Ansamblu de lipire

Ministrul Educatiei, Cercetarii Tineretului si                    Sportului

         Colegiul Tehnic ,,Marcel Guguianu” Zorleni

PROIECT DE CERTIFICARE  A COMPETENTELOR PROFESIONALE

            

             Specializarea, Tehnician Proiectant CAD

Indrumator                                               Candidat

Prof. Huluta Aurora                       Valita Marian Ionut

                                                                    cls XII-D  

                                           2012

                             Tema proiectului

                Ansamblu de lipire

Cuprins

Argument…………………………………………………………………...4.

Capitolul.I.Lipirea metalelor

 I.1.Generalitati……………………………………………………………..5.

Capitolul.II.Asamblari prin lipire…………………………………………..5.

II.1.Lipituri moi…………………………………………………………….7.

II.2.Caracteristici ale lipiturilor moi pentru cateva materiale reprezentative……………………………………………………………….8.

II.2.1.Lipirea cu ciocane de lipit……………………………………………9.

II.2.2.Lipirea cu arzatoare cu gaz………………………………………….10.

II.2.3.Lipirea prin rezistenta de contact………………………………........10.

II.3.Lipituri tari…………………………………………………………….11.

II.3.1.Lipirea cu flacara…………………………………………………....12.

II.3.2.Lipirea in bai de saruri…………………………………...……....….13.

II.3.3.Lipirea in cuptoare cu atmosfera controlata………………………...13.

II.4.Lipirea cu adezivi……………………………………………………..14.

II.5.Lipirea cu material de adaos metalic………………………………….16.

Capitolul.III.Tehnologia lipirii……………………………………….........22.

Capitolul.IV.Reconditionarea pieselor prin lipire cu material de adaos metalic……………………………………………………………………..24.

Capitolul.V. Reconditionarea pieselor prin lipire cu material de adaos sintetic……………………………………………………………………..35.

Capitolul.VI.Norme de tehica securitatii si igiena a muncii……………....38.

Anexe……………………………………………………………………...40.

Bibliografie………………………………………………………………..43.

Argument

      Pentru sustinerea examenului de certificare a competentelor profesionale am ales tema “Ansamblu de lipire”.

 Lipirea este o metoda des folosita in ateliere, fabrici, este o îmbinare nedemontabilă a pieselor metalice la care legătura se realizează prin difuzia metalului de adaos aflat în stare lichida, in metalul piesei, aflat in stare solida, lipitura fiind deci o formaţie eterogenă.

Lipirea se bazeaza pe fenomenul fizic de fuziune a materialului de baza (piesa),cu aliaj de lipit.

 Materialul de adios se numeste aliaj de lipit,iar temperatura de topire a aliajului este cu 50 ºC mai mica decat temperature de topire a pieselor asmblate.

Lipirea se datoreaza fenomenului de difuziune a particulelor aliajului in m 313d324d materialul pieselor de suprafata in zona de lipire.

Lipirea se bazeaza pe fortele intermoleculare dezvoltate între aliajul de lipit si metalul de baza.

Materialul de aport: are compozitie chimica diferita de cea a materialului de baza;

Patrunde prin difuziune moleculara in structura acestuia;

Astfel se formeaza  la nivel local solutii solide ce determina lipirea datorita fortelor de coeziune intermoleculara dintre cele doua materiale.

Proiectul cuprinde :

·        Lipirea metalelor;

·        Asamblari prin lipire;

·        Tehnologia lipirii;

·        Reconditionarea pieselor prin lipire cu material de adaos metalic;

·        Reconditionarea pieselor prin lipire cu material de adaos sintetic;

·        Norme de tehnica securitatii si igiena a muncii;

·        Anexe;

·        Bibliografie.

Capitolul.I.Lipirea metalelor.

I.1.Generalitati

    Lipirea este o metoda de îmbinare nedemontabilă a pieselor metalice la care legătura se realizează prin difuzia metalului de adaos aflat în stare lichida, in metalul piesei, aflat in stare solida, lipitura fiind deci o formaţie eterogenă.

   Metalele de adaos sunt aliaje uşor fuzibile cu punct de topire in jurul a 250°C sau, uneori. materiale nemetalice (respectiv adezivii) care adera

pe porţiunile de lipit.

   În funcţie de temperatura de topire a aliajului de lipit se deosebesc

două procedee de lipire :

- lipire moale, când temperatura de topire a metalului de adaos este sub 300°C ;

- lipire tare sau blazare când temperatura de topire a metalului de adaos depăşeşte 500°C. Esenţialul in aceasta, clasificare îl constitute faptul ca la acelaşi metal de baza rezistenta mecanica a lipiturii este cu atât mai ridicata cu cat metalul de adaos are o temperatura de topire mai mare.

  Metalele si aliajele de adaos sunt grupate (şi simbolizate, ca atare) după mai multe criterii, si anume : natura aliajului (de exemplu : Cu + Zn. aliaje conţinând Ni, Ag etc.), forma sub care se prezintă (baghetă, sârmă învelită, pulbere, granule etc.), temperatura do topire, rezistenţa lipiturii la încercarea de tracţiune sau de forfecare etc.

  Pentru eliminarea oxizilor Si a celorlalte materii străine de pe zonele de lipit se foloseşte o substanţă chimica numită flux, mai uşor fuzibil, decât aliajul de lipit, prinzându-se de suprafaţa pieselor înaintea aliajului şi având însuşirea de a dizolva oxizii şi impurităţile. Ca fluxuri se pot folosi : colofoniul, stearina, clorura de zinc, clorura de amoniu, boraxul etc.

Capitolul.II. Asamblari prin lipire

Asamblarea prin lipire este operatia de imbinare a doua sau mai multe piese confectionate din acelasi metal sau din materiale diferite cu ajutorul unui “material de aport” de temperatura mai joasa decat a materialului pieselor de imbinat.

Clasificarea lipiturilor metalice, in functie de rezistenta mecanica si temperatura de topire a aliajului de lipit cuprinde urmatoarele grupe: lipituri moi si lupituri tari.

Principalele avantaje si dezavantaje ale lipirii:

Avantaje:

• Nu apar fisuri de concentratori de tensiune;
• Datorita temperaturilor joase,nu apar tensiuni termice si nici tensiuni remanente la asamblare;
• Se pot asambla table si sarme subtiri fara a exista pericolul arderii acestora;
• Toate materialele se pot lipi,cu exceptia magneziului,care nu se lipeste cu aluminiul;
• Prin aceasta metoda de asamblare se obtin piese curate,cu aspect frumos,care isi mentin forma si dimensiunile,precum si precizia dimensionarii;
• Nu necesita personal cu inalta calificare.

Dezavantaje:

·        Rezistenta asamblarii este mica,deoarece sarcinile sunt preluate de straturile de aliaj de lipire;

·        Culoarea aliajului de lipit difera de cea a pieselor de baza;

·        Are slaba rezistenta la coroziune.

              Este de retinut faptul ca la operatia prin lipire se afla in stare lichida doar aliajul de lipit,deci cele doua materiale folosite(material de baza si aliajul de lipit) trebuie sa aiba temperature de topire diferite

              In functie de temperaturile de topire a aliajului,asamblarile prin lipire(in urma carora rezulta lipiturile) se impart in:

─ lipirea moale,la care temperature de topire a materialului de adios este mai mica de 450ºC;

─ lipirea tare,la care temperature de topire a aliajului este mai mare de 450ºC.

            Metoda de lipire se allege in functie de materialele pieselor care se lipsesc si de conditiile de functionare ale asnsamblului.

II.1.Lipituri moi

      Lipiturile moi sunt utilizate in special la tinichigerie pentru lipirea tablelor do Zn, de alama, de otel cositorite etc. In acest caz, metalul de adaos se topeşte cu ajutorul ciocanului de lipit. Aliajele de lipit depind de natura metalului pieselor de asamblat (otel, cupru, staniu etc.). Fluxurile mai utilizate sunt: colofoniul (la lipirea cuprului şi a alamei), stearina (la lipirea aliajelor de plumb), clorura de zinc dizolvată în apă (pen­tru otel Şi aliaje de cupru), acidul clorhidric dizolvat în apă (la lipirea zincului).

      Prin acest procedeu,se obtin lipituri care suporta solicitari mici si lucreaza bine la temperature mici de 300ºC.Asamblarile prin lipire se folosesc in combiantie cu nituri,bolturi,suduri sau falturi,pentru cresterea rezistentei.

      Este folosita la piese supuse la presiuni si solicitari de valori mici pentru aparatura de laborator,radiatoare,legaturi electrice,tehnica de calcul.

      Deasemenea ,se utilizeaza la asamblari ce etansare si pentru conductori electrici sau la circuite imprimate.

      Lipirea se realizeaza cu aliaje de lipit care contin Sn-Pb si cu adaosuri de Sb cu punctual de topire cuprins intre 138ºC si 325ºC si Ag-Pb-Sn cu punctule de topire cuprins intre 235ºC si 310ºC.

      Indepartarea oxizilor si prevenirea formarii oxizilor se realizeaza cu ajutorul fluxurilor pentru lipit.Acestea sunt compusi chimici,intalniti in urmatoarele variante:

• Compusi organici-colofoniu,sacaz si stearina;
• Compusi anorganici-acid clorhidric,clorura de zinc,clorura de amoniu(tipirig).

           Asamblarile prin lipire moale pot fi realizate:

• Cap la cap-evitate de obicei,datorita rezistentei scazute a aliajului de lipit;
• Pri suprapunere-suprafata de suprapunere este limitata de nepatrunderea aliajului intre cele doua suprafete-lungimea de suprapunere este I = (4...6)s,unde s-grosimea materialului (cel mai subtire).

II.2.Caracteristici ale lipiturilor moi pentru cateva materiale reprezentative

         Aluminiul se lipeste in conditii mai grele,si numai in situatia in care piesa este realizata din aluminiu pur sau din aliaje ce contin 1% mangan,1% magneziu sau 5% siliciu.

         De retinut faptul ca aluminiul turnat sau forjat nu se poate lipi.

         Inainte de lipire,suprafetele pieselor din aluminiu se vor curate,prin una dintre uramtoarele metode:

1.     mechanic-cu peria din fibre de sticla sau din otel inoxidabil;

2.     ultrasonic;

3.     chimic.

  Magneziul se lipeste mai rar,iar atunci se folosesc aliaje ce contin 60% Cd,30% Zn si 10% Sn.

  Aliajele de cupru se lipesc sub straturi de flux,iar dupa lipire se aplica un tratament de recoacere,timp de 30 min-1 ora.

  Otelul se asambleaza mai greu prin lipire,dar numai dupa ce suprafetele au fost bine curatate mechanic si chimic.

  Din punct de vedere tehnologic,lipirea moale se realizeaza prin uramtoarele metode:

·        cu ciocane de lipit;

·        cu arzatoare cu gaz;

·        prin rezistenta de contact;

·        prin cufundare in aliaj de lipit.

   Metoda de lipire se alege tinand seama de:

·        materialul si dimensiunile pieselor;

·        forma imbinarii;

·        tipul aliajului de lipit;

·        numarul de piese lipite;

·        instalatiile de lipire existente.

II.2.1Lipirea cu ciocane de lipit

1.Consideratii generale

         Ciocanele dee lipit sunt folosite pentru transportul caldurii de la sursa la locul de asamblare.Se executa din cupru,deoarece acest material este un foarte bun conductor de caldura.                      

         Ciocanul de lipit se incalzeste in partea mai graosa si nu la varf,pentru ca se poate arde.Incalzirea se face la flacara unei lampi cu benzina,cu spirt sau petrol.Pentru a evita incalzirea repetata,se folosesc ciocane electrice la care incalzirea este continua.

2.Scule,dispozitive,verificatoare:Ciocan de lipit,dispozitiv de prindere,pile.

3.Materiale utilizate: Piese pentru asamblat ,material de adios,clorura de zinc,clorura de amoniu.

4.Mod de lucru:Operatia de lipire se executa in uramtoarele etape:

• se ajusteaza piesele prin lipire,razuire,netezire abraziva;
• se acopera cu strat de flux,folosind un tampon de calti sau o pensula de par;
• se incalzeste ciocanul de lipit;
• se cufunda ciocanul in solutie de clorura de zinc si apoi in clorura de amoniu (tipirig);
• se ia cu ciocanul uan sau doua picaturi de aliaj de lipit sau se pun bucatile de aliaj pe locul de imbinare deplasand incet si uniform ciocanul de-a lungul imbinarii;
• ciocanul nu se ridica de pe suprafata de lipit pana cand nu se umple cusatura;
• dupa intarirea aliajului de lipit si racirea lipiturii se poate spala cu apa si sapun pentru indepartarea fluxului (numai acolo unde este prevazut de tehnologie).Daca a fost folosit flux protector,aceasta operatie nu este necesara.

5.Concluzii:in functie de dotarea existenta,se precizeaza tipul de ciocan de lipit utilizat in aplicatia practica.Deasemenea,se enumera sculele cu ajutorul carora au fost ajustate piesele supuse asamblarii.

 Executantul lucrarii va face aprecieri asupra calitaii cusaturii executate.

II.2.2Lipirea cu arzatoare cu gaz

1.Consideratii generale:este folosita la lipirea in locuri greu accesibile.Metoda consta in incalzirea piesei si aliajului de lipit,cu ajutorul unui arzator compus din doua tevi lipite,prin care circula un gaz ce poate arde (acetilena,hydrogen,metan,butan,propan,gaze naturale) si aer.

2.Scule,dispozitive,verificatoare:arzator cu gaze,dispozitive de prindere,pile.

3.Materiale utilizate:piese pentru asamblat,material de adios,clorura de zinc,clorura de amoniu.

4.Mod de lucru:etapele de realizare a lipiturii prin aceasta metoda sunt uramtoarele:

• pregatirea pieselor pentru lipire,prin curatare,degresare,prelucrarea marginilor;
• acoperirea acestora cu flux;
• incalzirea locului de lipire pana la temperature de topire a aliajului;
• apropierea barei din aliaj de lipit acoperit cu flux de locul de imbinare;
• topirea aliajului de lipit si realizarea imbinarii.

5.Concluzii:se face o comparatie intre metoda de lipire cu ciocane e lipit si cu arzatoare cu gaz.

II.2.3.Lipirea prin rezistenta de contact

1.Consideratii generale:se realizeaza prin incalzirea locala,folosind efectul termic al curentului electric si topirea aliajului de lipit asezat intre piesele care se asambleaza.

Metoda este folosita la lipirea tevilor de radiatoare si la lipirea sculelor.Instalatia folosita este reprezentata in figura 6.16.

2.Scule,dispozitive,verificatoare:instalatia de lipire prin rezistenta de contact,dispozitiv de prindere,pile.

3.Materiale utilizate:piese pentru asamblat,material de adaos,clorura de zinc,clorura de amoniu.

4.Mod de lucru:etapele parcurse la aceasta metoda de lipire sunt uramtoarele:

• curatirea mecanica a pieselor;
• degresarea;
• decaparea;
• fixarea in pozitie de asamblare;
• cufundata in baia de flux in stare lichida;
• introducerea in baia de aliajtopit.

5.Concluzii:se verifica aspectul cusaturii ralizate,dupa curatarea suprafetelor pieselor asamblate.Se realizeaza o proba de incercare a cusaturii(eventual,oproba de etansare lalipirea a doua tevi de radiator),infunctie de dotarea existenta in laborator.

II.3.Lipituri tari

   Lipiturile tari, numite şi brazuri sunt lipiri cu aliaje greu fuzibile (punct de topire în jur de 850°C = 1 123 K). Ele se folosesc unde intervin eforturi mai mari şi permit obţinerea unei îmbinări rezistente la piesele pe care, din diferite motive, nu le putem suda.

  Aliajele de lipit, destinate acestor lipituri tari, sunt diferite în pri­vinţa compoziţiei chimice şi sunt determinate de natura metalelor ce sa lipesc (aliaj Al—Zn, pentru lipirea aluminiului şi a aliajelor sale, aliaje Cu—Zn şi Ag—Ou—Zn pentru aliaje feroase etc). Fluxurile au la bază, în general, boraxul, care reduce oxizii metalici la căldură şi dă naştere, unei mase sticloase. Aceasta se îndepărtează apoi, prin ciocănire sau pilire.

   Dacă boraxul nu este uscat, apa de pe el dă naştere la căldură, la băşici care  umflă şi acestea îndepărtează brazura. Ca prevedere, boraxul se păstrează uscat sau se încălzeşte înainte de utilizare.

     Acest procedeu poate conduce la obtinera de asamblari cu cost redus,care au rezistente mecanice mari,pana la 1200 MPa,si temperature cuprinse intre 196ºC si 400ºC.

     Lipirea tare este folosita la lipirea pieselor supuse la presiuni si solicitari mai mari decat in cazul lipiturilor moi,pentru asamblarea tevilor si conductelor de apa,pentru conductele de ulei,aer comprimat,instalatii chimice,precum si la lipirea sculelor aschietoare.

     Pentru realizarea lipiturilor tari,piesele se fixeaza mai intai cu cleme,puncte de sudura,nituri,falturi sau sarme.

    Aceste lipituri se folosesc la lipirea placutelor dure,din componenta sculele aschietoare,in electronica,tehnica nucleara,industria alimentara sau in instalatiile frigorifice.

    Aliajele folosite pentru lipituri tari sunt Al-Si-Cu-Pb;Ni,Cu-Zn,precum si metale pretioase.

    Fluxurile folosite la lipiturile tari sunt:borate,fluoroborati,clorati de sodium,potasiu,litiu,acid boric,borax.

    Deoarece rezistenta pieselor obtinute prin asamblari lipite depinde de varianta de asamblare aleasa,de cele mai multe ori lipiturile se realizeaza prin suprapunere.

Prin metodele de ralizare a lipiturilor tari,amintim:

• lipirea cu flacara;
• lipirea in baie de saruri;
• lipirea in cuptor cu atmosfera controlata.

II.3.1. Lipirea cu flacara

   Lipirea prim aceasta metoda se face parcurgand urmatoarele etape:

• ajustarea si curatarea suprafetelor ce trebuie lipite;
• acoperirea cu strat de flux a suprafetelor ce urmeaza a fi lipite(borax dizolvat in apa);
• legarea cu sarma a pieselor ce urmeaza a fi lipite,pentru a nu se deplasa in timpul lipiri;
• asezarea pieselor pe un suport(o caramida,etc.);
• aplicarea pe locul cusaturii de bucati de aliaj de topit;
• incalzirea locului cusaturii cu lampa cu benzina sau cu flacara de la un arzator cu oxiacetilena pentru sudura,pentru topirea aliajului de lipit;
• racirea lenta a cusaturii,in atmosfera;
• inlaturarea fluxului prin fierbere timp de 15 minute,in solutie de 10% soda caustica,5% ulei mineral si 85% apa;
• spalarea cu apa,din abundenta;
• stergera cu o carpa uscata;
• uscarea.

II.3.2.Lipirea in bai de saruri

     Metoda este folosita pentru aliaje greu fuzibile.La aceasta metoda,piesele curatate si degresate se spala si se usuca bine,iar dupa asamblare sunt introduce in baia cu saruri topite.In aceasta situatie,nu sunt necesare fluxuri,deoarece compozitia acestor bai asigura decaparea si protectia la incalzire a suprafetelor lipite.Aliajul de lipit se topeste si patrunde in locurile de imbinare.

     Inainte de a introduce piesele in baie,ele sunt fixate in dispozitive ce asigura pozitia lor relative.

II.3.3.Lipirea in cuptoare cu atmosfera controlata

    In cazul aceastei metode de lipire,se parcurg urmatoarele etape:

1.     pregatirea suprafetelor de lipit pri curatare mecanica si decaparea suprafetelor;

2.     fixarea pieselor ce se asambleaza in pozitia dorita,folosind dispozitive speciale;

3.     asezarea aliajului de lipit in locul de imbinare;

4.     introducerea in cuptorul incalzit,la o temperatura cu 50-60ºC mai ridicata decat temperature de topire a aliajului de topit;

5.     introducerea in cuptor a gazului protector(oxid de carbon,gaz de antracit,gaze inerte,hydrogen)pentru a impiedica oxidarea suprafetelor;

6.     incalzirea si topirea aliajului pentru realizarea imbinarii.

II.4.Lipirea cu adezivi

   Noţiuni generale. Teoretic, la presarea unei bucăţi de material proaspăt rupt, ar trebui să se refacă materialul iniţial, deoarece forţele interatomice şi cele intermoleculare ar trebui să acţioneze din nou, ca înainte de rupere.

  Practic însă, se constată că între cele două bucăţi ale materialului nu se restabileşte nici o atracţie, indiferent de mărimea forţelor exterioare care ar acţiona asupra lor.

Comparaţie între diferitele tipuri de îmbinări

Caracteristicile îmbinării	îmbinări obţinute, prin:
	nituire sau cu şuruburi		lipire tare	lipire cu adezivi
Rezistenţa mecanică	3	3	2	2
Posibilitatea îmbinării materialelor diferite	3	1	1	3
întinderea suprafeţei pe care se distribuie forţa	1	2	2	3
Posibilitatea de a îmbina foi sub­ţiri, fibre şi pulberi	-	-	-	3
Protecţia anticorosivă	-	-	-	3
Izolaţie termică	-		-	3
Impermeabilitate	1	3	3	3
Izolaţie electrică	-	-	-
Cantitate, de căldură necesară la realizarea îmbi nării	-	3	2	1
Costul	3	2	2	1
Calităţi estetice	1	1	1	3

—    imprecizia de suprapunere;

—    deformarea plastică a materialului apărută la rupere;

—    cele două suprafeţe absorb imediat molecule din mediul în care se face ruperea.

    Din aceste motive nu este posibilă o apropiere intimă a celor două supra­feţe şi, deci, forţele interatomice şi intermoleculare nu pot acţiona eficient.

Folosirea unui adeziv are ca scop tocmai compensarea cauzelor enume­rate mai înainte.

    Adezivul umple golurile celor două suprafeţe (v. fig. 8b), le acoperă uniform şi înglobează sau elimină impurităţile. Se creează astfel un contact intim şi continuu intre cele două suprafeţe solide şi adeziv, astfel încât îmbinarea alizată prezintă caracteristici apreciabile.

    Datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă, îmbinarea cu adezivi începe să fie din ce în ce mai des folosită, în industria constructoare de maşini dar şi in alte domenii: industria uşoară, industria electronică şi elec­trotehnică etc.

   Lipirea cu adezivi permite înlocuirea unor procedee obişnuite de asam­blare, lucru care reiese cu claritate din tabel.

  Adezivi. Actualmente se folosesc în practică foarte mulţi adezivi. Ei se diferenţiază în primul rând, după compoziţia chimică şi, apoi, după proprie­tăţile şi modul de utilizare.

  O importanţă deosebită o arc rezistenţa la temperatură a adezivului.

Numărul mare de materiale sintetice cu însuşiri adezive face dificilă ale­gerea celui mai potrivit adeziv pentru o anumită îmbinare.

  Un adeziv ideal, utilizabil pentru orice material, ar trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

·        să îmbine cele mai variate materiale;

·        să nu se contracte la întărire;

·        să aibă rezistenţă mecanică mare;

·        să aibă stabilitate chimică mare;

·        să reziste bine la îmbătrânire;

·        să aibă dilataţie termică mică;

·        să fie izolator electric ;

·        să se întărească la temperatura mediului ambiant;

·        să nu necesite apăsare în timpul întăririi;

·        să se poată depozita timp îndelungat;

·        să nu fie inflamabil;

·        să aibă un cost cât mai scăzut. Alegerea unui adeziv pentru un caz concret se va face pe baza condiţiilor reale impuse îmbinării ce trebuie realizată şi pe baza condiţiilor cerute adezivului ideal, aşa cum au fost prezentate mai înainte.

  Tehnologia lipirii cu adezivi. Principalele operaţii care alcătuiesc procesul
tehnologic de lipire cu adezivi sunt:

  Tratarea prealabilă a suprafeţelor de lipit, care constă din curăţirea cu sol­venţi (benzină, tetraclorură de carbon), asperizarea suprafeţelor (prin sablare, cu hârtie abrazivă cu granulaţie mare, prin decapare cu soluţie de acid sulfuric şi bicromat de sodiu) şi uscarea acestora in scopul evitării vaporilor de apă.

 Aplicarea adezivului pe suprafeţele de îmbinat în funcţie de starea acestuia prin pulverizare, întindere, roluire, şpăcluire, stropire, topire.

   Punerea în contact a pieselor prin apăsarea suprafeţelor de îmbinat cu forţe uniform repartizate şi întărirea adezivului în dispozitive ce împiedică deplasarea reciprocă a suprafeţelor umectate cu adeziv.

întărirea adezivului se poate realiza pe cale fizică, prin evaporarea unui component, sau pe cale chimică, printr-o reacţie produsă la cald sau la rece.             Întărirea prin vulcanizare, aplicată in cazul unor adezivi face parte tot din grupa întăririi pe cale chimică.

 Controlul îmbinării, se face fie distructiv, prin analizarea statistică a câtorva piese, fie nedistructiv cu ajutorul ultrasunetelor sau cu radiaţii X.

II.5.Lipirea cu material de adaos metalic

      După modul de introducere a materialului de adaos între piesele lipite, se deosebesc doua categorii de procedee de lipire

    - lipire prin depunere;

    - lipire capilară.

     Lipirea prin depunere (fig. 4) constă in depunerea aliajului de lipit pe suprafeţele care se îmbină, astfel incit materialul de adaos să constituie o punte intre piesele asamblate.

     Lipirea capilară se realizează prin intrarea aliajului de lipit lichid intre suprafeţele pieselor asamblate, ca urmare a tendinţei lichidelor de a pătrunde in spaţii foarte înguste (capilare).

     Rezultă de aici că procedeele de lipire cu materiale de adaos metalice se pot grupa astfel:

- prin depunere

- moale

- capilară

 lipirea cu material de adaos metalic

 -  prin depunere

- tare

- capilară

    Principala condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un aliaj de lipit constă în aceea că el trebuie să ude bine materialul de bază.

    Lipirea moale. Principalele materiale utilizate la lipirea moale sunt aliajele de lipit şi fluxurile.

    Aliajele de lipit sunt foarte diferite in privinţa compoziţiei chimice, ce depinde, in special, de natura materialului metalic din care sunt executate piesele ce urmează a se îmbina.

    Astfel, pentru lipirea pieselor din oţel, cupru şi aliaje de cupru, se între­buinţează pe scară largă aliajele staniu-plumb şi staniu-plumb-stibiu. Ele sunt standardizate, având simbolul LT (prescurtate de la lipire), urmat de cifre care indică conţinutul mediu de staniu şi literele Sb în cazul când con­ţin minimum 1% stibiu. Astfel, aliajul simbolizat Lp 20 se conţine 20% Sn circa 1 Sb, restul plumb.

Fig. 4

1 - tablele

2 - aliaj de lipit

    Fazele îmbinării prin lipire moale, prin depunere, a doua piese din tablă:

a- depunerea aliajului de lipit pe marginea pieselor;

b- suprapunerea tablelor pe marginile cu aliaj de lipit;

c- topirea aliajului pentru formarea lipiturii;

    Pentru lipirea pieselor din aluminiu sau din aliaje pe bază de aluminiu, se folosesc aliaje de lipit Sn-Zn sau Pb-A

Aliajele de lipit se livrează sub formă de vergele, benzi, granule, blocuri sau ţevi umplute cu flux.

    Fluxurile sunt substanţe chimice folosite in procesul de lipire în scopul dizolvării şi al distrugerii oxizilor de pe suprafeţele ce urmează a se lipi. De asemenea, ele ajută la îmbunătăţirea difuziunii şi mărirea fluidităţii aliajului de lipit.

  Ele se prepară sub formă de lichide, paste şi prafuri, care se întind pe suprafeţele de lipit.

  Cele mai răspândite fluxuri sunt:

- colofoniul la lipirea cuprului sau a alamei;

- stearina, la lipirea aliajelor de plumb;

- clorura de zinc dizolvată in apă, la lipirea oţelului şi a aliajelor de cupru;

- acidul clorhidric dizolvat în apă, la lipirea zincului.

  În esenţă, tehnologia lipirii moi cuprinde o serie de operaţii constând din pregătirea pieselor şi realizarea îmbinării propriuzise.

  Pregătirea pieselor în vederea lipirii se face prin curăţirea atentă a supra­feţelor pe care se va depune aliajul de lipit, pe cale mecanică (cu perii de sârmă, prin sablate, prin polizare) sau chimică (degresare cu tricloretilenă, silicat de sodiu, benzină etc, sau decupare cu acid sulfuric, clorhidric sau fosforic).

încălzirea pieselor se realizează cu ajutorul ciocanelor de lipire (fig.5), al lămpilor de lipire (fig. 6), al arzătoarelor de gaz şi al băilor cu aliaje de lipit aflate in stare lichidă în care se cufundă piesele asamblate.

  O metodă rapidă de încălzire, aplicabilă în cazul producţiei în serie, este cea prin inducţie (fig. 7). Piesele care se asamblează sunt aşezate pe o bandă transportoare, in poziţia de asamblare, şi sunt trecute prin câmpul de acţiune al unui inductor. Datorită încălzirii pieselor ca urmare a circulaţiei curen­ţilor induşi, aliajul de lipit, aşezat in prealabil in zona lipiturii se topeşte şi se întinde pătrunzând in rostul dintre piese. Pentru uşurarea întinderii aliajului de lipit, pe suprafaţa viitoarei îmbinări se presară flux.

Fig. 5 Ciocan de lipire; a si b – simple;                     Fig. 6. Lampa de lipire cu benzina

c- cu gaze d- electrod                                         1- rezervor de benzina si de aer comprimat     2- pompa de aer comprimat 3- ventil pentru reglarea flacarii ;

4- dop; 5- ventil de evacuarea aerului;

6- arzator; 7- incalzitor; 8- câştig

Fig. 7 Lipirea moale, prin capilaritate, cu încălzire prin inducţie a

                bidoanelor de tabla pentru combustibil.

  Intinderea aliajului de lipit se face cu ajutorul ciocanului de lipire sau prin cufundarea pieselor într-o baie cu aliaje de lipit topite. în figura 4.16 este arătat modul de asamblare a două piese din tablă cu ajutorul ciocanului de lipire.

  Curăţirea pieselor lipite. Pentru a se evita corodarea pieselor lipite de către fluxul rămas la locul îmbinării, este necesar să se spele din abundenţă locul respectiv cu apă caldă la care se pot adăuga diverşi solvenţi, ca, de exemplu, sodă.

   Lipirea tare. Aliajele de lipit folosite la lipirea tare sunt foarte diferite în privinţa compoziţiei chimice, alegerea lor făcându-se, în special, pe baza naturii metalului de bază, astfel:

·        pentru aluminiu şi aliajele sale - aliaje Al-Si;

·        pentru cupru şi aliajele sale - aliaje Cu-P, Cu-P-Ag;

·        pentru nichel, cupru şi aliajele lor - aliaje Cu-Zn;

·        pentru aliaje feroase - aliaje Cu-Zn; Ag-Cu-Zn;

·        pentru fontă - aliaj monel (Cu-Ni).

    Dintre aliajele amintite, o mare răspândire o au elementele pentru lipit (aliaje Cu-Zn, eventual cu adaosuri de Si sau Sn) şi aliajele cu argint (Ag-Cu-Zn), ultimele rezistând bine la coroziune şi la solicitări mecanice.

    Fluxurile utilizate la lipirea tare au la bază, în majoritatea cazurilor, boraxul (Na2B407), care, în stare topită (783°C), dizolvă oxizii multor metale şi, în special, oxizii cuprului. Pentru intensificarea activităţii fluxului pe bază de borax se adaugă acid boric (H3B03), iar pentru reducerea tempera­turii de topire, clorură de zinc (ZnCl2) şi fluoruri (NaF, KF). în afară de aceste substanţe, în fluxuri se mai introduc hidroxizi alcalini (NaOH, KOH) care absorb umiditatea.

    Tehnologia lipirii tari. Principalele operaţii utilizate la lipirea tare sânt asemănătoare celor de la lipirea moale.

    Pregătirea pieselor în vederea lipirii nu necesită curăţiri atât de îngrijite ca la lipirea moale, deoarece, din cauza temperaturii ridicate, o mare canti­tate de oxizi este dizolvată. Se va avea grijă totuşi ca petele de grăsime, de vopsea sau de lac să fie neapărat îndepărtate.

în timpul lipirii, piesele trebuie să fie în contact, solidarizate prin men­ghine sau prin dispozitive speciale.

   O mare importanţă o are asigurarea unor jocuri corespun­zătoare între piesele ce se asamblează, astfel încât să se obţină spaţii care va pătrunde aliajul de lipit. Aceste jocuri diferă de la caz la caz, funcţie de natura metalului de bază şi a celui de adaos. Astfel, de exemplu, la lipirea cu alamă a pieselor din o-ţel, jocul este de 0,05—0,25mm, iar la lipirea cu aliaje de argint de 0,02—0,15 mm.

    Încălzirea pieselor şi depune­rea aliajului de lipit se reali­zează prin mai multe metode, dintre care mai răspândite sunt: lipirea cu flacără, lipirea în cuptor şi lipirea cu încălzire prin inducţie.

    Lipirea cu flacără oxigaz (oxiacetilenă, oximetan etc.) constă în aşezarea pieselor în poziţia de lipire, acoperirea locului de lipit cu flux şi încălzirea pieselor cu ajutorul unui arzător (fig. 8, a), metalul de adaos' sub forma de vergele este adus la locul îmbinării după "ce temperatura pieselor a atins valoarea optimă.

   Lipirea în cuptor, folosită frecvent în producţia de serie, constă în intro­ducerea în cuptor a pieselor pregătite pentru lipire. Ele sunt aşezate în pozi­ţia de îmbinat, imobilizate, iar metalul de adaos se aşează în rostul îmbinării sub formă de plăcuţe sau sârmă; locul îmbinării se acoperă cu un strat de flux.

   Lipirea cu încălzire prin inducţie este asemănătoare celei descrise la lipi­rea moale, însă temperaturile atinse sunt mai mari. Inductoarele se construiesc în funcţie de configuraţia pieselor asamblate. Metoda se pretează la meca­nizare sau chiar la automatizare. Productivitatea poate creşte dacă se lipesc mai multe piese simultan.

   La lipirea tare, din cauza temperaturilor ridicate folosite pentru topirea materialului de adaos, se produce adesea o oxidare puternică a materialelor de bază şi de adaos. Pentru prevenirea oxidării, la lipirea în cuptor sau cu încălzire prin inducţie, se pot folosi atmosfere de lucru protectoare. Acestea pot fi atmosfere reducătoare, alcătuite din amestecuri de hidrogen, azot, oxid de carbon, bioxid de carbon, din argon, heliu sau vid.

în ceea ce priveşte natura materialelor de bază, practic, se pot îmbina prin lipire tare majoritatea metalelor şi aliajelor feroase şi neferoase cu tem­peratura de topire peste 500°C.

Fig 8

Lipirea tare prin depunere de flacără oxigaz: a-realizarea lipiturii:1 – piese 2 - vergea din metal de adaos; 3 - flux; 4- arzător 5- direcţia de lipire; b- tipuri de îmbinări pentru lipirea tare

Capitolul.III.Tehnologia lipirii

     Înainte de a executa lipirea, suprafeţele metalice de contact ale pie­selor trebuie să fie curăţate de praf, ulei sau rugină, lipsite de orice pe­liculă de oxizi. Curăţarea se realizează mecanic (cu peni de sârmă, daltă sau pila, prin sablaj sau polizare) sau chimic (folosind, pentru decapare-degresare, solvenţi ai materiilor grase ca tricloretilenă, metilcloroform, acizi dizolvaţi cu sodă sau alcool). După un tratament cu acid. piesele trebuie curăţate cu leşie, pentru neutralizare oxidului.

    În timpul lipirii, mai ales la lipirea tare, piesele trebuie să fie în contact, solidarizate prin menghine sau prin dispozitive speciale. O mare importanţă o are asigurarea unor jocuri corespunzătoare intre piesele res­pective, pentru a se obţine spaţiile unde va pătrunde  aliajul  de lipit.

    Aceste spaţii depind de natura metalului de bază, a celui de adaos ca şi de grosimea pieselor.

    La lipirea oţelurilor cu aliaje de cupru, jocul optim este 0.04—0.50 mm; cu aliaje de argint 0,02—0,15 mm, iar cu alamă este de 0,05— 0,25 mm. Pentru lipirea aluminiului cu aliaje de aluminiu şi siliciu se recomandă jocuri de 0,1—0,6 mm.

   Când trebuie lipite două piese din materiale diferite având coeficienţi de dilatare termică foarte diferiţi, se va ţine seama de variaţia jocului. dintre piese în cursul procesului de încălzire şi răcire a lipiturii.

Pentru lucrări fine se întrebuinţează bronzuri de argint (exemplu : 4 părţi Ag şi 1 parte Cu).

    În ceea ce priveşte forma lipiturii, in cazul lipiturii cap la cap, aceasta se face

- cu margini suprapuse pe o lăţime l = (3—G) s, în care s este gro­simea tablelor (fig. 1);

Fig.1 Îmbinarea prin lipire tare

Fig.  2 Pregătirea marginilor la lipiri cap la cap: a- cu margini drepte; b- cu margini oblice; c- cu margini ridicate

Fig.3 Pregătirea pieselor la lipirea în T

   Lipirea - După curăţare se aplică lipirea principia,  se face printr-una din cele două metode :

a) piesele de lipit sunt reci şi metalul de adaos se introduce in stare topită la locul lipiturii ;

b) metalul de adaos şi fluxul se introduc între piese şi apoi, tot ansamblul se încălzeşte la temperatura de lipire.

   Alegerea uneia din aceste doua posibilităţi depinde de numărul pie­selor ce se lipesc, de tipul pieselor şl de utilajele de care se dispune.

încălzirea pieselor se face cu diverse surse de căldură pentru lipire care se aleg în funcţie de temperatura necesară şi de procedeul de lipire. Se utilizează, astfel, flăcări oxigaz, ciocane de lipit electrice sau încălzite cu gaz, lămpi de benzină, surse electrice cu încălzire prin inducţie, băi de săruri topite etc.

   În aplicarea oricărui procedeu se ţine seama ca lipirea să se efectueze printr-o încălzire mai lentă şi răspândită pe zone mari.

Capitolul.IV.Reconditionarea pieselor prin lipire cu material de adaos metalic

        Lipirea consta în îmbinarea a doua piese metalice, folosindu-se un aliaj de adaos metalic topit, diferit de acela al pieselor de îmbinat, a carui temperatura de topire este mai scazuta deca t aceea a materialului de baza.

Spre deosebire de sudare, la lipire nu se topeste materialul de baza, fiind suficienta numai o încalzire a acestuia sub temperatura de topire. De asemenea, aliajul folosit ca material de adaos nu trebuie sa aiba compozitia chimica identica si nici macar asemanatoare cu aceea a materialului de baza.

Lipirea cu material de adaos metalic se realizeaza prin difuziune a reciproca dintre metalul de baza (al pieselor) si aliajul de lipit (fig. 1). Prin difuziune are loc un schimb de atomi între cele doua materiale, în urma caruia se produce un aliaj de legatura sub forma unui strat intermediar. Capacitatea de umectare este data de unghiul de contact α. Cînd α = O . . . 14° umectarea este foarte buna (fig. 2, a), cînd α = 15 . . . 75° umectarea este buna (fig. 2, b), cînd α = 76 . . . 90° umectarea este satisfacatoare (fig. 2, c) si cînd α = 91 .. . 180° umectarea este nesatisfacatoare (fig. 2, d) ; α este cu atat mai mic cu cît continutul de zinc este mai mic.

Procedeele si metodele de lipire se clasifica în functie de mai multe criterii.

Fig. 1. Difuziunea reciproca dintre metalul de baza si aliajul de lipit:

a - adaos metalic; b - adeziv.

Fig. 2 Unghil de contact al materialului de adaos la lipire

Dupa natura îmbinarii, lipirea poate fi: prin depunere si capilara. În primul caz, materialul de adaos se introduce în rostul îmbinarii (cusaturii) prin topire, iar în al doilea caz patrunde singur în rostul îmbinarii sub influenta fortelor capilare.

Dupa temperatura de tpire a materialului de adaos, se deosebesc doua procedee de lipire: moale si tare.

Lipirea moale se considera cînd temperatura de topire a materialului de adaos este sub 723 K, iar lipirea tare sau brazarea cand temperatura de topire a materialului de adaos depaseste 723K.

Incalzirea pieselor pentru lipire poate fi: locala, în jurul îmbinarii, procedeu utilizat îndeosebi la piesele mari, si totala, aplicata cu precadere la piesele mici.

Clasificarea procedeelor si metodelor de lipi re cu materialul de adaos metalic este prezentata în schema de mai jos.

Aliajele de lipit metalice trebuie sa satisfaca urmatoarele conditii: temperatura lor de topire sa fie mai mica decat a materialului de baza; intervalul de topire a componentelor aliajului sa fie cit mai mic, pentru a se evita separarea acestora; în stare topita sa aiba tensiune superficiala si viscozitate redusa; caracteristicile mecanice sa fie cit mai ridicate; sa aiba forma si dimensiuni corespunzatoare.

La reconditionare se folosesc, dupa caz. aliaje pentru lipire moale si aliaje pentru lipire tare.

Aliajele pentru lipire moale se caracterizeaza prin temperatura de topire scazuta si prin rezistenta mecanica redusa. De aceea, ele se folosesc la piese mai putin solicitate si care nu se încalzesc în timpul functionarii peste temperatura de 373K. Cele mai importante aliaje pentru lipirea moale sint cele pe baza de staniu si plumb, indicate indeosebi pentru lucrarile de tinichi-gerie (cu interval mare de topire) si pentru lucrari electrotehnice si lipirea pieselor din zinc (cu interval mic de topire).

Aliajele pentru lipirea moale pe baza de staniu si plumb (STAS 96-80) sunt: Lp 20 Sb; Lp 30 Sb; Lp 37; Lp 40; Lp 40 Sb; Lp 50; Lp 60; Lp 65; Lp 90. Cifra din componenta simbolului reprezinta procentajul de staniu restul fiind plumb, iar Lp o prescurtare a cu vintului lipire. Antimoniul sau stibiul (Sb) adaugat în proportie de 0.8-2.8%) mareste rezistenta mecanic a si duritatea lipiturii, insa scade conductibilitatea electrica si fragilizeaza lipitura. Impuritatile de zinc si aluminiu (peste 0.001%. respectiv 0,002%) inrautatesc capacitatea de umectare, iar arsenul (peste 0,03%) reduce substantial fluiditatea.

In afara de aliajele de lipit cu staniu si plumb pentru lipirea moale se mai folosesc:

- aliajele de staniu - argint (95% Sn si 5% Ag) pentru reconditionarea recipientelor destinate conservarii alimentelor, întrucat necontinind plumb nu dauneaza sanatatii;

- aliajele de staniu - zinc (90-91 %Sn; 8% 2n; 1-2% Ag) pentru reconditionarea pieselor din aluminiu sau aliaje ale acestuia prezinta re zistenta buna la coroziune;

- aliajele deplumb - argint pentru reconditionarea rotoarelor de motoare electrice cu turatia mare, care in timpul functionarii se incalzesc si sint puternic solicitate din cauza fortelor centrifuge, avand o buna rezistenta mecanica si la actiuni corosive;

- aliajele de cadmiu-z i n c (60% Cd - 40% 2n) pentru reconditionarea pieselor din aluminiu si a imbinarilor aluminiu-otel au rezistenta la coroziune si la rupere mai buna.

Aliajele pentru lipirea tare se caracterizeaza prin temperaturi de topire mari si o rezistenta la rupere buna care poate ajunge pina la 500 MPa.

Aliajele de aluminiu - siliciu se folosesc pentru reconditionarea pieselor din aluminiu si aliajele acestuia, iar in combinatie cu cuprul se aplica si la reconditionarea si lipirea pieselor din otel.

Aliajele de cu p r u se utilizeaza la lipirea majoritatii materialelor feroase si neferoase cu temperaturi de topire ridicate. Principalele categorii de aliaje de cupru sint urmatoarele:

- cu fosfor, folosite la lipirea cuprului si a aliajelor sale;

- cu aur, intrebuintate indeosebi in electrotehnica;

- cu zinc (alama), utilizate pentru reconditionarea si lipirea metalelor feroase si a aliajelor de cupru si nichel.

Aliajele de argint sint folosite pe scara larga in practica reconditionarilor pentru: lipirea metalelor feroase si neferoase a contactelor electrice, a otelurilor inoxidabile, a argintului si a cuprului.

Aliajele de nichel se folosesc la reconditionarea pieselor din oteluri inoxidabile si refractare, precum si la reconditionarea recipientelor si a conductelor din industria chimica si din constructiile aerospatiale.

În ultimul timp, au capatat o utilizare tot mai larga aliaj ele de lipit sub forma de paste. Ele sint alcatuite din pulberi metalice, obtinute prin pulverizare direct in topitura aliajului de lipit, si dintr-o masa pastoasa cu rol de liant. Pastele de lipit se folosesc cu precadere la lipirea pieselor mici cu forme geometrice complicate si la depuneri de aliaje cu proprietati speciale (rezistente la uzare, straturi de protectie etc.).

Procesul tehnologic de reconditionare a pieselor prin lipire cu material de adaos metalic, independent de felul materialului metalic si de dimensiunile pieselor, este compus din urmatoarele operatii: curatarea suprafetelor de reconditionat si asamblat, alegerea aliajului si fluxului de lipit, pregatirea imbinarilor in vederea lipirii, stabilirea temperaturii de lipire, stabilirea duratei optime de lipire, alegerea procedeului de lipire, stabilirea tratamentelor (termic sau termochimic) si eventualele prelucrari de finisare, controlul calitatii pieselor reconditionate.

Curatarea si degrosarea suprafetelor de reconditionat si asamblat se executa cu scopul de a se asigura difuziunea reciproca dintre metalul de baza al pieselor si aliajul de lipit.

Grasimile se îndeparteaza cu ajutorul solutiilor ehimice: tetraclorura de carbon, tetracloretilena, acetona, neofalina etc.Suprafetele oxidate se curata mecanic, cele mai eficiente procedee fiind sablarea, polizarea, slefuirea, curatarea cu perie de sîrma si altele. Anumiti oxizi se pot curata prin decapare chimica. Operatia se executa numai în vase ceramice sau din lemn; dupa decapare piesele se neutralizeaza într-o solutie de soda si se spala bine cu apa. Pentru a se. evita o noua oxidare, dupa spalare piesele se usuca prin tamponare cu hartie de filtru si se sufla cu aer cald.

Pentru decaparea pieselor din cupru si aliaje de cupru se recomanda o solutie de 10 , , . 15% acid sulfuric; pentru oteluri nealiate si aliaje de nichel o solutie de 10 . . . 15% acid clorhidric; pentru oteluri inoxidabile, o solutie de 10 . . . 15% acid azotic; pentru aluminiu si aliaje de aluminiu o solutie de 10 . . . 20% de soda caustica, încalzita la 323 . . . 353K. Dupa decapare, aluminiul si aliajele lui se spala sub un curent de apa neutralizata cu o solutie de 20 . . . 30% de acid azotic, se spala din nou cu apa si, în final, se usuca cu aer cald cu hîrtie de filtru. Piesele din magneziu si aliaje din magneziu se dacapeaza timp de 1 ... 2 min, într-o solutie apoasa, formata din 50 g bicarbonat de potasiu si 40 cm3 de acid azotic la un litru de apa, încalzita la temperatura de 323 . . . 3S3K; dupa decapare, piesele din magneziu sau din aliaj ele acestuia se spala sub curent de apa, se neutralizeaza prin fierbere timp de o ora într-o solutie de 5% bicarbonat de potasiu, se spala din nou cu apa si în final se usuca.

Alegerea aliaju1ui si fIuxu1ui de lipit depinde de conditiile impuse îmbinarii sub raportul caracteristicilor mecanice, electrice si chimice. O atentie deosebita trebuie acordata în cazul lipirii capilare.

Pentru îmbinari de acest gen se aleg, de regula, aliaje .cu interval mic de topire, întrucat, în caz contrar, pot aparea dificultati în procesul de lipire. în tabelul 4.4. sunt date principalele fluxuri utilizate pentru lipirea moale si lipirea tare.

Unghiul de umectare la utilizarea cuplului flux-aliaj pentru lipire trebuie sa fie mai mic de 75°.

Pregatirea îmbinarilor în vederea lipirIi consta in realizarea formei geometrice optime a îmbinarii, în determinarea cantitatii de aliaj depus si asigurarea pozitiei reciproce a pieselor în timpul operatiei de lipire.

Rostul îmbinarii trebuie umplut complet cu material de adaos. Depunerea unei cantitati mai mari nu mareste rezistenta mecanica a îmbinarii si conduce la risipa de material.

Stabiirea temperaturi de lipire corecte are un rol hotarator la realizarea unei îmbinari de calitate. Valoarea temperaturii de lipire depinde de aliajul de lipit folosit si, de regula, ea este cu 283-323K mai mare decît temperatura sa de topire.

Scaderea temperaturii de lipire sub valoarea optima conduce la cresterea viscozitatii aliajului si la solidificarea partiala a lipiturii, înainte de a se realiza complet îmbinarea.

Stabilirea duratei optime de lipire are o deosebita importanta întrucît costul reconditionarii este influentat direct de acest factor. Cu cat durat a lipirii este mai mare, cu cat costul reconditionarii este mai mare, ponderea principala o are valoarea energiei consumata în timpul executarii lipirii.

        In afara tipului de aliaj folosit, durata optima de lipire depinde de marimea piesei reconditionate, natura materialului de baza, dimensiunile îmbinarii si metoda de incalzire utilizata.

Alegerea procedeului de 1ipire influenteaza eficienta economica în general si productivitatea mtmcii in special. Procedeele de lipire moale sînt mai avantajoase deoarece, se executa cu aliaje mai ieftine si cu durate de lipire mai mici. Procedeele de lipire tare trebuie folosi te numai atunci dnd lipirea moale nu satisface caracteristicile mecanice, electrice si chimice impuse pieselor reconditionate în cazul reconditionarii pieselor prin lipire , pentru alegerea corecta a procedeului de lipireise:recomaIida folosirea tabelului 4.5.

Stabilirca tratamentelor si a eventualelor prelucrari de finisare ,dupa operatia de reconditionare prin lipire a pieselor presupune: racirea:, îndepartarea re~turilor de flux, eventual se trateaza termic sau termochimic si, daca este cazul, se finiseaza si se acopera cu straturi de protectie.

De obicei, piesele sunt racite in aer liber si numai în cazul pieselor reconditionate prin lipire la.temperaturi ridicate, la care apare pericolul de calire sau de oxidare ;in timpul racirii, se iau masuri de racire controlata.

Resturile de flux, care contin fluomri si doruri ale elementelor alcaline, se inlatura cu o solutie de 10... 20% de acid azotic, dupa care piesele reconditionate se spala cu apa fierbinte si in final cu apa rece, Resturile fluxurilor pe baza de borax, stidoase si foarte aderente se indeparteaza pe cale mecanica (ciocanire, sablare, polizare, slefuire etc.) sau prin decapare cu o solutie de 10% acid sulfuric, urmata de neutralizare in apa amoniacala, spalare si uscare.

Tratamentele termice si termochimice se pot in care aliajele de lipit folosite .au temperatura. De aplica numai in cazul topire mai inalta decat cea la care se executa tratamentul termic si termochimic respectiv; în caz contrar îmbinarea s-ar distruge.

Controlul calitatii pieselor reconditionate se efectueaza pe durata întregului proces de reconditionare. Astfel, se controleaza: materiile prime - materialul da baza, aliajul de lipit, fluxul etc.; pregatirea pieselor înainte de lipire - curatarea suprafetelor, dimensiunile îmbinarii si pozitia relativa a pieselor componente; durata operatiei de lipire; produsul finit, prin încercari nedistructive si chiar distructive în cazul reconditionarii pieselor în serie.

Reconditionarea prin lipire a pieselor din materiale feroase se aplica frecvent la piesele din oteluri ncaliate, slab aliate, inoxidabile si fonta.

Piesele din oteluri nea1iate si slab aliate pot fi reconditionate prin lipire moale sau tare. Cu cat continutul de carbon este mai redus cu atît piesa se comporta mai bine la lipire. La piesele din otel cu continut ridicat de carbon (peste 0,27%) apare tendinta de durificare a zonei de influenta termica si sensibilitate la formarea porilor in imbinare.

Alegerea corecta a procedeului de lipire

Procedeul de lipire	Avantaje	Dezavantaje
Lipirea prin flacara	- Costul redus al instalatiei; - sursa de încalzire poate fi deplasata; - procesul poate fi automa tizat	- Temperatura se regleaza greu; - necesita personal muncitor cu înalta calificare; - posibilitate de oxidare a pieselor reconditionate
Lipirea prin rezistenta electrica	- Piesele de reconditionat pot fi încalzite rapid; - se poate controla pozitia reciproca a pieselor;	Temperatura se regleaza greu; -lucrarea este limitata de gabaritul pieselor de reconditionat; ~ posibilitate de oxidare si deformare a pieselor de reconditionat
Lipirea în cuptor - în atmosfera normala; - în atmosfera controlata; - în vid.	- Temperatura poate fi reglata cu precizie; - încalzirea uniforma reduce la minimum numarul pieselor deformate prin deformare; - permite executarea simultana a lipiturilor în cîteva locuri. - poate fi ,mecanizata.	În majoritatea cazurilor sînt necesare dispozitive pentru fixarea pieselor; - costul ridicat al instalatiilor; - procesul de lipire nu poate fi supravegheat; - ultimele doua metode necesita instalatii auxiliare complexe.
Lipirea prin imersiune; - în bai de saruri; - în bai de flux; - în bai metalice.	Încalzirea rapida si uniforma a pieselor de reconditionat; - temperatura se poate regla precis; - nu necesita personal muncitor cu înalta calificare; - în majoritatea cazurilor nu necesita fluxuri	- Instalatiile sînt scumpe; - sarurile pot fi aruncate afara; - consum mare de flux si aliaje de lipit; - consum mare de energie la pornire si în. gol de productie.

Lipirea tare se executa cu alama de lipit, cupru pur si aliaje cu continut de argint, in cuptoare cu atmosfera rcducatoare, in bai de saruri, cu flacara si prin inductie. Fluxurile uzuale sint boraxul, acidul boric sau amestecurile acestora, precum si fluxuri cu fluoruri si metale.

Procedeele cele mai raspindite de lipire sint: cu ciocanul de lipit, cu flacara, in cuptor, prin imersie in baie mdalica, prin rezistenta si prin inductie.

In majoritatea cazurilor, inainte de imbinare, suprafetele trebuie cositorite.

Reconditionarile pieselor din oteluri inoxidabi1e nu prezinta greutati deosebite; aliajele ce contin pina la 25% crom si pîna la 25% nichel se lipesc usor, atat intre ele, cat si cu alte metale, cu exceptia aliajelor de aluminiu si de magneziu. De mentionat faptul ca otelurile inoxidabile cu crom si nichel îsi pierd rezistenta la coroziune, cand sunt încalzite la temperatura de 1073 . . . 1273K, deoarece cromul si nichelul se separa sub forma de carburi, depunandu-se la marginea grauntilor de

 otel. Pentru acest fenomen se aplica un tratament termic suplimentar.

Separarea carburilor de crom si nichel poate fi prevenita daca se utilizeaza aliaje cu temperaturi de lipire ~cazute, sub 1023K.

Alegerea aliaj ului de lipit depinde de conditiile de lucru ale piesei ce se reconditioneaza si de compozitia otelului. De regula, piesa se lipeste în cuptor cu atmosfera reducatoare. Pentru alte procedee de lipire, fara atmosfere de protectie (lipire cu flacara, inductie etc.) se utilizeaza fluxuri active compuse din acidboric, saruri halogene, fluoruri si doruri. Resturile de flux se înlatura prin spalarea piesei cu apa fierbinte sau prin sablare. Se va evita curatarea cu acid azotic sau sulfuric, deoarece acestia corodeaza atit metalul de baza cit si aliajul de lipit.

Procedeul se aplica la reconditionarea paletelor de turbine, instrumentelor medicale din otel inoxidabil si containere folosite în industria alimentara.

Reconditionarea pieselor din fonta se executa in mod curent cu flacara. In practica se reconditioneazaprin acest procedeu piesele executate din fonta cenusie. Comportarea la lipire a fontelor este influentata de prezenta grafitului pe suprafata pieselor. Acesta se poate îndeparta prin polarizare, sablare, frecare cu peria, decaparecu acizi sau decarburare cu adaosuri de pulbere de fier în fluxul folosit la lipire.

Dintre aliajele de lipit cele mai folosite sunt alamele cu 60% Cu si cu continut de siliciu si staniu. Fluxul adecvat este boraxul sau acidul boric.

Reconditionarea prin lipire a pieselor din metale si aliaje neferoase se aplica frecvent pieselor din cupru, aliaje de cupru, plumb, aluminiu si aliaje de aluminiu.

Reconditionarea pieselor din cupru si aliaje din cupru se poate executa prin orice procedeu, folosindu-se, ca material de adaos, aliajele a caror temperatura de topire este sub cea a materialului de baza. Frecvent, se folosesc aliaje de lipit pei baza de argint, de cupru cu zinc, de cupru cu fosfor si de cupru cu staniu. Pregatirea suprafetelor pentru lipit consta din indepartareaoxizilor si a murdariei. Daca îmbinarea nu trebuie sa aiba rezistenta mecanica ridicata ci numai conductibilitate electrica buna, se pot utiliza aliaje de lipit cu fosfor; fara a mai fi necesare fluxuri.

Procedeul cel mai raspîndit pentru lipirea pîeselor din cupru este cel cu flacara oxiacetilena. Pot fi folosite însa si alte procedee de lipire: prin inductie, prin rezistenta electrica, prin imersiune, în cuptor etc.

Datorita marii conductibilitati termice a cuprului, încalzirea locala a piesei de lipit se realizeaza mai greu decit la lipirea otelului.

Piesele din alama se pot lipi prin toate procedeele; cu exceptia celei executate în cuptor cu atmosfera de protectie, deoarece apar dificultati, datorita evaporarii zincului. Mai raspîndi te sunt lipirea prin inductie, prin rezistenta electrica si cu flacara. Aliajele folosite sunt pe baza de cupru cu fosfor, de argint si de plumb cu staniu, cu temperaturi de topire mult mai scazuta decat a alamei.

Piesele din bronz se pot lipi prin orice proceden cu conditia ca viteza de încalzire sa fie redusa, deoarece exista pericolul de fisurare, cand este încalzit rapid la temperat uri ridicate. Aliajele utilizate sunt pe baza de plumb cu staniu, de cupru cu fosfor, de argint si de cupru cu zinc. Cind continutul de staniu în bronz este mare, nu se recomanda folosirea aliajului de cupru cu zinc datorita temperaturii mare de topire.

Piesele din aliaj e pe baza de cupru si nichel pot fi reconditiona te prin lipire, folosindu-se orice procedeu si orice aliaj de lipit pe baza de cupru, inclsuiv cupru pur.

Reconditionarea prin lipire a pieselor din zinc se poate realiza cu toate aliaj ele de cositor care contin pîna la 4% staniu. Ca flux se foloseste acidul clorhidric diluat, cu exceptia situatiilor cand se folosesc aliaje cu continut redus de staniu, penttu care se recomanda amestecul de clorura de zinc si clorura de amoniu: înainte de lipire, piesele trebuie curatate foarte bine, indeosebi cele turnate, deoarece au pojghite groase ele oxizi. Procedeul cel mai des utilizat este lipirea cu ciocanul de lipit.

Reconditionarea prin lipire a pieselor din p1umb se foloseste in mod curent la instalatii sanitare, chimice, galvanice.

Ca aliaje de lipit se folosesc cele cu mult plumb si putin cositor, iar ca flux tipirigul si seul. Procedeul cel mai raspindit este lipirea cu flacara. De o deosebita importanta este operatia de curatare perfecta a suprafetelor, deoarece fluxurile folosite au actiune decapanta foarte slaba. Este recomandabil ca lipirea pieselor din plumb sa se execute in mediu reducator. In acest scop, se utilizeaza arzatoare de gaze cu hidrogen in exces, care contribuie la inlaturarea peliculei de oxizi.

Reconditionarea prin lipire a pieselor din aluminiu si aliaje de a1uminiu se poate realiza prin lipirea moale si tare. în cazul folosirii aluminiului si a aliajelor sale, deoarece au marei afinitate pentru oxigen, se formeaza o pelicula subtire, densa si aderenta de oxid de aluminiu care influenteaza negativ operatia de lipire a pieselor.

Acest strat poate fi indepartat relativ usor daca piesa se incalzeste la temperaturi mai mari de 773K si daca se folosesc fluxuri corespunzatoare. Din aceasta cauza este mai avantajoasa reconditionarea prin lipire tare decat cea prin lipire moale.

Reconditionarea pieselor prin lipire moale se executa prin metode speciale: prin reactie, prin frecare si cu ultrasunete, folosindu-se temperaturide aproximativ 523K.

Ca aliaje de lipit se folosesc cele pe baza de zinc cu cantitati mici de aluminiu, argint, cupru sau nichel. Adaosurile de staniu, cadmiu si bismut reduc temperatura de topire a aliajelor de lipit pe baza de zinc, dar, in acelasi timp, diminueaza rezistenta lor la coroziune.

Fluxurile utilizate pentru lipirea moale contin de obicei cloruri si fluoruri dizolvate in apa sau in solutii organice. Mai des folosita este clorura de zinc care intra in reactie cu aluminul la o anumita temperatura.

La reconditionarea pieselor prin lipire tare ca material de adaos se intrebuinteaza aliaje pe baza de aluminiu cu zinc, aluminiu cu siliciu si cupru, care au temperatura de topire de aproximativ 773K. Fluxul utilizat contine saruri halogene: cloruri de sodiu de potasiu, de zinc, de bariu, de litiu precum si fluoruri de sodiu si potasiu. Acestea se pot dilua cu alcool etilic sau metilic in loc de apa, pentru ca in timpul lipirii sa nu se produca degajari de hidrogen.

Reconditionarea prin lipire tare se efectueaza cu flacara in cuptoare si in baie de saruri. O conditie importanta este reglarea exacta a temperaturii de lucru, admitindu-se o abatere maxima de +-5.

Inainte de lipire, piesele se decapeaza intr-o baie ce contine o solutie apoasa de hidroxid de sodiu de 5%, incalzita la aproximativ 338K, in care se mentin circa 60s.

Rezistenta imbinarilor realizate prin lipire tare se ridica la nivelul rezistentei materialului de baza. Pieselor din aliaje dure din aluminiu care au fost tratate termic, dupa reconditionare prin lipire, li se reface acest tratament.

Capitolul.V.Reconditionarea pieselor prin lipire cu material de adaos sintetic

Aderenta buna si rezistenta mecanica superioara a materialelor sintetice pentru lipire (adezivi) au condus la utilizarea lor pe scara larga si la reconditionarea pieselor uzate.

Adezivii sunt substante de natura organica sau anorganica care pot lega corpurile solide prin fenomenul de adeziune, fara a schimba structura materialelor îmbinate.

Ca adezivi sînt considerate: cleiurile, dispersiile adezive, chiturile adezive si adezivii de topire.

Adeziunea este rezultanta fortelor de atractie intermoleculare, care se manifesta la nivelul suprafetelor de contact ale diferitelor substante solide sau lichide.

Totalitatea fortelor moleculare, care se manifesta între moleculele constituente ale aceleiasi substante, se numesc forte coezive. Ele determina fenomenul de coeziune. Rezistenta mecanica â imbinarilor lipite este determinata de suma fortelor de adeziune si de coeziune.

In componenta adezivilor intra polimerul, solventul sau amestecul de solventi, materiale de umplutura, intaritori, acceleratori, agenti reticulari stabilizatori si plastifianti.

Utilizarea materialelor sintetice la lipirca materialelor prezinta urmatoarele avantaje: fortele se distrubuic uniform pe întreaga îmbinare, datorita contactului continuu între piese; sînt preîntampinate tensiunile interne si deformatiile sau schimbarile structurale ale metalului de baza; nu apar cupluri galvanice si nu se produce corodare a pe suprafetele de contact; se rcalizeaza economie de metal si aliaje pentru lipit, iar timpul de reconditionare si costul se reduc.

Metoda prezinta însa si unele dezavantaje: la temperaturi ridicate (473 . . . . . . 573K) materialele sintetice se înmoaie, compromitînd îmbinarea; controlul îmbinarilor este dificil, deoarece nu sînt înca puse la punct metode nedestructive de verificare.

Pentru a se realiza o buna îmbinare, adezivul trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa-si mentina proprietatile adezive în timp; sa reziste la actiunea si la variatiile de temperatura sau de umiditate; sa se întareasca rapid la cald sau prin uscare la temperaturi sau presiuni cit mai reduse.

La reconditionarea pieselor se folosesc frecvent cleiurile sintetice sau organice, rasinile epoxidice sau poliesterice.

La tehnologia reconditionarii pieselor prin lipire cu compozitii sintetice se folosesc cleiuri si adezivi epoxidici.

Indiferent de compozitia folosita, pentru asigurarea unei bune aderente, între piesele care se reconditioneaza trebuie efectuate urmatoarele operatii:

- pregatirea suprafetelor pieselor, prin spalare, curatare, ajustare limitarea crapaturilor, degresare;

- pregatirea peticelor executate din diferite materiale (otel, material sintetic, material plastic, material textil etc.), tinand seama ca ele sa fie mai mari cu 20.. .30mm în toate directiile, decit crapatura pe care o astupa;

- aplicarea compozitiei, atît pe suprafata piesei de baza cat si pe petic in straturi subtiri de 0,1 mm; ,

- uscarea compozitiei, de obicei, la temperatura mediului ambiant;

- aplicarea peticului si presarea;

- încalzirea îmbinarii, în scopul cresterii aderentei suprafetelor de contact; piesele care se îmbina se pot încalzi partial sau total în cuptoare cu gaze încalzite, rezistente electrice etc.;

- racirea lenta a pieselor, de preferinta în cuptor (max 1 K/min);

- demontarea dispozitivelor de presare;

- verificarea calitatii imbinarii, vizual, cu lupe sau hidraulic (pentru identificarea fisurilor si a porozitatilor);

- înlaturarea surplusului de material de pe marginile peticelor pe cale mecanica.

 Reconditionarea cu adezivi epoxidici a pieselor cu crapaturi sau sparturi consta in executarea urmatoarelor operatii: curatarea de murdarie, rugina si arsuri a zonei defecte cu perii de sarma, pietre abrazive, pile etc; stemuirea marginilor crapaturilor, pe o adîncime de 2 . . . 3 mm, sub un unghi de 70 . . . 80°; burghierea cu burghiu cu diametrul de 2 . . . 4 mm si apoi presarea stifturilor, in scopul limitarii crapaturilor cu lungimi de pina la 150 mm; burghierea suplimentara, cu acelasi (burghiu, pe conturul crapaturilor (sparturilor) cu lungimi mari de 150 . . .

. . . 170 mm, la distante egale de 25 mm; degresarea suprafetelor cu acetona; aplicarea unui strat subtire de past[l epoxididt de 0,15 . . . 1,00 mm; aplicarea peticelor din tesatura din fibra de sticla de 0,3 mm, tesaturi de nailon sau a peticului din tabla (otel, alama, aluminiu etc.) cu grosimea de 0,5 . . . . . . 1,0 mm, peticul trebuind sa depaseasca marginile defectului cu 15 . . .. . . 20 mm, fiind presat usor; aplicarea repetata a stratuluide adeziv si petice de fibra de sticla (de maximum 8 . . . 10 ori) si în final a adezivului tolosit .

Întarirea completa a adezivilor epoxidici dureaza circa 24 h la 293 K si 1 ... 2 h la 333 . . . 353 K. Prin ajustarea mecanica a stratului de adeziv si controlul hidraulic (daca este cazul) pentru identifica.rea fisurilor si a porozitatilor se incheie procesul tehnologic de recbnditionare.

Adezivii epoxidici pot fi intrebuintati si pentru reconditionarea conductelor de inalta presiune, pentru refacerea izolatiei conductoarelor electrice, pentru acoperirea rezervoarelor de combustibil, a bailor galvanice, a filtrelor etc., precum si la fixarea pieselor care se monteazrl cu stringere (bucse. rulmenti etc.), fixarea unor scule abrazive etc.

De asemenea, adezivii sintetici se folosesc pentru lipirea garniturilor de frecare la reconditionarea sabotilor, discurilor conduse ale ambreajelor si frinelor, inlocuind nituirea (fig. 3).

Procesul tehnologic de lipire a garniturilor de frecare pe suporturile metalice se compune din urmatoarele operatii: curatarea si degresarea suprafetelor metalice, pe care urmeaza sa se lipeasca garnitura, asezarea pe partea metalica a unor folii de relon, aplicarea adezivului pe acestea, fixarea si stringerea garniturii de frecare la cel putin 0,3 . . . 0,5 MPa, mentinerea la temperatura prescrisa, rrlcirea la temperatura mediului ambiant si verificarea imbinarii. Pentru executarea rapida a imbinarii, dispozitivul asamblat se incalzeste în cuptor electric la temperatura de 553 . . . 573 K, timp de 15 . . . . . . 20 min.

Suporturile metalice se curata prin încalzire la temperatura de circa 560 K, iar dupa racire suprafetele se curata cu o perie de sirma, prin polizare sau cu hirtie abraziva, pana la obtinerea luciului metalic. Pe suprafata pregatita, cu ajutorul unei pensule se intinde adezivul intr-un strat de 0,1 ... . . . 0,2 mrn, care se lasa apoi sa se usuce (10 . .. 15 min), Dupa uscare, garniturile asezate pe suporturile metalice se string cu dispozitive speciale si împreuna se introduc în cuptor, unde se mentin 45 min, la temperatura de circa 453 K. Apoi suporturile metalice împreuna cu dispozitivele de strangere se scot din cuptor si se mentin în aceeasi stare de presare pana cand ajung la temperatura mediului ambiant, dupa care piesele reconditionate se degajeaza din dispozitivele de strîngere, verificandu-se calitatea lipirii.

Fig. 3. Dispozitiv pentru presarea ferodourilor:

1 - placa de baza; 2 si 3 - discuri de ferodou; 4 - placa de presare; 5 - disc metalic; 6 - placa

de ferodcu; 7 - arc; 8 - placa de presare; 9 - piulita; 10 - ax filetat.

Capitolul VI.Norme de tehnica securitatii si igiena a muncii

Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă: apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi altor persoane participante la procesul de muncă.

  Normele de protecţie a muncii stabilite prin prezenţa legii reprezintă un sistem unitar de măsuri şi aplicabilitate tuturor participanţilor la procesul de muncă.

 Activitatea de protecţie a muncii asigură aplicarea criteriilor economice pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru reducerea efortului fizic precum şi mărimi adecvate pentru munca femeilor şi a tinerilor.

Cheltuielile oferite realizării măsurării de protecţie a muncii sunt finanţate integral din costurile de produncţie a persoanelor juridice finanţate de la bugetul de stat, respectiv din bugetul local.

Echipamentele tehnice trebuie să corespundă prevederile din normele, standardele şi din reglenemtări referitoare la protecţia muncii şi să nu reprezinte pericol pentru sănătatea sau viaţa salariaţilor, a persoanelor aflate în unitate în nteres de serviciu, sau a altor persoane care se asigure protecţia muncii potrivit prevederilor din articolul III.

Echipamentele tehnice din produncţia internă şi din import trebuie să fie dotate cu aparatură de măsură şi control al parametrilor tehnologiei, precum şi de prevenire şi avertizare a stărilor de pericol.

Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate şi folosite numai dacă îndeplinesc condiţii de protecţia muncii, certificate de organele competente potrivit legii.

Materialele igienico-sanitare se acordă obligatoriu şi gratuit de către persoane jurididce şi fizice, persoane care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă al căror specie impune o igienă personală deosebită.

 Categoria de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă care impun acordarea acestora se atabilesc pe baza normelor elaborate de M.S.

Anexe

Fig.1.Imbinarea prin lipire tare.

Fig.2.Tipuri de imbinar

           

Fig.3. Instalaţie de lipire prin rezistenţă de contact:

•         1,2- electrozi din cărbune sau cupru;

•         3 - piese de lipit;

•         4 - pedala de acţionare pentru realizarea presiunii de contact;

•         5, 6, 7 - pârghii pentru transmiterea forţelor de presare;

•         8 - contactori;

•         9,10 - transformator de curent electric.

Fig. 5 Ciocan de lipire; a si b – simple;                     Fig. 6. Lampa de lipire cu benzina

c- cu gaze d- electrod                                         1- rezervor de benzina si de aer comprimat     2- pompa de aer comprimat 3- ventil pentru reglarea flacarii ;

4- dop; 5- ventil de evacuarea aerului;

6- arzator; 7- incalzitor; 8- câştig

Fig. 7 Lipirea moale, prin capilaritate, cu încălzire prin inducţie a

bidoanelor de tabla pentru combustibil.

                              

Bibliografie

1.    Gheorghe Zgura s.a.

       Utilajul si tehnologia lucrarilor mecanice

       Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1979

2.   Ion Gheorghe
      Mecanisme si utilaje industriale

      Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1979

3.   D. Petrosel sa

      Desen Tehnic

      Editura Sigma 2000

4.   M. Anastasiu s.a.

      Tehnologia prelucrarii metalelor

      Editura Didactica si Pedagogica 1978

http://www.regielive.ro