, cu reţeaua de aducţiune insuficient impermeabilizată şi cu unele deficienţe în expoatare, ca şi din cauza intensificării proceselor de compactare a solului, se constată acentuarea acestui fenomen şi extinderea suprafeţelor cu soluri poluate prin exces de apă.

          În zilele noastre nu se poate vorbi de exces de apă pentru culturile din România, dar în schimb se poate vorbi de problema secetei. Culturile nu au apă la timpul potrivit, precipitaţiile sunt foarte scăzute în anumite perioade, iar când plouă culturile nu mai pot fi ajutate prea mult, cantităţile de apă în anumite zone fiind prea mari au loc inundaţii de proporţii”spectaculoase”. Agricultorii pentru a nu-şi pierde în totalitate investiţiile făcute îşi irigă culturile dar producţia obţinută de obicei nu acoperă investiţiile.

          2.2.2. COMPACTAREA SOLULUI

          O preocupare tot mai mare o reprezintă fenomenul de compactare sau tasare a solului datorită executării lucrărilor agricole cu maşini grele, creşterii numărului de treceri cu maşinile şi alte utilaje, efectuării lucrărilor de bază ale soluluiîn condiţiile de umiditate necorespunzătoare, lipsei unor asolamente adecvate cu predominarea culturilor prăşitoare. Din această cauză, capacitatea productivă a solului este afectată prin distrugerea structurii, reducerea aeraţiei şi permeabilităţii, afectarea regimului hidric şi termic, dereglarea regimuluidin sol, toate acestea constituind unfenomen de poluare a solului.     

          Intensitatea acestui fenomen depinde de textura solului, lipsa materiei organice, condiţiile climatice, plantele cultivate şi, posibil, de gradul de dezvoltare a plantelor în momentul în care rădăcinile ajung la stratul compact.

          În ţara noastră, aproape întreaga suprafaţă arabilă prezintă o înrăutăţire evidentă a stării fizice şi structurii în stratul arat şi imediat sub acesta cu perspectiva acentuării acestei situaţi în condiţiile practicării sistemului actual de lucrare a solului.

          Pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, pe lângă lucrările de reafânare periodică, sunt necesare aplicarea unei rotaţii de lungă durată şi îmbunătăţirea structurii culturilor, cu participarea corespunzătoare a ierburilor perene şi plantelor leguminoase în vederea creşterii conşinutului de humus şi înbunătăţirii însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului, în condiţiile unei dotări corespunzătoare de maşini şi utilaje care să asigure executarea lucrărilur solului în perioade optime. Pe lângă compactare, la unele soluri slab structurate şi săraceîn humus, are loc formarea crustei.

          Formarea crustei este un fenomen deosebit de răspândit.În general, dacă în cazul solurilor argiloase, în condiţiile reducerii conţinutului de materie organică şi, implicit, a activităţii pedofaunei, se mai poate vorbi, totuşi, de o oarecare stabilitatea agregatelor structurale, îm cazul solurilor lutoase şi a celor cu un conţinut ridicat de nisip fin, aceste procese duc la diminuarea considerabilă a stabilităţii agregatelor structurale care, sub acţiunea unor facrori extremi defavorabili, se desfac cu uşurinţă, formând crustă.

          Unul din agenţii extremi ai formării crustei este ploaia, la care, în cazul solurilor irigate, se adaugă cu efect intens irigaţia prin aspersiune.

          Situaţii mai grave le prezintă compactareacare are loc în interiorul solului. Permeabilitatea unui asemenea strat compact este destul de scăzută, iar lipsa materiei organice împiedică consolidarea eventualelor spaţii lacunare care pot apare sub acţiunea rădăcinilir sau altor factori.

          Desigur, şi aceste forme de compactare pot fi combătute cu ajutorul unor lucrări corespunzătoare. Dar eficacitatea acestor lucrări depinde de stabilitatea structurii noi formate care, în condiţiile insuficienţei materiei organice din sol, este foarte slabă.

          2.3 REDUCEREA PRODUCŢIILOR AGRICOLE.

          Consecinţa directă a înrăutăţirii proprietăţilor solurilor pe care le afectează eroziunea este reducerea producţiilor agricole cu atât mai mult cu cât procesul este mai avansat. Ca urmare a acestui fapt, de multe ori, starea de eroziune a solului poate fi apreciată după reducerea nivelului producţiei în raport cu cea obţinutăpe terenurile neerodate.

          Atât la grâu cât şi la porumb şi mazăre, eroziunea solului produce modificări importante în creşterea şi dezvoltarea acestora.

          Astfel, făcând comparaţii înte valorile înregistrate pe terenul neerodat şi cele înregistrate pe terenul afectat de eroziune foarte puternică se constată că la grâu şi mazăre numărul de plante la unitatea de suprafaţă s-a reduscu până la 40% deşi s-a însămânţat aceeaşi cantitate de sămânţă. Condiţiile necorespunzătoarepentru plantele cultivate pe terenurile erodate sunt puternic evidenţiate şi în aspectul culturilor.

          În timp ce la mazăre înălţimea plantelor s-a redus datorită eroziunii cu până la 30cm, la grâu reducerea a fost cu până la 50cm, iar la porumb de maximum 83%.În toate cazurile pe terenurile afectate de eroziune numărul şi mărimea spicelor, ştiuleţelor sau păstăilor s-au redus cu până la 66%.

          Analizând producţia obţinută pe terenurile afectatede eroziune, se constată că această scade pe măsură ce eroziunea creşte, însă în mod diferit, în funcţie de tipul de sol şi în raport cu gradul de modificare a proprietăţilor orizonturilor ajunse la suprafaţă prin eroziune. După erodarea completă a orizontului de humus, producţia depinde atât de rezerva de humus şi de substanţele nutritive asimilabile rămase în orizonturile inferioare, cît şi de prpprietăţile fizice ale solurilor.

          Diminuarea producţiei de grâu are loc atât în funcţie de reducerea rezervelor de humus pe adâncimea 0-30cm cât şi în funcţie de tipul şi caracteristicile solului. Din acest punct de vedere se constată că producţiile cele mai mici se înregistrează întotdeauna pe solurile de tipul cernoziomurilor levigate şi pe brunul de pădure format pe marme. Scăderile cele mai mici de recoltă s-au înregistrat pe solul de pădure cenuşiu-închis.

          O evoluţie asemănătoare a producţiilor se constată şi la grâu, în funcţie de rezerva de fosfor asimilabil din sol. Astfel, dacă în cazul reducerii conţinutului de humus cu 50% faţă de cantitatea exixtentă pe terenul neerodat, producţia de grâu s-a redus cu valori cuprinse între 43% şi 74%, reducerea rezervelor de fosfor cu aceeaşi valoare diminuiază producţianumai cu 26-66%. Cu toate acestea, pierderile de producţie datorate reducerii conţinutuluiîn fosfor asimilabil pe terenurile în pantă sunt importante.

          La porumbul pentru boabe, diminuările de producţie sumt asemănătoare celor de la grâu, cu deosebirea că diferenţa între valorile producţiei înregistrate pe terenul neerodat şi cele înregistrate pe terenul foarte erodat, este mai mare de 2600-3300kg/ha. Şi în cazul porumbului se costată că, îndepărtarea prin eroziune a orizonturilor superioare duce la scăderii importante de producţie de 13-79%.

          Producţiile la mazărea de boabe, înregistrate pe solurile studiate sunt apropiate ca valoare, diferenţele oscilând între 100-300hg/ha.

          Şi la această cultură nivelul producţiei a fost influienţat în cea mai mare măsură de intensitatea de eroziune a solului. Diferenţa de producţie între solul moderat şi cel afectat foarte puternic de eroziune oscilează între 1280hg/ha pe cernoziomul mediu levigat şi 1150hg/ha pe solul brun de pădure.

          Din datele prevăzute rezultă că erodarea solurilor duce în toate zonele la scăderi importante de producţie, acestea fiind cu atât mai mari cu cât intensitatea de eroziune este mai accentuată.

          În concluzie, în etapa actuală, când se pune tot mai mult accentul pe intensificarea agriculturii, an de an se vor înregistra pe solurile erodate producţii tot mai mici, dacă nu se intervine cu măsuri de combatere a eroziunii şi de ameliorare a fertilităţii solurilor erodate.

          2.4. COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI DE PE PANTE.

          2.4.1.Factorii care influienţează eroziunea.

          Eroziunea solului este un fenomen complex de distrugere şi de îndepărtare asolului şi a rocilor moi şi este produsă de către apele care se scurg sau de către vânt.

          Eroziunea produsă de către apă se manifestă pe terenurile situate pe pante. Scurgându-se pe suprafaţa versanţilor, apa din precipitaţii, în drumul ei spală solul ţi-l transportă. Cu timpul, aceste terenuri devin sterpe, frământate de ogaşe şi făgaşe şi ca urmare sunt scoase din folosinţă agricolă.

          Factorii principali, care favorizează eroziunea produsă de către apă sunt:

          RELIEFUL.

          Cu cât relieful este mai înclinat, deci nu o pantă mai mare, cu atât apa se scurge mai repede şi eroziunea este mai puternică, cu cât lungimea versantului este mai mare cu atât se adună mai multă apă din precipitaţii şi ca urmare forţa ei de distrugere este mai mare. Versanţii situaţi pe partea nordică a dealurilor fiind mai puţin însoriţi sunt mai umezi şi mai înerbaţi şi deci mai feriţi de eroziune decât cei cu expoziţie sudică pe care, în plus acţionează şi scurgerile din primăvară provenite din topirea mai repede a zăpezilor.

          PRECIPITAŢIILE.

          Este o structură cu agregate stabile şi care este mai afânat, permite infiltrarea apei şi deci scurgerea pe versanţi este micşorată. Dimpotrivă, solurile fără structură şi mai   puţin permeabile sunt mai uşor erodate de apa care se scurge.

          ROCILE cu cât sunt mai moi, cedează mai uşor la mărunţire şi deci sunt mai repede erodate.

          VEGETAŢIA are un mare rol în protecţia solului. Frunzele opresc picăturile de apă ca acestea să nu izbească direct solul; tulpinele sunt ca nişte obstacole în calea apei, micşorându-i viteza descurgere şi ca urmare apa are mai mult timp să se infiltreze în sol; rădăcinile fixează solul şi eroziunea este micşorată. Cu cât vegetaţia este mai încheiată cu atît eroziunea este mai redusă.

          MODUL CUM ESTE FOLOSIT TERENUL poate să favorizeze sau să împiedice eroziunea. De exemplu acolo unde lucrările solului se se fac pe direcţia pantei, adică din deal în vale, apa se scurge uşor printre şanţurile dintre brazde, sau acolo unde se distruge covorul vegetal se declanşează eroziunea. Dimpotrivă, măsurile raţionale, aşa cum se arată mai departe, stăvilesc eroziunea solului.

          2.4.2. PAGUBE PROVOCATE DE EROZIUNE

          Pagubele provocate de eroziune sunt deosebit de mari şi de variate atât pentru agricultură cît şi pentru întreaga economie naţională.

          Eroziunea distruge stratul fertil de sol.

          Măsurătorile au dovedit că odată cu apa unor ploi mari, torenţiale, se spală câteva sute de tonede sol de pe suprafaţa de un ha.La început se transportă substanţele nutritivemai uşor solubile şi particulele de sol mai fine după care urmează cele grosiere.Cu timpul stratul de sol se subţiază, plantele întâlnesc an de an condiţii tot mai vitrege de viaţă şi produc tot mai puţin. În final, terenul este scos din circuitul agricol. Se cunoaşte faptul că în condiţii naturale, un strst de sol gros de un cm se formează în decurs de 2-3 sute ani. Prin urmare stratul arabil de sol format în decurs de cîteva mii de ani poate fi distrus de către eroziune în câteva zeci de ani iar uneori chiar în câţiva ani.

          Eroziunea produce mari dificultăţi în exploatarea teritoriului.        Pe terenurile erodat, stratul de pământ care rămâne la suprafaţă se lucrează din ce în ce mai greu, cu un consum tot mai mare de combustibil.Când eroziunea avansează se formează ogaşe, făgaşe, ravene, teritoriul devine fragmentat, nu se mai poate lucra cu maşinile agricole, se distrug drumurile de acces.

          Eroziunea favorizează inundaţiile.

          Apa care se scurge reprede pe pante, nefiind oprităde vegetaţie, nu se infiltrează, se adună în cantităţi mari, crescdebitele râurilor şi, ca urmare, acestea se revarsă peste albiile lor şi inundând teritoriile din lume, căile ferate şi drumurile, aşezămintele etc.

          Solul transportat de pe pante odată cu apa care se scurge ajunge în iazuri şi în lacurile de acumularea apei, unde se depune.Se produce deci, colmatarea, adică înălţarea fundului acestuia.

          Eroziunea sporeşte seceta şi înrăutăţeşte alimentarea cu apă.

          Acolo de unde apa se scurge, deci nu se infiltrează în sol, plantele suferă la secetă.În plus scade nivelur apelor freatice, o serie de izvoare dispar şi treptat se reduce alimentarea râurilor cu apă.

          Suprafeţele erodate de eroziune în România.

          Aproximativ 2/3 din suprafaţa ţării noastre şi peste 50%din suprafaţa arabilă sunt terenuri situate în pante şi expuse fenomenului de eroziune.

          În general, în munţi, datorită condiţiilor climatice favorabile, s-a format o vegetaţie lemnoasăşi ierboasă ce protejează solul împotriva eroziunii. În regiunile de deal însă, eroziunea afectează suprafeţe farte mari.

          Degradarea solului prin eroziune, în ţara noastră, a început odată cu defrişarea neraţională a unor mai mari suprafeţe de păduri din zonele de deal şi de munte. Procesul sa intensificat datorită măsurilor neraşionale de folosire a pământului. Cele mai afectate de eroziune  sunt terenurile din Podişul Moldovei, respectiv bazinele hidrografice ale Bârladului, Zeletinului, Valea Chinejii. Suprafeţele puternic erodate se întâlnesc în zona de curbură a Carpaţilor şi anume în Bazinele hidrografice ale Slănicului, Buzăului, Sărăţelului Bercăi.

          2.5. MĂSURI ANTIEROZIONALE PE TERENURI ÎN PANTĂ.

          2.5.1.Organizarea teritoriului.

          Combaterea eroziunii solului este o acţiune complexă, cuprinde mai multe lucruri, fiecare cu rol important în protecţia solului. Prima lucrare cu care se începe această activitate este organizarea teritoriului. Pe baza unor studii amănunţite privind gradul de frământare a teritoriului şi fertilitatea solului, clipa şi în deosebi precipitaţiile care cad în zonă, vegetaţia naturală etc. se stabileşte pentru fiecare suprafaţă care este cea mai raţională folosire, se delimitează solele asolamentului, se tratează drumurile, se stabilesc lucrările speciale care necisită a fi executate.

2.5.2Alegerea plantelor de cultura

          Din punct de vedere al protecţiei solului împotriva eroziunii, plantele de cultură se diferenţiază foarte mult. Protecţia depinde de viteza de creştere a plantelor, de gradul de acoperire a pământului, de lucrările care se fac pentru cultivarea lor şi altele.

          Plantele care se seamănă mai des, care acoperă mai bine solul opresc picăturile de ploaie ca să izbească direct în sol, micşorează viteza de scurgere a apei, o obligă să se infiltreze în sol şi astfel se evită eroziunea solului.Dimpotrivă, printre, rândurile de pante prăşitoare apa se scurge în voie şi antrenează stratul fertil din sol.

          După modul cum protejează solul, plantele de cultură se grupează astfel:   

     - foarte bune prăşitoare sunt leguminoasele şi gramineile perene, începând cu al doilea an de folosinţă

      - bune protectoare sunt cerealele păioase, leguminoasele şi gramineile perene în anul I de folosinţă şi culturile furajere anuale

      - mijlociu protectoare sunt plantele leguminoase anuale

      - slab protectoare sunt plantele prîşitoare: porumbul, floarea-soarelor, cartoful, sfecla.

          2.5.3.Cultivarea plantelor in fasii

          Aşa cum s-a precizat anterior, pe terenurile situate pe pante, deseori trebuie să cultivăm şi plante prăşitoare.În asemenea situaţii, pentru a preveni procesul de eroziune, ele se cultivă numai pe o parte din solă sau din versant sub formă de fâşii cultivate cu plante protectoare. Fâşiile se amplaseaza de-a curmezişul pantei. Apa din precipitaţii care cad pe suprafaţa de teren cultivate cu plante prăşitoare se scurge împreună cu solul erodat dar se opreşte în fâşiia cu plante semănate des. Aici, apa se infiltrează iar solul se depune.

          Lăţimea fâşiilor variaza, în funcţie de înclinaţia terenului, între 20-150m, fiind mai mică pe terenurile cu înclinaţie mai mare. Pentru ca lucrările mecanizate să se execute uşor este necesar ca lăţimea fâşiilor să fie egală pe toată lungimea lor, să se evite clinurile şi să corespundă cu cu un multiplu al lăţimii agregatelor de lucru, îndeosebi cu a celor de semănat. Numărul fâşiilor creşte cu lungimea versantuluide la 2-3 pâna la 6-7 fâşii pe un versant.

          2.5.4.Sistemul de cultura in benzi inierbate

          Aceasta este un  un mod de cultivare a plantelor care se practică pe terenurile din zonele mai umede şi cu pericol mai mare de eroziune. Benzile înierbate numite şi benzi tampon, sunt fâşii înguste de teren, late de 4-10m, orientate de-a curmezişul pantei şi care se seamănă cu ierburi. Între benzi sunt fâşii de teren care se cultivă cu plante. Benzile înierbate au scopul de a reţine apa împreună cu solul erodat care se scurge de pe fâşia vecină. Apa se infiltrează iar solul se depune.

          Lăţimea benzilor înierbate variază între 4-10m fiind mai lată dacă panta este mai înclinată sau dacă banda se află mai spre partea de jos a versantului unde cattitatea de apă care se scurge, adunată de pe tot versantul, este mai mare. Distanţa dintre benzi, deci lăţimea fâşiilor care se cultivă, variază între 20-150m, fiind mai mică pe terenurile cu înclinaţie mai mare. Pe un versant, numărul de benzi înierbate, respectiv numărul de fâşii cultivate, creşte cu lungimea versantului şi cu înclinarea sa. Este necesar ca fâşia de teren cultivată să aibă aceeaşi lăţime pe toată lungimea sa.

          Ca ierburi se pot semăna: lucerna, sparceta, gizdeiul, golomăt, obsiga nearistată şi altele, o singură plantă sau în amestec două, trei plante.

          Acest sistem se deosebeşte de sistemul de cultură în fâşii, prezentat anterior, atât prin prezenţa benzilor înierbate cât şi prin faptul că fâşiile cultivate pe un versant pot să aparţină la acelaşi plan de cultură chiar şi prăşitoare, deoarece stăvilirea eroziunii solului este asiguratăde către benzile înierbate.

          2.5.5.Particularitatile masurilor agrotehnice

          Pe terenurile în pantă toate măsurile agrotehnice trebuie executate astfel încât să contribue la stăvilirea eroziunii solului.

          Un rol deosebit de important îl are nivelarea vadurilor, ogaşelor şi ravenelor cu adâncime mică. Prin această lucrare se astupă micile depresiuni care colectează apa şi permit ca aceasta să se scurgă concentrat şi să accentuieze eroziunea. În plus, pe un teren nivelat sau uşor modelat, se pot executa în mod necorespunzător lucrările mecanizate.

          Arătura şi în general toate lucrările solului pe astfel de terenuri se execută de-a curmezişul pantei. Coamele brazdelor şi micile rigole rămase între brazde opresc apa şi o obligă să se infiltreze în sol. Fiind oprită scurgerea apei este îndepîrtat şi pericolul spălării solului.

          Pe terenurile compacte greu permeabile se lucrează cu scarificatorul sau cu maşina de afânat solul. Lucrarea se face odată la 3-4 ani şi la adâncimea de 40-60m. Mărind permeabilitatea solului se evită scurgerile de apă.

          Aplicarea îngrăşămintelor constitue un mijloc foarte important de combatere a eroziunii solului. Gunoiul de grajd contribue la sporirea conţinutului de humus, determină ameliorarea structurii solului, măreşte capacitatea de infiltrare şi de reţinere a apei. În numeroase cazuri, prin eroziune s-au îndepărtat o parte din substanţele nutritive. Solurile erodate sunt deci mai sărace şi ca urmare, plantele de cultură au nevoie de cantităţi sporite de îngrăşăminte atât chimice cât şi organice.

          Semănatul culturilor, de asemenea, se face de-a curmezişul pantei pentru ca rândurile de plante să oprească scurgerea apei.

          Terasele sunt suprafeţele orizontale amenajate de regulă cu maşini speciale şi orientate de-a curmezişul versanţilor. Ele se construiesc pe terenurile cu pantă maree cu scopul de a permite executarea lucrărilor agricole. Terasele amenajate pe terenurile cu înclinaţie mare se plantează cu pomi şi viţă de vie.Terasele de pe terenurile arabile sunt folodite pentru cultivarea plantelor.

          Agroterasele sunt terase executate prin arătură pe terenurile arabilă cu înclinaţie cuprinsă între 12-28%. Ele se formează treptat, în decurs de 5-10 ani, folosind plugul reversibil. Arăturile se fac pe fâşii iar brazdele se revarsă numai în vale. După primul arat al fâşiei se formează în partea de sus un şanţ, iar în partea de jos o coamă. În anii următori, cu fiecare arătură, coama de jos se înalţă din ce în ce mai mult, iar fâşia se transformă treptat în terasă. Se poate grăbi formarea teraselor arând de mai multe ori în acelaş an.

          Pe terenurile cu eroziune avansată se fac lucrări speciale. Aşa de exemplu, se construiesc gărduleţe, se căptuşesc malurile ravenelor cu brazde de iarnă, se fac baraje de piatră.

           

             

CAPITOLUL III

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

CONCLUZII

-ca urmare a eroziunii solului, reiese faptul că proprietăţile chimiceale solurilor erodate sunt mai puternic influienţate de eroziune decât cele fizice.

-pentru a se putea obţine producţii corespunzătoarepe solurile erodate, este necesar ca lucrările de ameliorare să se îndrepte în primul rând spre înbunătăţirea proprietăţilor chimice ale acestora.

-pentru prevenirea şi combaterea compactării solului, pe lângă lucrările de reafânare periodică, sunt necesarea aplicarea unei rotaţii de lungă durată şi îmbunătăţirii structurii culturilor, cu participarea corespunzătoare a ierburilor perene şi plantelor leguminoase în vederea creşterii conţinutului de humus şi îmbunătăţirii însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului, în condiţiile unor dotări corespunzătoare de maşini şi utilaje care să asigure executarea lucrărilor solului în perioadele optime.

          -consecinţa directă a înrăutăţirii proprietăţilor solurilor pe care le afectează eroziunea este reducerea producţiilor agricole cu atât mai mult cu cât procesul este mai avansat.Ca urmare a acestui fapt, de multe ori, starea de eroziune a solului poate fi apreciată după reducerea nivelului de producţie în raport cu cea obţinută pe terenurile neerodate.

          -eroziunea produce mari dificultăţi în exploatarea teritoriului.

          -eroziunea favorizează inundaţiile

          -eroziunea sporeşte seceta şi înrăutăţeşte alimentarea cu apă.

          -aplicarea îngrăşămintelor constitue un mijloc foarte important de combatere a eroziunii solului.

          -gonoiul de grajd constitue la sporirea conţinutului de humus, determină ameliorarea structurii solului, măreşte capacitatea de infiltrare şi de reţinere a apei.

          -semănatul culturilor, de asemenea, se face de-a curmezişul pantei pentru ca rândurile de plante să oprească scurgerea apei.

                            

RECOMANDARI

          -lucrările mecanice de prelucrare şi pregătire a terenurilor în vederea însămânţătiise efectuiază pe curbele de nivel pentru a preântâmpina eroziunea solului.

          - pe terenurile în pantă se vor semăna în vârful pantei culturi protectoare(grâu, mazăre, lucernă) iar la piciorul pantei culturi prăşitoare.

          - se recomandă utilizarea o dată la 3-4 ani a fertilizării organice cu doze de 30-40 to gunoi de graj/ha

          - pentru refacera însuşirilor chimice ale solurilor erodate se recomandă cartarea agrochimică pentru a efectua o fertilizare şi amendare ştiinţifică.

          - se recomandă cultivarea culturilor cu efect poziiv în refacerea proprietăţilor solului cum ar fi leguminoasele.

          - nu se recomandă arderea miriştirilor şi a resturilor vegetale pe aceste terenuri cunoscându-se rolul resturilor vegetale în refacerea însuşirilor solului

          - se va evita tasarea solurilor prin treceri repetate cu agregate mecanice

          - stabilirea rotaţiei în funcţie de cerinţele speciilor cultivate faţă de fertilitatea solului Ex:pe terenurile erodate dau producţii bune ovăzul, secara, plantele furajere;

          - nu se recomandă păşunatul excesiv şi dezordonat.

NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII

          -organizarea locului de muncă în condiţii corespunzătoare lucrării ce urmează a fi efectuată;

          -purtarea echipamentului de protecţie;

          -se verifică şi se manevrează corespunzător echipamentul de protecţie;

          -se interzice joaca în timpul efectuăriilucrărilor ;

          -se manevrează cu atenţie materialele utilizate ;

          -respectare întocmai a etapelor şi operaţiunilor în desfăşurarea lucrărilor;

          -determinarile indicilor calitativi ai apei şi solului se vor efectua cu personal calificat şi instruit în laboratoarele de specialitate folosind aparatura corespunzătoare;

          -efectuarea analizelor de mediu se vor efectua respectând standarde de mediu care se aplică pe teritoriul nostru;

BIBLIOGRAFIE

1. Filip Gh.-Organizarea teritoriului în pantă „Probleme agricole nr. 7. 1973” ;

2. Gheorghiţă Eugen – Măsurile antierozionale luate în bazinul hidrografic Racova-Jud. Vaslui „Producţia vegetală nr. 1. 1976”;

3. Havriliuc A. –Măsuri şi lucrări antierozionale la Staţiunea Perieni „Probleme agricole nr.7. 1973”;

4. Iuraşcu C.şi colab.- Metode de combatere a eroziunii solului aplicate pe terenurile arabile în pantă în regiunea Iaşi şi eficienţa lor.”Probleme agricole nr. 9. 1965.”;

5. Costache I. Şi colab.- Agrotehnica terenurilor în pantă. Editura Agrosilvică, Bucureşti 1968.

6. Dumitrescu N.-Metode agrotehnice pentru sporirea producţiei agricole în Moldova.Combaterea eroziunii solului. Edit.Ştiinţifică,Bucureşti, 1960.

7. Băloi V. Şi colab.- Considerente privind amenajarea terenurilor cu alunecări şi procese de eroziune. Folosirea raţională a terenurilor în pantă. Bucureşti, 1977. Centrul de material didactic şi propagandă agricolă.

8. Blegu N. Şi colab.- Lucrări de combatere a eroziunii solului în bazinul hidrografic Vasluieţ. Probleme agricole nr. 7. 1973.

9. Boerescu I.- Măsurile antierozionale şi efectul lor la C.A.P. Carpiniştea- Buzău. Producţia vegetală nr. 1. 1976.

10. Boiangiu S.- Lucrările de prevenire şi combatere a eroziunii solului executate în regiunea Galaţi, pe terenurile agricole în pantă. Probleme agricole nr.7. 1961.

11. Caurea Gh.- Efectul lucrărilor antierozionale asupra potenţialului economic al unităţilor agricole din bazinul hidrograficVasluieţ. Cercetări agronomice în Moldova nr.1, 1982.

12. Luca Al. Şi colab.- Combaterea eroziunii şi refacerea fertilităţii solului în Podişul Central Moldovenesc. Probleme agricole nr. 8. 1963.

-13. Luca Al. Şi colab.- Rezultate privind scurgerea şi eroziunea solului în Podişul Bârladului. Analele Secţiei de Pedologie Vol××× 1964.