Studiul functionarii transmisiei prin curele

Ministrul Educatiei, Cercetarii Tineretului si                    Sportului

         Colegiul Tehnic ,,Marcel Guguianu” Zorleni

PROIECT DE CERTIFICARE  A COMPETENTELOR PROFESIONALE

            

             Specializarea, Tehnician Proiectant CAD

Indrumator                                               Candidat

Prof. Huluta Aurora                 Arhire Laurentiu Marian

                                                                    cls XII-D  

Tema proiectului

Studiul functionarii transmisiei prin curele

Cuprins

Argument....................................................................................................4.

Capitolul.I.Caracterizare.Clasificare.Domenii de folosire..........................5.

I.1.Tipuri de curele.Materiale.Elemente constructive.................................7.

I.1.1.Curele late netede(lise)........................................................................7.

I.1.2.Curele late dintate(sincrone)..............................................................10.

I.1.3.Imbinarea capetelor curelelor late......................................................12.

I.1.4.Curele trapezoidale.............................................................................13.

Capitolul.II.Roti pentru transmisiile prin curele.........................................15.

II.1.Roti pentru transmisiile prin curele late(netede)..................................16.

II.1.1.Roti pentru transmisiile prin curele trapezoidale...............................18.

II.1.2.Roti pentru transmisiile prin curele dintate(sincrone).......................19.

Capitolul III.Sisteme de tensionare a curelei...............................................19.

III.1.Sisteme de tensionare permanente.......................................................19.

III.1.1.Tensionarea realizata prin elasticitatea curelei.................................20.

III.1.2.Tensionare realizata prin aplicarea unor forte exterioare.................21.

III.2.Sisteme de tensionare automata..........................................................22.

Capitolul.IV.Calculul transmisiilor prin curele...........................................24.

IV.1.Elemente geometrice...........................................................................24.

IV.2.Calculul de rezistenta..........................................................................27.

IV.2.1.Sarcini(forte) ce incarca ramurile curelei.........................................27.

IV.2.2.Cinematica transmisiilor prin curele.Randament.............................28.

Capitolul.V.Calculul de rezistenta al transmisiilor prin curele...................29.

V.1.Metodologia de proiectare a transmisiilor prin curele..........................29.

CapitolulVI.Norme de tehnica securitatii si igiena a muncii.......................30.

Anexe...........................................................................................................31.

Bibliografie..................................................................................................34.

Argument

  Transmisiile prin curele  au rolul de a prelua si transmite  miscarea de rotatie de la o roata conducatoare la una condusa prin intermediul elemntului   flexibil  tensionat numit curea.

  Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate).

  Materialele pentru aceste curele pot fi: pielea, ţesăturile textile, pânza cauciucată, materialele plastice, benzile metalice.

  Clasificarea curelelor se face în funcţie de forma secţiunii curelei, (iar clasificarea transmisiilor prin curele se face în funcţie de poziţia relativă a axelor arborilor, a numărului de arbori antrenaţi (conduşi) şi a raportului de transmitere realizat.

  După forma secţiunii, curelele pot fi: late,politriunghiulare,dinţate, trapezoidale,rotunde.

 Transmiterea sarcinii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre dinţii curelei şi cei ai roţii (în cazul transmisiilor fără alunecare).

  Pentru realizarea forţelor de frecare dintre curea (curele) şi roţile de curea, necesare la transmisiile cu alunecare pentru transmiterea momentului de torsiune, este necesară tensionarea curelei. Aceasta se poate realiza periodic, printr-un montaj adecvat, sau continuu, în timpul funcţionării.

  Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri: sisteme de tensionare permanentă, independente de momentul de torsiune transmis, dar proiectate pentru transmiterea acestuia, respectiv sisteme de tensionare automată, care realizează o tensionare variabilă, funcţie de momentul de torsiune transmis.

 Comparativ cu celelalte transmisii mecanice, transmisiile prin curele cu alunecare prezintă o serie de avantaje: se montează şi se întreţin uşor;

funcţionează fără zgomot; amortizează şocurile şi vibraţiile; necesită precizie de execuţie şi montaj relativ reduse; costurile de fabricaţie sunt reduse; transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori; permit antrenarea simultană a mai multor arbori; funcţionează la viteze mari; asigură protecţia împotriva suprasarcinilor.

Capitolul.I. Caracterizare.Clasificare.Domenii de folosire

    Transmisiile prin curele sunt transmisii mecanice, care realizează transmiterea mişcării de rotaţie şi a sarcinii, de la o roată motoare la una sau mai multe roţi conduse, prin intermediul unui element flexibil, fără sfârşit, numit curea.

    Transmiterea mişcării se poate realiza cu alunecare (la transmisiile prin curele late sau trapezoidale) sau fără alunecare (la transmisiile prin curele dinţate).

    Transmiterea sarcinii se realizează prin intermediul frecării care ia naştere între suprafeţele în contact ale curelei şi roţilor de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre dinţii curelei şi cei ai roţii (în cazul transmisiilor fără alunecare).

O transmisie prin curele se compune din roţile de curea – conducătoare 1 şi condusă 2 – elementul de legătură (cureaua) 3 (fig.3.1), sistemul de întindere şi apărători de protecţie.

Fig.3.1

    Forţa necesară de apăsare a curelei pe roţile de curea se realizează la montaj, prin întinderea (deformarea elastică) curelei.

Comparativ cu celelalte transmisii mecanice, transmisiile prin curele cu alunecare prezintă o serie de avantaje: se montează şi se întreţin uşor;

funcţionează fără zgomot; amortizează şocurile şi vibraţiile; necesită precizie de execuţie şi montaj relativ reduse; costurile de fabricaţie sunt reduse; transmit sarcina la distanţe relativ mari între arbori; permit antrenarea simultană a mai multor arbori; funcţionează la viteze mari; asigură protecţia împotriva suprasarcinilor.

   Dintre dezavantajele acestor transmisii se pot menţiona: capacitate de încărcare limitată; dimensiuni de gabarit mari, comparativ cu transmisiile prin roţi dinţate; forţe de pretensionare mari, care solicită arborii şi reazemele; raport de transmitere variabil, ca urmare a alunecării curelei pe

roţi; sensibilitate mărită la căldură şi umiditate; durabilitate limitată; necesitatea utilizării unor dispozitive de întindere a curelei.

  Unele dintre dezavantajele transmisiilor cu alunecare sunt anulate de transmisiile prin curele dinţate. Astfel: mişcarea se transmite sincron, vitezele unghiulare ale roţilor fiind constante şi ridicate; randamentul mecanic este mai ridicat; pretensionare mai mică la montaj, deci o solicitare

redusă a arborilor şi lagărelor.

   Principalele dezavantaje ale transmisiilor prin curele dinţate sunt legate atât de tehnologia de execuţie, mai pretenţioasă, atât a roţilor de curea dinţate cât şi a curelelor, cât şi de costurile montajului.

  Clasificarea curelelor se face în funcţie de forma secţiunii curelei (fig. 3.2), iar clasificarea transmisiilor prin curele se face în funcţie de poziţia relativă a axelor arborilor, a numărului de arbori antrenaţi (conduşi) şi a raportului de transmitere realizat.

  După forma secţiunii, curelele pot fi: late (netede – fig. 3.2, a, politriunghiulare – fig. 3.2, b, dinţate – fig. 3.2, c), trapezoidale (fig. 3.2, d), rotunde (fig. 3.2, e).

Fig.3.2

  Transmisiile prin curele late pot transmite puteri până la P = 2000 kW, la viteze periferice v £ 12 m/s şi rapoarte de transmitere i £ 6 (maxim 10). Utilizarea curelelor moderne, de tip compound, a dus la ridicarea performanţelor acestora, domeniul lor de utilizare fiind: P£ 5000 kW; v £ 100 m/s; i £ 10 (maxim 20).

  Transmisiile prin curele late politriunghiulare (Poly-V) transmit puteri P £ 2500 kW, la viteze periferice v £ 50 m/s.

  Transmisiile prin curele late dinţate pot transmite puteri până la P = 400 kW, la viteze periferice v £ 80 m/s şi rapoarte de transmitere i £ 8 (maxim 10).

  Transmisiile prin curele trapezoidale pot transmite puteri până la P = 1200 kW, la viteze periferice v £ 50m/s, atunci când distanţa dintre axe A < 3 m, iar raportul de transmitere maxim i £ 8 (maxim 10).

I.1.Tipuri de curele.Materiale.Elemente constructive   

  Materialele din care se confecţionează curelele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază: să fie foarte elastice, pentru a se putea înfăşura pe roţi cu diametre mici, fără ca tensiunile de încovoiere, care iau naştere, să aibă valori însemnate; coeficientul de frecare a elementului curelei în contact cu roata de curea să fie cât mai mare (pentru transmisiile prin curele cu alunecare); elementul curelei care preia sarcina principală de întindere să aibă o rezistenţă ridicată; elementul curelei, în contact cu roata, să fie rezistent la uzură şi oboseală şi să fie rezistent şi la acţiunea agenţilor externi; să fie ieftine.

I.1.1. Curele late netede (lise)

  Materialele pentru aceste curele pot fi: pielea, ţesăturile textile, pânza cauciucată, materialele plastice, benzile metalice.

  Curelele din piele. Sunt confecţionate din piele de bovine, utilizându-se, de preferinţă, zona spinării animalului (crupon). Se execută dintr-un singur strat (simple) sau în mai multe straturi (multiple), lipite între ele, pe toată lungimea. Pielea se tăbăceşte cu tananţi vegetali şi, în cazuri speciale, cu tananţi minerali, obţinându-se, în acest caz, o flexibilitate mai mare.

  Deşi pielea satisface multe din condiţiile impuse materialelor pentru transmisiile prin curele – rezistenţă la uzură, coeficient de frecare mare, rezistenţă la acţiunea unor agenţi exteriori (ulei, unsori, apă) – unele deficienţe – rezistenţă redusă la curgere a materialului (care duce la deformări plastice importante, respectiv la demontări frecvente pentru scurtarea şi reîmbinarea capetelor), rezistenţă redusă la oboseală şi faptul că este un material deficitar – au făcut ca, în ultimul timp, aceste curele să fie din ce în ce mai puţin folosite, fiind înlocuite de curelele ţesute sau   compound.

  Curelele din ţesături textile. Sunt confecţionate din ţesături textile şi pot fi într-un singur strat sau în mai multe straturi. În cazul în care sunt executate din mai multe straturi, îmbinarea capetelor se poate realiza prin coasere, printr-o contextură specială sau prin lipire.

  Materialul din care se execută cureaua poate fi un material textil natural (bumbac, celofibră, lână, păr de cămilă sau capră, cânepă, in, mătase naturală etc.) sau fibre sintetice (vâscoză, poliamide, poliesteri).

  Curelele din ţesături textile prezintă unele avantaje: pot fi ţesute fără fine, ceea ce asigură transmisiei un mers liniştit; pot funcţiona la viteze mari v £ 60 m/s; pot funcţiona pe roţi de diametre mici, datorită flexibilităţii ridicate.

  Ca dezavantaje, se pot menţiona: durabilitate scăzută, datorită rezistenţei reduse a marginilor curelei; alungire în timp; sensibilitate la acţiunea căldurii, umezelii, acizilor etc.

  Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc. Sunt confecţionate din mai multe straturi de ţesături textile, solidarizate între ele prin cauciuc vulcanizat. Ţesăturile textile (inserţii) reprezintă elementul de rezistenţă al curelei. Inserţia se poate realiza sub forma unor straturi paralele (fig.3.3, a),

prin înfăşurare în mai multe straturi sub formă de spirală (fig.3.3, b) sau în straturi concentrice (fig.3.3, c).

Fig.3.3

  Aceste curele au între straturi şi la exterior cauciuc vulcanizat (fig. 3.3, d), fiind rezistente la umezeală şi la medii umede, acide sau bazice.

  Curelele înfăşurate sunt mai rigide decât cele stratificate, în schimb marginile sunt mai rezistente, putând fi utilizate la transmisiile cu ramuri sau axe încrucişate.

  Dacă în loc de ţesătura textilă se folosesc inserţii sub formă de şnur (fig. 3.4), se obţin curele cu flexibilitate mărită.

Fig.3.4

  Curelele din materiale plastice. Se folosesc două tipuri de curele, în care apare materialul plastic: curele numai din material plastic şi curele din material plastic şi alte materiale (compound = compuse). Materialele plastice folosite sunt materialele poliamidice şi poliesterice, utilizate sub formă de folii de grosimi diferite sau sub formă de fire împletite sau cablate.

  Materialele plastice prezintă avantajul unor rezistenţe la tracţiune şi uzare mai mari, dar nu prezintă o aderenţă prea bună la roţi (coeficienţi de frecare mici). Din acest motiv, materialele plastice singure au o utilizare restrânsă în confecţionarea curelelor.

  Curelele compound (fig. 3.5) sunt realizate dintr-o folie sau dintr-un strat de şnururi din poliamidă sau poliester, ca element de rezistenţă, căptuşit la interior cu un strat subţire din piele de înaltă calitate (cromată special) şi dintr-un strat de protecţie, dispus pe partea exterioară. Stratul din material

plastic este elementul de rezistenţă al curelei (nailon, cu sr = 400 MPa; poliester, cu sr = 850 MPa), iar stratul din piele este cel care asigură o aderenţă bună (frecare mare) între curea şi roţi (m = 0,45…0,6, la v = 20…30 m/s).

Fig.3.5

  Prin construcţia lor, curelele compound însumează proprietăţile de rezistenţă ale materialelor plastice cu cele de fricţiune ale pielii. Curelele

compound sunt rezistente la produse petroliere, sunt foarte flexibile – putându-se înfăşura pe roţi de diametre foarte mici (D/h ≥ 10) – sunt antielectrostatice, funcţionează bine la temperaturi până la 1200C, permit viteze periferice foarte mari (v > 100 m/s), suportă frecvenţe de îndoiri mari (până la 100 Hz), au o durabilitate mare şi sunt, practic, insensibile la umiditate.

  Performanţele ridicate ale acestor curele fac posibilă utilizarea lor la realizarea transmisiilor cu dimensiuni de gabarit mici şi a celor care funcţionează la viteze mari; diametrul minim al roţii de curea poate ajunge la 25 mm, iar turaţia la 300.000 rot/min. Curelele având ca inserţie folie de

poliamidă se execută la orice lungimi şi cu lăţimi până la 1200 mm, atât cu fine cât şi fără fine.

  Curelele cu inserţie din şnur poliamidic se execută numai fără fine, la lungimi până la 10.000 mm şi lăţimi până la 500 mm.

Curelele late politriunghiulare (Poly-V). Au o construcţie specială, suprafaţa exterioară fiind netedă, iar suprafaţa interioară este profilată. Suprafaţa interioară prezintă proeminenţe, dispuse longitudinal, cu profil triunghiular. Elementul de rezistenţă este un şnur din material plastic (fig. 3.6), înglobat în masa de cauciuc a curelei. Cureaua este acoperită la exterior cu un strat protector, realizat din material plastic, care asigură aderenţa şi rezistenţa la uzare a curelei. Porţiunea profilată, având înălţime mică în raport cu înălţimea totală a curelei, conferă acestor curele o flexibilitate mare, comparabilă cu cea a curelelor late obişnuite. Proeminenţele triunghiulare – de contact ale curelei cu roata – asigură o aderenţă sporită şi presiuni de contact mai mici decât în cazul curelelor late.

  Curelele politriunghiulare transmit puteri P £ 1250 kW, la viteze v £ 50 m/s.

Fig.3.6

  Benzile metalice. Se prezintă sub forma unor benzi din oţel de mare rezistenţă (sr = 1300...1600 MPa), cu lăţimi cuprinse între 20...250 mm şi grosimi între 0,6...1,1 mm.

  Transmisiile cu benzi metalice pot funcţiona la viteze foarte mari (apropiate de viteza sunetului), asigurând transmiterea unor puteri mari.           Necesită forţe de întindere, iniţiale, foarte mari, o foarte ridicată precizie de execuţie şi montaj a roţilor şi o rigiditate mare a arborilor. Se pot utiliza în locul curelelor din piele sau textile sau în locul angrenajelor, la locomotive, vapoare, termocentrale etc. În comparaţie cu angrenajele, transmisiile cu bandă funcţionează cu zgomot mult mai redus. Pentru mărirea coeficientului de frecare dintre banda metalică şi roţile transmisiei, roţile de curea se pot căptuşi cu plută (m = 0,35).

  La transmisiile care funcţionează cu viteză foarte mare, pentru ca pierderile prin frecarea dintre elementele în mişcare şi atmosferă să fie cât mai reduse, se recomandă introducerea acestora în carcase cu un anumit grad de vid.

I.1.2. Curele late dinţate (sincrone)

  Cureaua dinţată (fig. 3.7) se compune dintr-un element de înaltă rezistenţă 1, înglobat într-o masă compactă de cauciuc sau material plastic 2. Suprafaţa exterioară şi zona danturată sunt protejate cu un strat 3, din ţesături din fibre sintetice rezistente la uzură şi la agenţi chimici şi termici. Elementul de rezistenţă 1 poate fi realizat din cabluri metalice, din fibre de poliester sau fibre de sticlă.

Fig.3.7

  Dantura poate fi dispusă pe o parte a curelei (fig. 3.7, a) sau pe ambele părţi (fig. 3.7, b).

  Curelele cu dantură pe o singură parte se folosesc la transmisiile cu axe paralele şi ramuri deschise, cu sau fără rolă de întindere (fig. 3.8, a şi b), iar curele cu dantură pe ambele părţi se folosesc la transmisiile cu mai mulţi arbori, dispuşi de o parte şi de alta a curelei (fig. 3.8, c).

  Dinţii curelelor pot fi trapezoidali, parabolici şi semicirculari. Profilul clasic al dintelui este cel trapezoidal, în ultimul timp executându-se şi profile curbilinii, prin aceasta urmărindu-se reducerea zgomotului şi îmbunătăţirea modului de intrare şi ieşire în şi din angrenare. Profilul cu formă parabolică permite utilizarea dinţilor mai înalţi în raport cu profilul tradiţional. Această

caracteristică, cumulată cu robusteţea dintelui, permite o creştere a sarcinii transmise şi o reducere a interfeţei create în timpul angrenării dintre dintele curelei şi cel al roţii. Forma parabolică determină următoarele avantaje: reducerea zgomotului în funcţionare; sporirea puterii transmise; creşterea rezistenţei dintelui la oboseală.

Fig.3.8

  Curelele sincrone cu dinţi trapezoidali, considerate standard, se utilizează în transmisii de până la 150 CP şi 16.000 rot/min. Dimensiunile standardizate sunt cele corespunzătoare pasului de (în ţoli): 0,080 (2/25); 0,125 (1/8); 0,200 (1/5); 0,375 (3/8); 0,500 (1/2); 0,875 (7/8) şi 1,25 (1 1/4), conform ISO 5294, 5295, 5296.

  Curelele cu dinţi curbilinii, cu profil parabolic şi semicircular, pot prelua sarcini mai mari cu până la 200% faţă de cele cu dinţi trapezoidali. Se regăsesc în gama de dimensiuni corespunzătoare paşilor de 3, 5, 8 şi 14 mm.

  Transmisiile prin curele dinţate realizează transmiterea mişcării fără alunecare, dinţii curelei angrenând cu dantura roţii de curea. Aceste transmisii cumulează avantajele transmisiilor prin curele late şi ale transmisiilor prin lanţ.

  Datorită avantajelor pe care le prezintă, aceste transmisii s-au impus, fiind utilizate în multe domenii, cum ar fi: construcţia de autovehicule (la sistemul de distribuţie); construcţia maşinilorunelte, construcţia maşinilor textile, birotică, computere, proiectoare, maşini de scris etc.

I.1.3. Îmbinarea capetelor curelelor late

  Curelele late se pot realiza: fără fine, sub forma unor benzi lungi, îmbinate la capete prin diverse metode. O transmisie prin curele, îmbinată la capete, poate utiliza întreaga capacitate portantă a curelei numai atunci când îmbinarea capetelor acestora este făcută corespunzător.

  Problema îmbinării corespunzătoare a capetelor curelelor se pune, în special, la transmisiile cu viteze ridicate şi la transmisiile cu roţi de diametre mici. O îmbinare trebuie să prezinte următoarele calităţi: să nu micşoreze durabilitatea curelei; să nu reducă flexibilitatea curelei; să nu producă vibraţii sau o funcţionare neregulată a curelei; să fie rezistentă la umiditate, la ulei şi unsoare; să reziste la temperatura de funcţionare a curelei; să se execute uşor şi repede.

  Îmbinarea capetelor curelelor late se poate realiza prin lipire, respectiv vulcanizare, prin coasere sau cu elemente metalice speciale.

  Lipirea este procedeul de îmbinare care se foloseşte la curelele din piele, materiale plastice şi la cele de tip compound. Se folosesc adezivi sintetici, care asigură rezistenţă ridicată la tracţiune (sr ≥ 17 MPa). Datorită acestor adezivi, lipirea a devenit cea mai raţională metodă de îmbinare a capetelor curelelor. Înainte de lipire, capetele curelei se subţiază sub formă de pană (fig. 3.9, a), pe anumite lungimi. În cazul curelelor din piele formate din două straturi, lipirea se execută sub formă  de pană, ca în fig. 3.9, b. Viteza de lucru a curelei v < 30 m/s, iar la curelele foarte flexibile v < 50 m/s.

  La curelele din ţesături impregnate cu cauciuc, care se îmbină prin vulcanizare, capetele curelei se subţiază în trepte (fig. 3.9, c), ţinând seama de structura stratificată a acestora.

Fig.3.9

  Îmbinarea prin coasere sau cu elemente metalice speciale se utilizează, în special, în cazul curelelor din ţesături textile, putându-se utiliza şi la curelele din piele. Îmbinarea mecanică se poate realiza cu agrafe din oţel (fig.3.10) sau cu elemente suplimentare metalice, fixate cu şuruburi; acestea din urmă nu sunt recomandate, întrucât produc şocuri şi vibraţii în transmisie, ceea ce face ca viteza maximă să fie limitată la v < 5...10 m/s.

Fig.3.10

I.1.4. Curele trapezoidale

  Cureaua trapezoidală are în secţiune transversală forma unui trapez isoscel şi este formată din mai multe zone. Zona 1 reprezintă elementul de rezistenţă al curelei, care poate fi realizat din ţesătură de bumbac (fig. 3.11, a), din şnur (fig. 3.11, b) sau din cablu (fig. 3.11, c). Elementul de rezistenţă este învelit într-o masă de cauciuc sintetic, care cuprinde zona de compresiune 2 (duritate 70...800 Sh) şi zona de întindere 3 (duritate 60...700 Sh). La exterior, cureaua este protejată prin învelişul de protecţie 4, format din unul sau mai multe straturi de pânză cauciucată.

Fig.3.11

  Curelele trapezoidale sunt standardizate, în funcţie de dimensiunile secţiunii, în două tipuri: curele trapezoidale clasice şi curele trapezoidale înguste. La aceste curele, flancul în stare liberă este rectiliniu.

  Se mai folosesc şi alte tipuri de curele trapezoidale, cum ar fi: curele speciale, curele dublu trapezoidale sau curele trapezoidale multiple. Curelele trapezoidale speciale (fig. 3.12, a) au flancurile în stare liberă concave, oferind avantajul unei aşezări corecte a curelei pe roată, în timpul funcţionării. În stare deformată, atunci când cureaua se înfăşoară pe roată, flancul curelei devine rectiliniu, ca şi flancul canalului de pe roata de curea (la curelele clasice, în stare deformată flancul curelei nu mai rămâne rectiliniu (fig. 3.12, b)).

Fig.3.12

  Curelele dublu trapezoidale (fig. 3.13, a) se folosesc în cazul transmisiilor cu mai multe roţi conduse, dispuse pe ambele părţi ale curelei (fig. 3.13, b).

Fig.3.13

  Curelele trapezoidale multiple (fig. 3.14) înlocuiesc curelele trapezoidale simple montate în paralel, prezentând avantajul că evită alungirile inegale ale elementelor componente.

Fig.3.14

  În comparaţie cu transmisiile prin curele late clasice, transmisiile prin curele trapezoidale se caracterizează prin capacitate portantă mai mare şi o încărcare mai mică a arborilor. Aceste avantaje sunt determinate de frecarea

mărită dintre curea şi roţi, coeficientul de frecare redus m’ fiind de aproximativ trei ori mai mare decât coeficientul de frecare de alunecare m.                  Cureaua trapezoidală prezintă avantaje, în special, la transmisii cu distanţe

mici între axe şi cu rapoarte mari de transmitere.

Curelele trapezoidale cu striaţii transversale, care conduc la mărirea elasticităţii curelei la înfăşurarea pe roţi, realizează micşorarea tensiunii de încovoiere şi mărirea suprafeţei de contact a flancurilor curelei cu roata (fig. 3.15).

Fig.3.15

Capitolul.II. Roti pentru transmisiile prin curele

  O roată de curea se compune din următoarele părţi: obadă, disc sau spiţe şi butuc. Roţile de curea trebuie să îndeplinească, în principal, următoarele condiţii: să fie cât mai uşoare, dar să asigure transmiterea sarcinii; să fie bine echilibrate; să asigure un coeficient de frecare ridicat şi să nu uzeze cureaua; să suporte viteze periferice mari.

  Materialele folosite la realizarea roţilor pentru transmisiile prin curele sunt: fonta (folosită cel mai frecvent), oţelul, aluminiul, materialele plastice, lemnul sau cartonul presat.

II.1. Roţi pentru transmisiile prin curele late netede

  Cel mai frecvent se folosesc roţile din fontă. La viteze periferice v < 30 m/s, se folosesc fontele cenuşii, iar la viteze mai mari fontele aliate. Roţile cu diametre relativ mici (D < 500 mm) se execută cu disc continuu (fig. 3.16, a), cu găuri pentru uşurare (fig. 3.16, b) sau în construcţia sudată (fig. 3.16, c). Roţile cu diametre mai mari (D > 500 mm) se execută cu spiţe (fig. 3.17, a) sau din două bucăţi solidarizate cu şuruburi (fig. 3.17, b), pentru D > 2000 mm.

Fig.3.16

  În fig. 3.17, a sunt prezentate două roţi, una cu suprafaţa exterioară (de contact cu cureaua) bombată, iar cealaltă cu suprafaţa exterioară cilindrică.     Şi poziţia butucului este diferită la cele două roţi.

  În fig. 3.17, b sunt prezentate, pentru aceeaşi lăţime a suprafeţei exterioare, trei posibilităţi de realizare a butucului, definit prin lungimea L.

  Roţile din oţel se folosesc la viteze mai mari (v > 40 m/s) şi se realizează prin turnare (v. fig. 3.16, a şi b) sau în construcţie sudată (v. fig. 3.16, c). La roţile sudate, discul şi obada se execută din tablă, iar butucul prin turnare sau din semifabricat laminat, prin aşchiere.

  Roţile din aluminiu sunt uşoare şi pot funcţiona la aceleaşi viteze periferice ca şi roţile din oţel. Deoarece aluminiul este un material scump, se recomandă numai la roţi de dimensiuni mici (D < 200 mm).

Roţile din materiale plastice se folosesc, mai ales, în transmisiile prin curele din piele sau din ţesături textile. Materialele din care se confecţionează sunt: bachelita, textolitul, poliamidele etc. La serii mici de fabricaţie, aceste roţi se execută din textolit sau lemn stratificat şi se prelucrează prin aşchiere. La serii mari, roţile se execută prin injecţie, folosind ca material poliamida sau bachelita.

  Constructiv, roţile din materiale plastice sunt identice cu cele din materiale metalice. Pentru a asigura rezistenţa canalelor de pană din butuc, se execută roţi de curea cu bucşă metalică, pe care se injectează restul roţii.

 

a.                                                                                                                                   b.

Fig.3.17

  Suprafaţa exterioară (activă) a roţilor de curea poate fi cilindrică sau bombată. Prin bombare se asigură stabilitatea în funcţionare a curelei, evitându-se alunecarea laterală a acesteia de pe obada roţii. La transmisiile cu axe paralele care funcţionează la viteze mari (v > 50 m/s), ambele roţi ale

transmisiei sunt bombate. La transmisiile cu mai multe roţi conduse, se execută cu bombament numai roţile care acţionează pe aceeaşi parte a curelei, celelalte roţi fiind cilindrice. La transmisiile care funcţionează la viteze v < 20 m/s şi la transmisiile cu axe încrucişate, se folosesc roţi cilindrice.

  Dimensiunile principale ale roţii de curea – diametrul D, lăţimea B şi bombamentul h (fig. 3.18) – sunt indicate în standarde, în funcţie de lăţimea curelei b, de asemenea standardizată.

Fig.3.18

  În fig. 3.19 sunt prezentate formele constructive ale unor roţi de curea utilizate în construcţia de maşini agricole. În fig. 3.19, a se prezintă forma constructivă a roţilor de curea cu lăţimea obezii B £ 85 mm, iar în fig. 3.19, b pentru roţile cu B > 85 mm; în fig. 3.19, c este prezentată forma constructivă a roţilor de curea cu l1 £ 30 mm.

  Roţile de curea se echilibrează static pentru viteze v £ 25 m/s, iar pentru viteze v > 25 m/s sau B/D > 0,25 se echilibrează dinamic, dezechilibrul maxim admis fiind de 0,03 Nmm/kg masă roată de curea.

Fig.3.19

II.1.1. Roţi pentru transmisiile prin curele trapezoidale

  Roţile de curea pentru transmisiile prin curele trapezoidale clasice şi înguste au dimensiunile canalelor standardizate, diametrele minime şi maxime ale roţilor fiind limitate în funcţie de tipul curelei utilizate.

  Materialele utilizate pentru realizarea roţilor de curea sunt fonta, oţelul, aliaje din metale uşoare şi unele materiale plastice.

  Roţile pentru curelele trapezoidale se pot realiza: în construcţie turnată (fig. 3.20, a, b, c), pentru diametre maxime de 300 mm; în construcţie sudată (fig. 3.20, d), pentru diametre mai mari de 300 mm; din elemente de tablă ştanţată, îmbinate prin lipire, nituire sau sudare (fig. 3.20, e, f, g).

  În cazul unor transmisii cu distanţă mică între axe – pentru obţinerea întinderii curelei şi pentru realizarea unui reglaj fin al raportului de transmitere – se folosesc construcţii speciale, cu curele reglabile (fig. 3.20, h).

Fig.3.20

II.1.2. Roţi pentru transmisiile prin curele dinţate (sincrone)

 

  Roţile pentru curelele dinţate, în afara geometriei dinţilor (v. subcap. 3.5.1.), care trebuie să asigure o angrenare corectă cu dinţii curelei, trebuie să asigure şi poziţia corectă în plan axial a curelei, de aceea, la aceste roţi, trebuie prevăzute reazeme laterale.

  În fig. 3.21 sunt prezentate câteva soluţii pentru realizarea roţilor dinţate, pentru curelele dinţate. În fig. 3.21, a şi c sunt prezentate roţi cu umeri de ghidare a curelei într-un singur sens, în fig. 3.21, b cu ghidare în ambele sensuri şi în fig. 3.21, d fără ghidare axială.

Fig.3.21

Capitolul.III.Sisteme de tensionare a curelei

  Pentru realizarea forţelor de frecare dintre curea (curele) şi roţile de curea, necesare la transmisiile cu alunecare pentru transmiterea momentului de torsiune, este necesară tensionarea curelei. Aceasta se poate realiza periodic, printr-un montaj adecvat, sau continuu, în timpul funcţionării.

  Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri: sisteme de tensionare permanentă, independente de momentul de torsiune transmis, dar proiectate pentru transmiterea acestuia, respectiv sisteme de tensionare automată, care realizează o tensionare variabilă, funcţie de momentul de torsiune transmis.

III.1. Sisteme de tensionare permanente

  Prin utilizarea acestor sisteme, se realizează o tensionare iniţială a curelei cu forţa F0, stabilită, prin calcul, în funcţie de sarcina ce trebuie transmisă.                  Funcţionarea transmisiei la alte valori ale sarcinii are loc fie cu o încărcare incompletă a curelei, fie cu patinarea acesteia.

  Forţa de tensionare F0 a curelei poate fi realizată prin elasticitatea curelei sau prin aplicarea unor forţe exterioare de tensionare.

III.1.1. Tensionarea realizată prin elasticitatea curelei

  Tensionarea prin elasticitatea curelei se realizează prin scurtarea acesteia (când este posibil – la curele late) sau prin deplasarea poziţiei motorului, deci prin modificarea distanţei între axe. Acest tip de tensionare are dezavantajul că, periodic, este necesar controlul stării de tensiune a curelei şi, dacă este necesar, aducerea transmisiei în limitele tensionării iniţiale.

  În fig. 3.22 sunt prezentate, schematic, câteva posibilităţi de tensionare (retensionare) a transmisiei prin curele. Astfel, în fig. 3.22, a şi b, tensionarea se realizează prin deplasarea motorului, în sensul măririi distanţei dintre axe, prin tragerea motorului (fig. 3.22, a), respectiv prin utilizarea unor şuruburi de reglare (fig. 3.22, b). În aceste două situaţii, reglarea tensionării se realizează la montaj şi apoi periodic. În fig. 3.22, c este prezentat un sistem de tensionare permanentă, greutatea G realizând deplasarea axială a motorului.

Fig.3.22

  Determinarea mărimii sarcinii de tensionare F0 se realizează cu ajutorul unui dispozitiv plasat tangent la cele două roţi ale transmisiei (pe lungimea lT). Sub acţiunea unei sarcini Fp (stabilită în cataloage sau de constructor), cureaua se deformează, creându-se săgeata f (fig. 3.23). Din tabele, în

funcţie de f, se determină sarcina F0, existentă în curea.

  Schemei din fig. 3.22, b îi corespunde varianta constructivă din fig. 3.24, a, în fig. 3.24, b

fiind prezentată o variantă de întindere a curelei tot cu ajutorul unui şurub de reglare, motorul fiind plasat pe un suport ce poate bascula în jurul unei articulaţii.

    

              Fig.3,23                                                     Fig.3.24

III.1.2.Tensionare realizată prin aplicarea unor forţe exterioare

  Forţele exterioare sunt realizate prin intermediul unor role de întindere, asigurându-se tensionarea constantă a curelei.

  Rola de întindere poate fi plasată la exteriorul transmisiei sau la interiorul acestuia, fiecare poziţionare având avantaje şi dezavantaje. Astfel, plasarea la exterior a rolei (fig. 3.25, a), în apropierea roţii mici (de pe arborele motorului), are avantajul măririi unghiului de înfăşurare a curelei pe roata mică a transmisiei, dar prezintă dezavantajul solicitării alternate la încovoiere. Plasarea rolei în interiorul transmisiei, în apropierea roţii mari (fig. 3.25, b), are drept consecinţă o solicitare oscilantă la încovoiere a curelei, dar provoacă micşorarea unghiului de înfăşurare pe roata mică, micşorare importantă la rapoarte mari de transmitere.

  În fig. 3.25, c este prezentată soluţia constructivă a unei transmisii prin curele cu rolă de întindere plasată la exteriorul transmisiei. Reglarea întinderii, deci a valorii sarcinii de tensionare F0, se realizează printr-un (mecanism) cadru cu bare. Astfel, prin deplasarea greutăţii G pe bara suport, se modifică momentul creat de această forţă, prin modificarea braţului stabilit faţă de articulaţia acesteia. În aceste condiţii, sarcina de apăsare a rolei se modifică, modificând şi sarcina de tensionare.

Fig.3.25

III.2. Sisteme de tensionare automată

  Aceste sisteme realizează o sarcină de tensionare variabilă (F0 ¹ const.), în funcţie de momentul transmis. La funcţionarea în gol sau în repaus, sarcinile din ramurile curelei sunt nule, eliminându-se, astfel, dezavantajul principal al sistemelor de tensionare permanente. Prin utilizarea acestor sisteme, se asigură funcţionarea transmisiei în zona optimă a factorilor de tracţiune

(indiferent de sarcina transmisă), recomandându-se la transmisiile care trebuie să funcţioneze cu alunecări elastice minime. Se precizează, însă, că aceste sisteme nu realizează protecţie în cazul suprasarcinilor.

  În fig. 3.26, a şi b sunt prezentate, schematic, două sisteme de tensionare automată. În fig. 3.26, a este prezentat un astfel de sistem cu două role, care acţionează pe cele două ramuri ale curelei şi care se află în echilibru datorită tensiunilor din ramurile curelei. Tensiunea în curea se realizează automat, în funcţie de sarcina transmisă.

  Poziţionarea rolelor se realizează printr-un cadru rigid, care permite menţinerea constantă a distanţei între acestea.

  În fig.3.26, b, sistemul de tensionare automat se realizează cu două role, poziţia neschimbată între role se realizează printr-un mecanism patrulater.

Fig.3.26

  În fig. 3.27 este prezentat, constructiv, un sistem de tensionare automată. Roata dinţată z1(P) este asamblată pe arborele motorului electric M.

Roata dinţată z2 este dintr-o bucată cu roata de curea S şi este liberă pe un bolţ (sprijinirea se realizează printr-un lagăr de alunecare), presat în braţul H, basculant pe arborele motorului. În timpul funcţionării, datorită cuplului creat de forţele tangenţiale din angrenaj, braţul H basculează spre stânga, împreună cu roata de curea S, producând tensionarea curelei. Evident că această tensionare este funcţie de sarcina transmisă. În repaus, tensiunea din curea este zero. Sensurile de rotaţie ale pinionului P şi roţii de curea S, precum şi sensul momentului ce provoacă întinderea curelei (săgeată neagră), la nivelul axei pinionului z2, sunt prezentate în fig. 3.27.

Fig.3.27

Capitolul.IV. Calculul transmisiilor prin curele

IV.1. Elemente geometrice

  Geometria roţilor, a curelelor şi a transmisiilor prin curele este dependentă de tipul transmisiilor prin curele: curele late netede, curele late dinţate, curele trapezoidale.

  Transmisii prin curele late netede. Geometria curelei şi a roţilor de curea este reglementată prin standarde, unul pentru dimensiunile curelei, respectiv altul pentru principalele dimensiuni ale roţilor de curea.

  Transmisii prin curele late dinţate (sincrone). Curelele acestor transmisii au o geometrie specială, deoarece transmiterea momentului de torsiune se realizează prin angrenarea dinţilor curelei cu cei ai roţii, între care trebuie să existe o compatibilitate geometrică.

  Dantura curelei poate fi dispusă pe o parte (fig. 3.28, a) sau pe ambele părţi (fig. 3.28, b), după cum a fost prezentat şi în subcap. 3.2.2, fig. 3.8.

Fig.3.28

  Unele caracteristici, principale, au fost prezentate în subcap. 3.2.2, aici fiind prezentate elementele geometrice principale:

· pasul p – distanţa dintre axele de simetrie ale doi dinţi consecutivi, măsurat pe porţiunea rectilinie a curelei;

· lungimea de divizare (primitivă) Lp – lungimea măsurată pe linia de divizare (linia pe care cureaua îşi păstrează lungimea constantă, chiar în situaţia înfăşurării pe roţi);

· lăţimea b – dimensiunea transversală a curelei;

· înălţimea totală hc. Alte elemente geometrice ale curelei sunt:

· înălţimea dintelui hz – distanþa dintre linia de cap ºi cea de picior a dintelui;

· lăţimea piciorului dintelui sz.

  Rotile curelelor dintate, asemanaqtoare rotilor dintate, au principalele elemente geometrice prezentate în fig. 3.29. Acestea sunt:

· diametrul primitiv Dp, definit prin relatia Dp1,2 = mz1,2, în care m este modulul danturii;

· diametrul de cap de, definit prin relatia de1,2 = m(z1,2 – x1,2);

· raza de rotunjire a capului dintelui r1 = k1m;

· raza de rotunjire a piciorului dintelui r2 = k2m;

· înălţimea capului dintelui h = y1m.

  În relatiile de mai sus, x1,2, k1, k2, y1 sunt coeficienti, care se aleg în functie de tipul curelei.

  Pentru a evita caderea curelei de pe roti, roata mica este prevazuta cu flanºe de ghidare, montate pe fetele laterale (v. fig. 3.29, b). În cazul distanþelor mari între axe (A ³ 8Dp1) ºi la transmisiile la care axele arborilor se gasesc într-un plan înclinat, ambele roti sunt prevazute cu flanºe de ghidare (v. ºi fig. 3.21).

  Celelalte elemente geometrice ale rotilor prezentate în fig. 3.29 depind de tipul curelei (unghiul g1), respectiv de latimea b a curelei (dimensiunile b1, b2, d0, D).

Fig.3.29

  Transmisii prin curele trapezoidale. Curelele trapezoidale, după cum este specificat şi în denumire, au secţiunea transversală un trapez isoscel.              Principalele elemente geometrice ale acesteia, conform standardelor, sunt prezentate în fig. 3.30, a. Acestea sunt:

· lăţimea primitivă lp – lăţimea în dreptul fibrelor primitive, care nu se comprimă şi nu se întind în timpul funcţionării curelei; este o dimensiune de bază a curelei, deoarece determină poziţia acesteia în canalul de curea, cu contact doar pe laturile neparalele ale trapezului (fig. 3.30, b);

· înălţimea curelei h;

· distanţa până la fibrele primitive b;

· unghiul curelei a - între laturile neparalele ale curelei.

  Roţile pentru curelele trapezoidale (fig. 3.30, b) se execută cu unul sau mai multe canale, funcţie de numărul necesar de curele pentru realizarea transmiterii sarcinii impuse:

· diametrul primitiv Dp – la nivelul lăţimii lp a curelei la înfăşurarea pe roată;

· diametrul exterior De = Dp + 2n;

· adâncimea canalului m – de la nivelul diametrului primitiv la fundul canalului, stabilită astfel încât cureaua să nu atingă cu parte inferioară (latura mică a trapezului) canalul, astfel încât contactul curea-canal să aibă loc numai pe feţele laterale;

· lăţimea roţii B – definita prin distantele de la centrul canalului la marginea laterala a rotii (cota f) ºi de pasul dintre canale (cota e);

· unghiul a al flancurilor canalului – corespondent unghiului curelei a.

Observaţie: Pentru rotile care echipeaza transmisii prin curele trapezoidale multiple (v. fig. 3.14), se pastreaza indicaþiile de mai sus, cu precizarea ca înãlþimea curelei trebuie sa fie suficient de mare pentru a nu exista contact între centura exterioara a curelei ºi diametrul exterior al rotii.

  Geometria transmisiilor prin curele se studiaza pe baza urmatoarelor ipoteze: cureaua este perfect întinsa, este neelastica ºi cu grosime mica; viteza oricarui punct al curelei este aceeaºi.

  Geometria transmisiilor prin curele se analizeaza separat, în funcþie de poziþia relativa a axelor arborilor între care se transmite miºcarea, în continuare studiindu-se transmisiile cu axe paralele ºi ramuri deschise.

Fig.3.30

IV.2 Calculul de rezistenţă

  Calculul de rezistenţă al transmisiilor prin curele se desfăşoară urmărind următoarele etape:

· Stabilirea sarcinilor care încarcă ramurile curelei, ale căror valori influenţează atât

rezistenţa curelei cât şi cinematica transmisiei şi randamentul acesteia.

· Stabilirea tensiunilor din ramurile curelei care, chiar dacă nu conduc la un calcul clasic de

determinare a unei tensiuni maxime şi compararea acesteia cu o tensiune admisibilă, dau o imagine

atât asupra zonelor în care tensiunile sunt maxime cât şi a factorilor care determină mărimea acestor

tensiuni.

· Calculul propriu-zis, care constă în stabilirea dimensiunilor necesare ale secţiunii curelei

(la curelele late) sau la determinarea numărului necesar de curele, pentru transmiterea sarcinii

impuse în tema de proiectare (la curelele trapezoidale).

IV.2.1. Sarcini (forţe) ce încarcă ramurile curelei

   La transmisiile prin curele cu alunecare, sarcina se transmite, între roata conducătoare şi cea condusă, prin intermediul forţelor de frecare, care apar între curea şi roţile respective. Existenţa forţelor de frecare implică o apăsare relativă între curea şi roţi, care este asigurată de tensionarea iniţială a curelei, cu o forţă F0, constantă pe întreaga lungime a curelei (fig. 3.32, a).

Fig.3.32

  În timpul funcţionării, la roata condusă apare momentul de torsiune rezistent Mt2, pentru învingerea căruia trebuie să se aplice, la roata conducătoare, momentul motor Mt1. Apariţia celor două momente are ca efect modificarea valorilor sarcinilor în cele două ramuri ale curelei, în sensul

creşterii forţei în ramura motoare, la valoarea F1 şi micşorarea corespunzătoare a sarcinii în ramura pasivă, la valoarea F2 (fig. 3.32, b).

IV.2.2.Cinematica transmisiilor prin curele. Randament

  Forţele diferite din ramurile curelei – F1 în ramura activă şi F2 în ramura pasivă – determină deformaţii diferite ale curelei şi anume mai mari în ramura activă şi mai mici în ramura pasivă.

  La trecerea curelei peste roata conducătoare, aceasta trebuie să ajungă de la o alungire mai mare la una mai mică, deci cureaua se contractă, punctele de pe curea deplasându-se cu o viteză mai mică decât punctele corespunzătoare de pe roată. În acest fel, cureaua rămâne în urmă la trecerea peste roata conducătoare, între roată şi curea producându-se o alunecare.

  La trecerea curelei peste roata condusă, cureaua trebuie să ajungă de la o alungire mai mică la una mai mare, ceea ce înseamnă că punctele de pe curea se deplasează mai repede decât cele de pe roată, roata rămânând în urma curelei.

  Datorită deformaţiilor elastice ale curelei (scurtări sau lungiri), în timpul înfăşurării pe roţile de curea, se produce o alunecare între curea şi roţi, numită alunecare elastică. Alunecarea elastică are loc numai pe o anumită zonă a suprafeţei de contact dintre curea şi roată. Unghiul corespunzător zonei de alunecare se numeşte unghi de alunecare ba, iar unghiul corespunzător zonei în care nu are loc alunecare se numeşte unghi de repaus br (fig. 3.36).

Fig.3.36

Capitolul.V. Calculul de rezistenţă al transmisiilor prin curele

  Calculul de rezistenţă are elemente specifice pentru fiecare tip de curea, fapt pentru care acest calcul se va prezenta în consecinţă.

  Calculul transmisiilor prin curele late netede (lise). Calculul transmisiilor prin curele late constă în determinarea ariei secţiunii, capabilă să transmită sarcina exterioară şi să evite ruperea acesteia, datorită solicitărilor dinamice sau datorită oboselii materialului.

  Metodele de calcul ale transmisiilor prin curele se diferenţiază după modul de determinare a tensiunii utile admisibile stua. Există două metode de calcul: metoda bazată pe capacitatea de tracţiune (metoda capacităţii de tracţiune) şi metoda bazată pe rezistenţa la rupere a materialului curelei (metoda rezistenţei admisibile).

  Metoda capacităţii de tracţiune. Este cea mai utilizată metodă de calcul a transmisiilor prin curele late şi constă în stabilirea valorii tensiunii utile admisibile stua prin intermediul curbelor de alunecare, determinate experimental. Tensiunea utilă admisibilă se stabileşte din condiţia ca

transmisia să funcţioneze în vecinătatea punctului optim de încărcare a transmisiei (j = jopt).

  Calculul transmisiilor prin curelele late dinţate. Calculul de rezistenţă al curelelor late dinţate constă în determinarea lăţimii necesare a curelei şi alegerea, funcţie de aceasta, a unei lăţimi indicate de firmele producătoare.

În principiu, metodele de calcul prezentate de firmele producătoare sunt asemănătoare, diferind, uneori, factorii de corecţie.

  Calculul transmisiilor prin curele trapezoidale. Calculul de rezistenţă al curelelor trapezoidale constă în determinarea numărului necesar de curele, pentru transmiterea unei puteri P date, în funcţie de puterea teoretică P0, posibil a fi transmisă de o curea, stabilită pe stand, în condiţii standard de funcţionare.

V.1 Metodologia de proiectare a transmisiilor prin curele

Metodologia de proiectare a transmisiilor prin curele late netede (lise), dinţate (sincrone) şi trapezoidale este prezentată centralizat în tabelul 3.3, urmărindu-se etapele care trebuie parcurse de la datele de proiectare la tipul şi dimensiunile curelelor şi a roţilor de curea.

Sunt prezentate şi restricţiile impuse transmisiilor prin curele, prin acceptarea, din bibliografie, a unor valori admisibile, care conferă transmisiilor o funcţionare corectă şi o durabilitate ridicată.

Capitolul VI.Norme de tehnica securitatii si igiena a muncii

1.     În încăperile umede se folosesc unelte electrice care funcţionează la tensiunea de 30;24;12 V;

2.     Distanţa dintre un tablou de distribuţie şi un utilaj să nu fie mai mică de un 1 mm;

3.     Este interzisă lăsarea montajului sub tensiune fără supraveghere;

4.     Înaintea efectuări lucrări se va face o scurtă verificare a sculelor din punct de vedere al izolaţie;

5.     Înaintea efectuări operaţiei de îndoire se va verifica starea ciocanului şi coada să nu prezinte fisuri şi să fie bine fixată;

6.     Uneltele de mână pentru tăiere vor fi verificate înainte de începerea pentru a se depista defecţiunile care ar putea exista;

7.     În timpul efectuări operaţiei de îndreptare nu se va sta aplecat cu faţa spre tablă, corpul se va ţine drept în faţa mesei de lucru;

8.     Uneltele de mână trebuie să fie în bună stare de funcţionare, să nu prezinte crăpături sau deformări;

9.     Îndreptarea aşchiilor rămase în urma filetări se vor îndepărta cu o mătură sau perie;

10.  Aparatele şi instalaţiile intrate în reparaţii capitale nu se va da în exploatare fără a fi prevăzute cu toate dispozitivele care vă asigură securitatea muncii;

11. În cazul reparaţiilor capitale conducerea e obligată a lua măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă prin mijloace de mecanizare, măsurări tehno-sanitare şi măsurări tehno-organizatoare;

12.  Conducerea tehnică va ţine evidenţa eşalonări şi realizări lucrărilor de investiţii pentru protecţia muncii şi limita termenelor stabilite în plan;

13.  Întreg personalul este obligat să  îndeplinească şi să ceară angajaţilor în subordine să îndeplinească strict normele de tehnică a securităţi muncii pentru care au toată răspunderea;

14.  Pentru nerespectarea normelor şi instrucţiunilor de tehnică a securităţi munci şi protecţia muncii vinovaţi vor fi traşi la răspundere conform regulamentului.

Anexe

 a. late (netede)   b. politriunghiulare   c.dinţate     d. trapezoidale   e. rotunde

Fig.1.

Fig.2. curea compound

Fig.3.curea dintata

Fig.4.(a,b)Curele cu dantură pe o singură parte;  c ) curele cu dantură pe ambele părţi

Fig.5.cureaua trapezoidala

Fig.6. curele dublu trapezoidale

Fig.7. Curele trapezoidale cu striaţii transversale

Fig.8. sisteme de tensionare automată

Fig.9.Cinematica transmisiilor prin curele

Bibliografie

 1) Alexandru Cgisiu-Organe de masini,Editura didactica si Dorina        Matiesan pedagogica,1976;

2) Ana Olivia, Gabriela Alice Enache, Mihaela Gabriela Ionescu, Maria Manole, Sorina Antosica – Asamblari mecanice manual pentru clasa a XI a si a XII ruta progresiva;

3) Mikos.I.- Organe de masini si organe de asamblare,editura Miron.Timisoara 2001 ;

4) Utilajul şi tehnologia meseriei – Manual pentru clasele a XI-a şcolii    profesionale ; şi a XII-a şi şcoli profesionale,  Editura didactică şi  pedagogică,1996 ;

5) V.Handra – Luca – Organe de masini si mecanisme,Manual pentru sectiile de subingineri Editura didactica si pedagogica,1975.

                                                                      http://www.referat.ro